Nașterea la spitalul Premiere, experiența mea
Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi s-au pus când eram gravidă (pe lângă: „Ce ai?” și „Cum naști”) a fost „Unde naști”. Când am răspuns „La President” (fosta denumire a Spitalului Premiere) cel puțin 3 persoane mi-au spus cam același lucru pe un ton cam superior: „Dar știi că dacă se întâmplă ceva cu tine sau cu bebe, tot la Odobescu sau Bega ajungi, nu?” sau „Vaaaai, câte chestii nasoale am auzit despre ei…” Părerea mea e că reacțiile astea se bazează pe principiul strugurilor acri, nu pe experiența personală. Doar din auzite. E drept că am citit și-am auzit și eu despre neplăceri cauzate de cadrele medicale, dar urmează să vă povestesc despre experiența mea și încă dinainte să o citiți, vă spun că am fost 100% mulțumită de tot.
Vă povesteam în postul precedent cum am fost luată în primire de un medic imediat cum am ajuns la spital. Am fost îmbrăcată într-o cămașă cam ca alea din filme, cu deschizătură la spate, mi s-a făcut controlul ginecologic, testul preanestezic, EKG-ul și i s-au verificat și Adei bătăile inimii (îmi scapă acum numele acestui test), s-au întocmit actele și m-au întrebat cum vreau să nasc. Le-am spus că prin cezariană și m-au întrebat dacă sunt sigură, dacă nu vreau să mai aștept și să nasc natural, dacă sunt hotărâtă etc. Le-am spus că sunt și că vreau cezariană, singurul meu regret fiind acela că doctorița mea era în concediu și nu venea decât peste 3 zile, iar Ada nu mai stătea atâta timp în burtă.
Până am primit analizele, am stat într-o rezervă unde am fost vizitată de dna doctor care urma să mă opereze, medic în grija căruia m-a lăsat doctorița mea, medicul anestezist și vreo 3 asistente. Absolut toți acești oameni au incercat discret să mă convingă să nasc natural. Accentuez acest fapt pentru că se spune că la Premiere, cezarienele curg pe bandă rulantă și că toți incearcă sa te facă să naști „artificial”, chiar dacă n-ai motive. Nu zic că n-o fi fost așa la un moment dat, cert e că nu mai este. Premiere este pro nașterea naturală, cel puțin din ce-am văzut eu.
Apoi, când m-au dus în sala de operații, medicii și asistentele s-au prezentat, mi-au spus ce urmează să-mi facă, mi-au mai pus o dată întrebările care mi s-au pus la primul consult când am ajuns la spital și s-au apucat să-mi introducă un cateter în șira spinării, pentru peridurală. Am mai avut anestezie locală, în coloană, și stiam că nu-i deloc plăcut. Diferența e că prima dată a fost anestezie rahidiană (de-aia de nu mai ai voie să îți miști capul 6 ore) și a fost făcută cu un ac și atât. Peridurala a fost cu cateter pentru a se putea suplimenta anestezic și pentru a mi se administra calmante după. Să stai nemișcat în timp ce cineva îți introduce un ac și alte corpuri străine în coloană nu-i deloc plăcut, e un pic dureros, dar și înfricoșător. Una dintre asistente m-a ținut în brațe – am stat literalmente cu fruntea pe umărul ei și-am ținut-o de talie, chiar am și strâns-o de durere. Aceeași asistentă m-a ținut de mână pe durata întregii intervenții și mi-a spus că totul e bine, că imediat e gata și că o să mă pot bucura de fetița mea. După ce mi s-a făcut anestezie, m-au întins pe masă, răstignită, procedură pe care o cunoșteam deja. Pe o mână perfuzia, pe cealaltă tensiometrul. Legată de ambele pentru a nu mă mișca. Vederea mi-a fost blocată de un paravan foarte aproape de față, că nu vedeam nici măcar capetele oamenilor care erau în jurul meu. Păcat, mie mi-ar fi plăcut să văd tot, mai ales ieșirea Adei.
