Ma miram si imi venea sa rad de fiecare data cand vedeam in filme cliseul psihoterapeutului si pacientul intins pe pat in timpul sedintei de consiliere. Si ma amuzam si mai tare (in ignoranta mea) cand doctorul zicea ceva de genul: „sa incepem cu copilaria”. Nu prea imi venea sa cred ca problemele de la 40 de ani, pot avea radacini in frageda pruncie. Aseara, citind despre Freud, am inteles si am realizat anumite lucruri. N-o sa fac toata apologia psihanalizei, dar o sa ma leg de afirmatia lui ca atunci cand ne nastem si in primul an de viata suntem „sine”, noi insine, in stare pura, nealterata. Pe parcursul vietii, datorita autocontrolului, ne schimbam, devenim altii. Datorita faptului ca ne refulam impulsurile si nu ne implinim toate gandurile, ne schimbam. Devenim altii. Ma uit la mine si imi dau seama cat m-am schimbat, cat m-au facut altii sa ma schimb. Interactiunea cu ceilalti mi-a construit personalitatea si m-a modelat intr-un om care poate nu doream sa ajung. Zic poate, pentru ca e doar o ipoteza ca imi doream sa fiu altfel. Inca nu stiu daca schimbarea e buna, inca nu stiu daca e bine sa fii mare, inca nu stiu cat ma voi mai schimba.
Ma miram si imi venea sa rad de fiecare data cand vedeam in filme cliseul psihoterapeutului si pacientul intins pe pat in timpul sedintei de consiliere. Si ma amuzam si mai tare (in ignoranta mea) cand doctorul zicea ceva de genul: „sa incepem cu copilaria”. Nu prea imi venea sa cred ca problemele de la 40 de ani, pot avea radacini in frageda pruncie. Aseara, citind despre Freud, am inteles si am realizat anumite lucruri. N-o sa fac toata apologia psihanalizei, dar o sa ma leg de afirmatia lui ca atunci cand ne nastem si in primul an de viata suntem „sine”, noi insine, in stare pura, nealterata. Pe parcursul vietii, datorita autocontrolului, ne schimbam, devenim altii. Datorita faptului ca ne refulam impulsurile si nu ne implinim toate gandurile, ne schimbam. Devenim altii. Ma uit la mine si imi dau seama cat m-am schimbat, cat m-au facut altii sa ma schimb. Interactiunea cu ceilalti mi-a construit personalitatea si m-a modelat intr-un om care poate nu doream sa ajung. Zic poate, pentru ca e doar o ipoteza ca imi doream sa fiu altfel. Inca nu stiu daca schimbarea e buna, inca nu stiu daca e bine sa fii mare, inca nu stiu cat ma voi mai schimba.
E clar ca orice persoana e rezultatul coroborarii unei serii de factori care actioneaza asupra caracterului ei de-a lungul timpului: mostenirea genetica, educatia din familie, mediul in care traieste, anturajul, lecturile, calatoriile etc.
E minunat totusi felul in care toate acestea influenteaza sufletul si mintea unui om.
Andreiuta scumpa, intr-adev. foarte faina poza. Mie una mi se pare ca subliniaza f. bine faptul ca poate exista o mare discrepanta intre ceea ce credem ca suntem si ceea ce suntem in realitate (sau in ochii altora).
Cel mai important este insa, dupa parerea mea, sa nu ne simtim vreodata vinovati in fata propriului “tribunal” interior (eu una ii zic “constiinta”). Sa respectam propriul nostru cod moral.
Cat despre titlu, “JE EST UN AUTRE”, e clar ca fiecare om e ca un caleidoscop care se prezinta sub mii de fatete si jocuri de lumini, sclipiri si umbre. Suntem suma acestor aspecte, ne reflectam in mii de feluri in ochii celorlalti.
modelul clasic al psihanalizei, in care pacientul sta intins pe pat, nu (prea) se mai foloseste… 🙂
asa e, si mediul ne formeaza, dar familia este cea mai importanta; nu numai din frageda pruncie, ci (culmea!), inca din burtica mamei incepem sa devenim; parintii transmit copilului temerile, bucuriile, dorintele lor, proiectiile lor etc.; un copil al carui tata moare cat timp copilul e in burtica mamei va ramane mult mai marcat decat daca ar fi fost deja nascut – pt. ca toata suferinta mamei trece la fat.
un copil al carui mama a avut un travaliu prea lung poate suferi ulterior de anxietate si claustrofobie.
si apoi primii 7 ani sunt decisivi; sunt rare cazurile in care un copil, indiferent de mediu, trece peste toate si se implineste fara nici o problema, fara nici o tara din copilarie.
nu poti umili indeajuns un om care e iubit acasa; putem deveni celebri, putem avea averi, daca ducem cu noi o copilarie nefericita, e cam egal cu 0; nu ne dam seama, dar orice suntem acum vine dintr-o multitudine de factori, insa totul incepe acolo, in primii ani de viata.
E chiar super interesanta chestia asta cu viata intrauterina… e si f. la moda teoria asta: sa-i pui fatului o anumita muzica, sa-i vorbesti, sa-l tratezi ca pe o persoana.
Si ca sa-i dam blogului de azi si o nuanta filozofica, se zice ca starea de “increat” e starea cea mai fericita a unui om. Asa sa fie?
nu stiu daca e cea mai fericita… si, da, “bebelusul este o persoana” (titlul unei carti) 🙂
e trendy, dar sa speram ca nu va si ramane doar la stadiul de trend… pt. ca toata chestia asta e mult mai profunda si mai reala decat un trend (sinonim cu trecator)…
educatia unui copil e desavarsita atunci cand el invata sa fie independent; deci, nu-l abandona, dar nici nu-l cocolosi; iubeste-l, directioneaza-l in viata si invata-l sa aleaga.
complicata chestie
hahaha!!! e cam greu sb. asta, Andrew! mai ales ca nu suntem parinti… it’s the shrinks’ field! 😉
@ cosmi –> shrink suna ca shrimp =))
Da, ai văzut şi tu că schimbarea e inevitabilă.
Schimbarea e buna, atat timp cat nu actioneaza asupra unor principii sanatoase. Din pacate principiile se schimba cel mai usor.