Înainte să te cunosc

 
Un pom lăudat pe care trebuia să-l citesc înainte să văd filmul, Înainte să te cunosc, cu toate clișeele lui, m-a făcut să simt chestii. Am și lăcrimat oleacă, deci n-o pun în coșul cu cărți de aruncat. Însă după ce-am văzut și filmul, mi-am dat seama că ar fi fost de ajuns și-aș fi putut citi altă carte în locul ei. Dar nu regret nimic.

Am auzit de Me before you când a început să se vorbească despre film și când toată lumea de pe grupurile literare de pe Facebook era înnebunită să o citească. M-a prins și pe mine nebunia, să nu simt cumva că-s lăsată pe din-afară și îmi scapă chestii, cum s-a mai întâmplat.

Din punct de vedere stilistic și literar… e la mii de kilometri distanță de titlul de „operă literară”. E doar o carte scrisă coerent, închegată, cursivă, fără artificii, fără subînțelesuri, fără fraze care te fac să-ți ridici ochii din carte și să te pierzi în meditație vreo 5 minute până să-ți dorești să continui povestea. Personajele, unele dintre ele, sunt atâââât de des întâlnite și în literatură, dar în special în comediile romantice. Singurul care parcă scapă cumva acestui blestem e Will Traynor, deși și în el am găsit ceva din alte personaje create de alți autori, cu mult înaintea lui Jojo Moyes. Și ce-i extrem de bătător la ochi e asemănarea dintre My Fair Lady și cartea asta. Mai mult de atât, chiar și scriitoarea îi pune vorbele în gură lui Lou când îi spune lui Will că vede în ea propria lui Eliza Doolittle. Tot din categoria clișeelor se numără nelipsita rochie roșie, potențiala călătorie la Paris, aeroportul plin de speranțe și despărțiri, evidenta diferență de clasă socială – ca în orice telenovelă – scrisorile… da, tot ce ați citit deja în romanele de dragoste sau ați văzut în comediile romantice e în cartea asta.

Dar!

Așa cum am scris și pe Goodreads, din când în când, îmi place câte-o siropoșenie de-asta, un no-brainer care să nu mă chinuie prea mult intelectual, chiar dacă emoțional mi-a strâns un pic sufletul. Am citit Înainte să te cunosc ca și când m-aș fi uitat la un film, doar că mi-a luat mai mult.

Povestea începe cu accidentul tânărului și bogatului și frumosului Will Traynor, în urma căruia rămâne paralizat de la gât în jos, într-o condiție integral opusă cu tot ce a fost el înainte de acest trist eveniment. Captiv într-un scaun cu rotile, într-o anexă a casei părinților, într-un orășel pe care îl disprețuiește, într-o viață pe care o detestă cu fiecare celulă, Will e manevrat de infirmierul său personal, Nathan, și vizitat din când în când de părinți – cu care are o relație destul de rece. Pentru că mama lui simte că el are nevoie de mai multă „distracție” și „distragere”, o angajează pe Lou Clark, cea mai fadă apariție din oraș, care tocmai rămăsese fără jobul de la cafeneaua de lângă singurul obiectiv turistic din oraș. Neștiind cum să se comporte și cum să abordeze un cvadriplegic în general, și încă unul tânăr în particular, Lou încearcă o grămadă de chestii pentru a-i intra în grații până să i se ia și să-l pună la punct. De acolo înainte începe un fel de relație: el face mișto de ea, ea îi răspunde înapoi. Se tolerează.

Pentru că-i telenovelă, evident că se îndrăgostesc unul de altul. În timp și pe nesimțite, lucrurile evoluează până când culminează cu mărturisirea sentimentelor atunci când nu mai e nimic de făcut. Atunci când scopul pentru care Lou a fost angajată nu doar că nu e atins, dar e imposibil de realizat.

Ar fi urât din partea mea să dezvălui mai multe din subiect – mi s-a mai atras atenția că-s prea darnică cu detaliile și spoilerele – dar ce voi mai spune fără a închide între paranteze unui spoiler, e că mă bucur de decizia pe care a luat-o Moyes cu privire la final. Deși poate m-aș fi bucurat și de cealaltă variantă, aș fi fost puțin dezamăgită. Totuși, toate semnalele pe care le-am primit din stâga și din dreapta, plus titlul celei de-a doua cărți din serie, m-au făcut să bănuiesc cu mult timp înainte, care va fi acest final.

În concluzie, n-aș putea spune că romanul e mai bun decât filmul, nici viceversa, însă nu pierdeți nimic dacă nu citiți cartea. Dar dacă vreți o pauză de la cărți greoaie, dacă vreți și altceva decât război, lume arabă, drame existențiale și trăiri anxioase, asta-i cartea pentru voi. Sau dacă doar vă e dor de-o poveste de dragoste. Modernă.