Am simțit că se lucrează pe mine, am simțit chiar și o pișcătură, nu știu de la ce, dar durere n-am simțit decât când m-au apăsat în coșul pieptului să o expulzeze pe Ada. La un moment dat am început să am frisoane și mă rugam să se termine totul cât mai repede. Nu neapărat de nerăbdarea de a o vedea pe ea, ci pentru că oricât de curajoasă-s eu la intervenții chirurgicale, frică tot îmi e. Cum ziceam și anterior, mie mi s-a părut că a durat foarte puțin, dar împreună cu anestezia s-a adunat o oră. Nu-mi mai aduc aminte momentul în care am fost dusă de acolo, dar îmi amintesc că am trecut pe lângă Sotz, alb la față și super îngrijorat, îmi amintesc de lift și de parcarea în patul meu. Nici o durere, nici o amorțeală, doar o tremurătură continuă. În viața mea n-am tremurat atât de necontrolat cum mi s-a întâmplat după operația asta. Nu știu dacă de la anestezie, dacă de la mai mulți factori, ideea e că nu putea vorbi și nici ține telefonul în mână să răspund la mesaje. Ciudat e că nu-mi era frig, dar tremuram ca și când sufeream de hipotermie. Când a venit asistenta să mă vadă, am rugat-o să-mi dea ceva că mă enerva tremuratul ăla. În 2 minute era din nou la mine cu antidotul, iar eu am scăpat de tremurat în alte câteva minute. După care m-au apucat mâncărimile pe piept și pe mâini. Asta era un efect pe care-l mai experimentasem și după colecistectomie, dar tot enervant. Pentru ăsta n-avea nimeni ce să-mi facă. Apoi m-a apucat somnul. Bine, eram și nedormită și obosită. Atât eu cât și colega mea de cameră ne chinuiam să dormim puțin, dar nu prea aveai cum când o dată pe oră intra câte o asistentă ba să verifice sondele, ba perfuziile, ba să ne ia tensiunea, ba să ne facă un calmant, ba să ne ia temperatura. Erau atât de grijulii că nicicare dintre noi nu eram obișnuite cu atenția asta, date fiind condițiile din spitalele de stat când aștepți și 2-3 ore după o asistentă cu un calmant.
La ceva timp după ce am ajuns în cameră au venit și copiii: Ada și Mario. În sfârșit o puteam vedea în toată splendoarea-i, o puteam analiza și admira în voie. Mi-au pus-o în brațe, i-am făcut poze și l-am îmbiat pe noul tătic să-și ia fetița în brațe. Multe emoții am citit pe fața lui, dar n-am reușit să-i pătrund în suflet. Nu știu ce se petrecea înăutrul lui, nici nu mi-a zis, dar m-am bucurat să văd cu ochii mei imaginea la care am visat toată sarcina: pe el cu ea în brațe.
Spre seară am făcut febră. 38 cu ceva. M-au întrebat de alte simptome, le-am spus că n-am, mi-au făcut un paracetamol intravenos, mi-a scăzut febra și eram ca nouă. Bine, cu durerile de rigoare. Noaptea a trecut destul de greu pentru că mă durea operația și nu puteam dormi decât pe spate. Îmi dorisem în ultimele luni de sarcină să pot dormi din nou pe spate, dar… ai grijă ce-ți dorești. Plus că ne lăsaseră un bec aprins deasupra capului meu pentru a ne verifica în timpul nopții, deci nu m-am odihnit prea bine.
A doua zi ne-au scos sondele și ne-au ajutat să ne ridicăm din pat. Am simțit din plin senzația aia că ți se plimbă toate organele prin burtă, dar ce era mai rău e că toate organele astea apăsau pe operație. Mi-au pus centură pentru a le ține la un loc, dar durea și strânsoarea. Ah, uitasem să spun că spre dimineață am făcut iarăși febră și deja începeam să mă îngrijorez. A venit la mine medicul de gardă să-mi mai pună întrebări și i-am spus că noutatea era că „am fost afară”. A venit și medicul care m-a operat, i-am spus și dânsei despre o durere undeva în partea dreaptă, deasupra de operație, și de febră. Alte întrebări, alte perfuzii.
