tomata colecționară
-
Fete deosebite
Tot din categoria spam-email-urilor (multumesc, Diana) aduc în atenţia dvs neşte fete. Nu orice fel de fete, ci participante la Miss. Repet, nu orice fel de fete, deci vă rog, ca până ajungeţi la sfârşitul acestui post, să vă luaţi timp, să le analizaţi, să vă uitaţi la chipurile lor, la sânii lor, la braţele lor, la fineţea şi la gingăşia lor, la machiajul deosebit de frumos, la părul incredibil de aranjat, dar mai ales la cât bun gust au în înfăţişare şi la câtă feminitate emană.
-
Smokers never win
Posturile cu poze multe şi tematice se întâmplă atunci când n-am timp să scriu ceva mai deştept. De parcă prelucratul lor nu-mi ia la fel de mult timp. Linkul de unde am luat pozele de mai jos l-am primit de la colegul meu, Adi web-designerul (n-are site, da’ a zis să precizez sursa). Cine a ieşit cu mine cel puţin o dată sau cine îşi mai aminteşte că am mai scris eu în zbor aici pe blog, ştie că sunt practicantă de fumat. :-s Social smoker, adică. Cum sunt in preajma unui fumător, cum salivez, şi pentru că niciodată n-am ţigări, mă pun să cerşesc. Unii dintre voi ştiu lucrul…
-
Expoziţie de mesaje
Când mi-a venit ideea acestei expoziţii, m-am gândit că va fi privită cu scepticism şi că doar câteva fete se vor baga la trimis bileţele. Apoi, mă gândeam că poate cine îmi va trimite mesaje vor fi în mare parte scrisori de dragoste netrimise sau vise despre poveşti de iubire. Nu că aş fi avut vreo problemă cu asta, dar am fost atât de plăcut surprinsă când am văzut cât de inventivi sunteţi, încât îmi venea să pun expoziţia online mai devreme decât am promis. 😛 Nu puteam să fac asta normal şi am tot citit şi-am recitit scrisul vostru de mână şi acum în sfârşit pot să-l împart cu…
-
De mână
Dragilor e vremea pentru altă expoziţie. Ştiu că orice idee mi-ar veni păleşte în comparaţie cu aia cu sânii (şi cum până la aia cu funduri mai e cale lungă), nu renunţ şi vă provoc pe toţi la un mic exerciţiu. De scris. Era tehnologiei ne ţine departe de pix şi hârtie şi mulţi constatam cu stupoare că atunci când trebuie să ne semnam pe un act sau declaraţie, literele ne ies de parcă am scrie cu mâna stângă (asta în cazul în care suntem dreptaci). Mie îmi plăcea enorm de mult să scriu de mâna, îmi rescriam cursurile în sesiune şi învăţam mai bine, îmi scriam posturile într-un carneţel…
-
Piece of cake
Sper să nu vedeţi pozele aste înainte să mâncaţi sau imediat după, că nu răspund de efecte. :))) Eu voiam doar să împărtăşesc cu voi ce-am găsit pe net (şi nici măcar nu le-am pus pe toate, cele mai scârboase au rămas acolo). Dacă unii sunt atât de bolnavi să le mance… e treaba lor, dar să fim serioşi, unii mânca chestii cu ochi şi care mişcă. Astea măcar îs prăjituri şi doar aspectul e deranjant. Am vrut să vă întreb de care vă e mai poftă da’ nu vă întreb că nu îmi imaginez că chiar aţi mânca aşa ceva. :)))