A treia zi, scaunele s-au înmulțit atât de mult încât i-au confuzat pe toți cei 4 medici care mă văzuseră. Mi-au luat sânge pentru analize, mi-au făcut eco, dar nimeni nu știa care-i diagnosticul clar pentru combinația febra și diaree, iar faptul că nu mai am apendice îi băga și mai mult în ceață. Mi s-a prescris un tratament, din păcate nu cu medicamente tradiționale, ci homeopate, pentru a mă proteja pentru că oricum eram cu imunitatea scăzută după operație.
Deși tratamentul și abordarea mi s-au părut greșite, trebuie să vă vorbesc despre grija dnei doctor Ciupa, care a venit la mine de două ori într-o sâmbătă, mi-a scris mesaje și m-a sunat chiar și la ora 12 noaptea să mă întrebe cum mă simt și să-mi aducă aminte să nu uit să-mi iau picăturile. Și a venit și duminică dimineața la ora 8 și ceva, din timpul ei liber pentru a vedea cum mă simt și cum decurg lucrurile. Tot respectul pentru grijă și atenție. Duminică, însă, s-a întors și dna. dr. Todoruț din concediu și a trecut pe la mine. În tot timpul de când am început distracția, mi-a scris și dânsa și m-a sunat să vadă cum mă simt și cum evoluează starea mea. Când a venit la spital mi-a schimbat medicația, n-am mai făcut febră și scaunele s-au rărit. A recomandat un nou set de analize, inclusiv o coprocultură, să vedem ce-și bate joc de mine. Apropos, că era să uit. La spitalul Premiere, meniul se alege cu o zi înainte. Deși apucasem să comand, încă de sâmbătă am fost trecută pe mâncare de regim. Nimic de comentat, totul a fost de vis în comparație cu mâncarea pe care o primești de la stat. Chiar și mâncarea de regim, fără gust.
Încă nu era sigur dacă luni urma să plec acasă, dar pentru că nu mai făcusem febră, iar scaunele se răriseră semnificativ, m-au lăsat totuși să plec. O zi în plus ar fi costat încă 300 de lei, bani pe care, dacă mă întrebați pe mine, nu eu ar fi trebuit să-i plătesc, având în vedere că s-au pierdut aproape două zile cu un tratament greșit. Dar asta nu e vina spitalului, nici măcar a dnei dr. Ciupa. Toți au încercat să facă în așa fel încât să mă protejeze cât mai mult. S-a dovedit că am contactat o Salmonella de pe undeva, probabil chiar în timpul sarcinii și ea să fi fost cea care a declanșat travaliul. Și eu care dădeam vina pe fată că mi-a stricat planurile…
Dat fiind că tratamentul meu includea două antibiotice, dintre care unul nu se potrivea cu alaptarea, n-am alaptat-o pe Ada. Oricum nu aș fi putut pentru că laptele mi-a venit abia în ziua a 5-a, chiar înainte să plec acasă. Încă o vină ce i se atribuie spitalului Premiere este faptul că nu încurajează alăptarea. Nu știu cum a fost înainte, am auzit că destul de rău la capitolul ăsta – am prietene care îmi confirmă că cereau copilul să-l alăpteze și acesta era hrănit cu lapte praf. Acum, lucrurile nu mai stau așa. În urma reclamațiilor (știu din auzite, nu pe verificate), spitalul a angajat un consultant în alăptare, iar copiii sunt aduși flămânzi la mame în saloane. Dacă mamele n-au lapte sau nu pot alăpta, pot cere o sticluță de lapte praf și sunt lăsate să îi alăpteze ele. Chiar și să schimbe bebelușii de scutece, după ce li se arată cum. Deci și problema alăptării a fost rezolvată.
În rest, am doar cuvinte de laudă. M-am dus la spital doar cu periuța și pasta de dinți, centura post-operație (deși am primit una și de la ei), Kindle-ul și încărcătorul de la telefon. Ăsta mi-a fost tot bagajul. Bine, a treia zi, mi-a adus Sotzu o cămașă de noapte pentru că ce primeam de la ei aveau găuri în dreptul sânilor pentru o alăptare mai ușoară, dar pe mine mă deranjau. Și când li s-au terminat cămășile normale, am cerut una de acasă. Am avut de toate la discreție: apă de băut, tampoane pentru lohii, chiloți de unică folosință, săpun cu betadină, gel de duș… cum ziceam: orice are nevoie o proaspătă lăuză.
Așadar, experiența mea cu spitalul Premiere a fost una excelentă, mai ales că n-am fost doar o proaspătă mamă și lăuză, ci pacientă cu acte în regulă.
Totuși, trebuie să adaug acestui articol și un minus, care s-a întâmplat chiar azi. Am fost cu Ada la vaccin și pentru că la ieșirea din spital nu au putut să îi pună cerceii pe motiv că unul era stricat (nu era, dar nu se pricepea asistenta să-l închidă), i-am luat azi cu noi să îi rugăm să i-i pună Adei. Răspunsul pe care l-am primit: „Aaaa, păi trebuie să vă faceți programare. Și vă și costă 50 de lei.” La care Sotzu s-a cam supărat și a întrebat de ce acuma costă și la ieșirea din spital nu. Pentru că nu mai suntem paciente și pentru că-s servicii separate. După care le-am spus că nu mai contează, o să mergem la pediatră să ne facă. Puii mei, nu plătim 50 de lei pe găuri în urechi. Nici la bijuterie nu costă atât. După care ne-a luat cerceii, s-a întors cu ea în cabinet și i-a făcut găuri. Deci se putea și fără programare și fără bani. Păcat de acest ultim episod, dar cum spuneam, eu am fost mulțumită de tot ce mi-a oferit spitalul Premiere.
21 Comments
Amalia
Felicitări! Sa aveti o viata frumoasa impreuna, pe cat posibil lipsita de probleme.
Despre ceea ce ai povestit, doua remarci vreau sa fac:
1. Faptul ca personalul medical încerca discret sa te convinga sa naști natural, nu este un indiciu cum ca la acest spital cezarienele nu “curg pe banda rulantă”. Pentru ca, sa fim seriosi, care femeie gravidă, o data hotărâtă pentru un anumit tip de nastere, își schimba optiunea chiar in ziua in care trebuie sa nască? Daca ai fi spus ca in perioada in care ai fost internată, au fost multe femei care au nascut natural, sau daca pe parcursul sarcinii, doctorita ta (angajată a clinicii in discutie) ar fi încercat sa “te convinga” sa naști natural, atunci am fi putut spune ca spitalul privat la care ai nascut face eforturi sa nu mai fie etichetat drept spital in care cezarienele curg ca pe banda. Of, am scris prea mult pentru o idee mica si care s-a inteles de la inceput, cred;
2. Referitor la alaptare, daca spitalul ar avea angajat consultant in alaptare, nicio proaspătă mămică nu ar spune si nu ar crede ca nu are lapte sau ca nu poate alapta. Laptele începe sa fie produs încă din timpul sarcinii, iar după nastere tot ce trebuie sa facă mama, este sa pună copilul la san, pentru a stimula lactatia, pentru ca din acel moment lucrurile functioneaza pe sistemul cerere-oferta; pe masura ce bebe suge, organismul primește informatia ca exista cerere si produce in continuare lapte adecvat nevoilor copilului. Niciun consultant in lactatie din lume nu ar aduce mamei copilul pentru a o lasa sa-l hrănească la biberonul cu lapte praf, ci in cazuri in care chiar e scăzută lactatia, ar folosi un SNS (sistem suplimentar de nutritie) pentru ca lactatia sa fie stimulată si pentru ca sa elimine riscul ca bebele sa refuze ulterior sânul. Cat despre cele care nu pot alapta, doar 2% din femei sunt in situatia asta.
Spun toate aceste lucruri pentru ca blogul tau este citit de multe femei, mamici sau viitoare mamici, iar informarea este crucială pentru a nu avea vreun esec in momentul in care isi doresc cu adevarat sa alapteze.
anatati
Susțin cele spuse mai sus despre alăptare. Experiența mea cu alăptarea la spital (la stat) a fost tristă, dramatică chiar. De cum am ajuns acasă am pus copilul la sân și l-am mai scos la 8 luni (ptr că am început serviciul). Unde în spital semnele erau că nu pot alăpta, s-a dovedit acasă că pot și chiar foarte bine.
Tomata
Am aparut si eu cu intarziere, sa dau niste explicatii.
Deci:
1. Multe femei nu sunt hotarate cum vor sa nasca si iti pot da un exemplu concret, cel al colegei mele de salon, careia i se rupsesera membranele de doua zile si habar n-avea. Nu stia cum vrea sa nasca, dar a fost sfatuita sa faca cezariana pentru ca exista un grad mare de infectie. Dar, daca vrea sa nasca natural, nu e nici o problema, poate si natural, doar ca trebuie sa i se induca travaliul. A optat pentru cezariana. Apoi, stiu de la cele doua doctorite (cea care m-a operat pe mine si doctorita mea) ca timp de 5 zile cat am stat eu in spital, ele au avut 3 nasteri naturale – doctorita mea doar una pentru ca nu am prins-o in spital decat o zi). Ca tot ai amintit de ea, a incercat inca de pe vremea cand mergeam la controale sa ma convinga sa nasc natural, mai ales ca fetita era mica, nu ar fi fost probleme la expulzie, capsorul era micut, nu avea cordonul in jurul gatului, placenta si lichidul aratau bine – practic n-a fost nici un risc pentru nasterea naturala. mi le-a spus pe toate si totusi am vrut cezariana. eu am vrut, nu mi s-a recomandat. Pe de alta parte, stiu, cum am spus, din auzite, ca a fost o vreme cand timp de 3 luni, una dintre infirmiere n-a facut curatenie dupa nici o nastere naturala, doar dupa cezariene. Lucrurile par sa se fi schimbat, asta-i tot ce spun si ce-am vazut eu.
2. Despre alaptare am scris in articolul urmator si am detaliat cum e treaba cu consultantul. Chiar dansa mi-a spus ca a fost angajata in urma plangerilor pe care le-au facut mamele ca nu sunt incurajate sa alapteze. Femeia a venit tocmai de la Pitesti pentru ca Timisoara era singurul oras, iar spitalul Premiere singurul care avea nevoie de serviciile ei. Eu n-am spus ca n-am putut alapta, ci doar ca nu imi venise. si pentru ca nu fusese stimulat si pentru ca eram pe antibiotice. Iar daca astea sunt conditiile, ce ar fi trebuit sa faca? sa-mi lase copilul sa moara de foame pentru ca eu nu puteam alapta? sa fim seriosi, ca sunt mai multe nuante ale problemei, nu e totul alb sau negru. daca o sa citesti urmatorul articol o sa vezi cate nuante au fost la noi.
Cat despre informarea cruciala, n-am emis nici un adevar general valabil, mi-am povestit experienta si mi-am exprimat parerea lasata de serviciile acestui spital. Repet, stiu ca au fost multe hibe si bube si tot primesc mesaje de la foste paciente care spun ca atunci cand au nascut ele nu a fost deloc asa. ce pot spune? ma bucur ca s-a schimbat. eu, personal, nu am nimic sa le reprosez in afara de faza cu cerceii de dupa externare.
Amalia
In niciun caz nu sustin ca trebuie infometat copilul daca mama nu poate alapta. Tocmai de aceea am si precizat despre SNS.
Îmi pare rău, nu vreau sa fiu un alt element perturbator in noua ta viata si așa destul de încărcată emotional ?
Cu siguranta fiecare situatie diferă, iar in cazul vostru doar tu poti lua cele mai bune decizii pentru binele fetitei.☺
Alina
Politia alaptarii is everywhere!
Amalia
Of, Alina…nu am vrut sa para așa.
Alina
Personal, nu cred ca Andreea minte cand spune ca acolo exista consultant in alaptare. Din ce spui tu inteleg ca tu crezi ca minte.
Imi cer scuze daca asta suna dur, chiar sunt sigura ca ai intentii foarte bune. Doar ca atitudinea agresiva nu va face mai multe femei sa alapteze. Puterea exemplului, empatia, impartasirea experientei personale da. Si probabil ca ai experienta si eu in locul tau as da sfaturi concrete, as spune daca am avut greutati in alaptare…sigur ar merge mai bine si mai multe femei ar pleca urechea.
Amalia
Nu am cum sa cred ca minte, din moment ce a specificat ca stie “din auzite, nu pe verificate”.
De-a lungul timpului, de când ii citesc articolele, mi-am conturat o parere obiectiva despre acest blog. Și daca as suspecta ca minte, nu as mai face efortul de a intra zilnic. Îmi pare rău ca prin comentariul meu am lăsat impresia asta.
As mai avea multe de zis, insa vreau sa evit sa mai fiu catalogată ca avand o atitudine agresivă.
Tomata
nu mi-ar fi trecut prin cap sa cred ca ma acuzi ca mint 🙂 e o parere, la fel cum e si a mea.
merci pentru obiectivitate si pentru comentariu, m-ai ajutat sa clarific unele lucruri, care poate n-au fost clare din ce-am scris eu. la urma urmei, nu-s prea coerenta zilele astea 😛
eu nu te cataloghez ca fiind agresiva, apreciez argumentele 🙂
diana
Experienta seamana foarte bine cu aceea pe care am avut-o eu cu Spitalul Arcadia din Iasi. Este unica situatie in care am putut spune ca regret ca plec din spital, asa de bine am fost ingrijita si de bune au fost conditiile. In rest, chiar nu inteleg obsesia unora fata de nasterea naturala. Este optiunea fiecarei femei sa nasca asa cum isi doreste si dreptul ei sa nu suporte durerile nasterii naturale pentru niste idei prostesti sustinute de tot felul de ” specialiste”. Cit despre alaptare, in cazul cezarienei este firesc ca lactatia sa vina dupa citeva zile, la mine a venit dupa vreo trei zile. Doar nu aveau sa lase copilul flamind doar-doar o sa vina lactatia din senin. La mine lactatia nici nu a fost suficienta si a durat mai putin de trei luni. Daca ma luam dupa timpeniile debitate de unele, ar fi trebuit sa am mustrari de constiinta ca nu sint mai …prolifica. Si, pina la urma, este dreptul fiecarie mame sa-si creasca bebelusul cum crede de cuviinta.
Tomata
eu am incercat cu alaptarea, n-a prea mers. am explicat in articolul urmator. 🙂
Lavi
Nimeni nu naste natural pemtru niste idei prostesti sustinute de specialiste ci pentru binele copilului din dotare, draga mea. Fiecare alege cum doreste sa nasca dar asta nu inseamna ca nasterea naturala nu ramane cea mai buna alegere pentru mama si copil in conditiile in care nu presupune riscuri pentru acestia. Da, fara echivoc nasterea naturala e intotdeauna de dorit.
Pingback:
Diana
ahhh…
eu mi-as fi dorit enormmmm sa nasc natural si nu am putut 🙁
de ce ai ales cezariana daca nu ti s-a recomandat medical ?
larisa
Felicitari inca o data! Ma bucur ca ai ales spitalul President. Finuta mea a nascut in noiembrie tot acolo si experienta ei a fost una pozitiva. Asa ca tot aici vreau sa nasc si eu (daca nu vor aparea alte spitale pana raman eu insarcinata :D). Consider ca nu nasti de n ori in viata, asa ca merita sa dai ceva banuti in plus pentru conditii mult mai bune.
Tița Ioana
Felicitări tuturor celor ce fac parte din “familia” spitalului Premiere. Am adus pe lume, cu ajutorul personalului minunat de la acest spital, un copil vesel și sănătos. Începând de la doamnele care spala pe jos și continuând cu infirmiere, asistente, anesteziști și medici, toți au dat dovada de profesionalism și o amabilitate rară. Am avut o experienta plăcută și recomand viitoarelor mămici sa apeleze cu încredere la serviciile acestui spital.
Lucia
Sunt gravida si eu in 5 saptamani si deja imi fac tot felul de griji. As vrea sa nasc natural dar nu cred ca as alege o clinica privata. Sunt din Timisoara, puteti recomanda medici de aici care nu opteaza pt cezariana?
Tomata
Buna, Lucia.
La Premiere se incurajeaza nasterea naturala. Cezariana a fost optiunea mea si au incercat sa ma faca sa ma razgandesc. De la primul medic care m-a consultat pana la infirmiera care m-a pregatit pentru operatie, toti au insistat sa ma mai gandesc.
Ti-o pot recomanda oricand pe doctorul ginecolog care mi-a urmarit sarcina, Dna. Dr. Florina Todoruț, e o femeie exceptionala si un medic pe masura.
Mai gandeste-te cu spitalul privat, nasterea e un proces important, n-ai nevoie de nervi si de frustrari, trebuie sa-ti concentrezi atentia exclusiv asupra bebelusului. Si la Premiere nu ai alte griji. Dar, decizia iti apartine. 😉 Sarcina si nastere usoara.
adina
buna Lucia, pt o natere naturala ti-l recomand pe Dr Cioata Bogdan il gasesti la clinica Doctor Cioata in Timisoara! e un medic foarte bun!!!
Stefan
Salmonella aia nu era salmonella si astia de la Premiere stiau al naibii de bine ce este. Ca ei te-au infectat cu klebsiella si tot ei, datorita faptului ca te-au infectat, au rapit sansa copilului tau sa fie alaptat la san. Din cauza antibioticelor. Vb din propria mea experienta, ba mai mult, nu doar sotia a fost infectata, si copilul la fel.. verifica cu o urocultura, pentru tine si copil. De bacteria aia se scapa foarte greu… Doamne ajuta!
Daca mai tii minte ce antibiotic ai luat, poti sa ii prinzi, pt ca bacteria asta are nevoie de un antibiotic special..
Daca vrei, poti sa citesti pe net despre problema asta de la Premiere..
Lucia
L-am ales pe Gluhovschi pana la urma, merg la consultatii la privat la el de ceva timp si pare ok. Lucreaza la bega. Stiti ceva amanunte despre el? Pana acum am auzit de bine de el, i-am spus ca vreau sa nasc natural si a zis ca eu aleg.
Din ce am inteles, exista o problema cu nasterea la privat daca intervin complicatiile. Nu sunt destul de dotati cu aparatura si te transfera la stat…adica se baga doar la nasteri usoare..
Nu vreau conditii de lux, pe mine ma sperie mai mult ideea de a se intampla ceva rau si sa nu fie cineva competent langa mine. De regula la o nastere naturala, mamica duce greul, natura isi urmeaza cursul. Si sa dau 5400 lei pt a sta 2-3 zile ca intr-un hotel..nu are sens. Am banii aia dar nu consider ca se merita. De ce mai platesc eu asigurarile de sanatate atunci? Nici macar cu spaga nu-s de acord(nici cu bacsisurile) dar presupun ca o sa dau si eu ca sa fiu sigura ca bebe e bine, ingrijit. Nasterea vreau sa fie cat mai naturala, cred ca nici epidurala nu o sa vreau(sper sa rezist durerii ca de felul meu nu-s o fricoasa, cum au nascut miliarde de femei inaintea mea, pot si eu!)
La Bega poti avea copilul langa tine continuu dupa nastere? Il vreau in salon