Jurnalul unui adolescent timid

Autor: Stephen Chbosky
Titlu original: The Perks of Being a Wallflower
Nationalitate: american
Gen: young adult
Anul apariției: 1999
Nr. pagini: 224 (MTV Books)
Premii:
Ecranizare: The Perks of Being a Wallflower (2012)
Nota mea: 3/5
Alte recenzii de același autor:

 

Jurnalul unui adolescent timid (ah, ce ne-poetic sună titlul în română) nu era o carte pe lista mea de lecturi până de curând. Văzusem filmul și mi-a plăcut, iar când Cristina a recomandat cartea pe grupul de recenzii literare de pe Facebook, n-am ezitat nici o clipă să marchez cartea cu “Want to read” pe Goodreads. Timpul i-a venit repede pentru că era destul de scurtuță și aducându-mi aminte în mare ce se întâmplă, mi-am zis că-i numai bună de citit între două lecturi din clubul de carte straightAD.

Însă tocmai asta era problema: știam ce se întâmplă și, spre deosebire de alte cărți al căror subiect îl știam vag dinainte de a le citi, în cazul Jurnalului unui adolescent timid, chiar îmi aduceam aminte multe detalii. Ceea ce mi-a stricat din surpriza descoperirii unei cărți, de altfel, frumoase și interesante și ăsta e motivul pentru care i-am dat nota 3 din 5.

Inițial nu m-am simtit prea atrasă de stilul în care e scrisă, dar curând mi-am dat seama că e un stil perfect. Chiar sunt cuvintele, modul de alcătuire al frazei  și felul de a gândi ale unui adolescent. N-a durat mult până să-mi dau seama că exact în stilul ăsta îmi scriam și eu jurnalele din liceu, ba mai mult, dacă le-aș fi scos din dulap și le-aș fi răsfoit aș fi putut găsi în mintea mea de la 16 ani aceleași gânduri și trăiri ca ale lui Charlie. Nu toate, dar cel puțin câteva.

Sub forma unor scrisori pe care Charlie le scrie unui prieten imaginar, bănuiesc eu ca parte dintr-o terapie psihiatrică, adolescentul își povestește viața (atât cea interioară, cât și cea exterioară). Durata pe care se întind scrisorile lui e echivalentă cu primul an de liceu, iar evenimentele care i se întâmplă sau la care participă îl dezvăluie a fi timid, retras, dar destul de inteligent. Atribute care îl apropie în primul rând de profesorul de literatură, mai degrabă decât de elevi de seama lui. Singurii prieteni pe care și-i face sunt Patrick și Sam, elevi în ultimul an și frați vitregi. Fiind singurii care par să-l accepte așa cum e, Charlie se îndrăgostește de amândoi. De Sam așa cum un băiat se îndrăgostește de o fată, iar de Patrick ca de cel mai bun prieten. Din păcate, Charlie e genul de adolescent care nu participă la evenimente, ci doar le observă, trăindu-le în mintea lui, nu în realitate.

Do you always think this much, Charlie?” “Is that bad?” I just wanted someone to tell me the truth. “Not necessarily. It’s just that sometimes people use thought to not participate in life.”

Prietenul căruia îi scrie Charlie, care e fiecare dintre noi, cititorii, află despre familia lui, despre sora lui atrasă de un tip pe care-l surprinde când o pocnește, despre fratele lui, fotbalist în liga universităților, despre părinții lui, dar și despre mătușa Helen, care a murit într-o seară de Ajun de Crăciun când ieșea să îi cumpere lui cadouri și de care îi e foarte, foarte dor. Un alt mort prezent pe ici pe colo e Michael, cel mai bun prieten al lui Charlie, care s-a sinucis cu un an înainte.

În grupul de prieteni al lui Sam și Patrick, Charlie îi cunoaște pe Mary Elizabeth, fata care la un moment dat îi devine iubită fără ca el să-și dorească asta, pe Craig, iubitul lui Sam și pe Brad, iubitul secret al lui Patrick, care e gay. Când totul pare să meargă strună, deși e prietenul lui Mary Elizabeth, la un joc e provocat să o sărute pe cea mai frumoasă fată din cameră. Charlie o sărută pe Sam și totul se cam destramă, ceea ce îl face să piardă puțin controlul asupra minții lui. Are atacuri de panică, stări anxioase și se simte incredibil de singur în timpul pauzei pe care i-o impune Patrick. Se gândește din ce în ce mai des la mătușa Helen și la Michael și singurul lucru care-l mai ține cât de cât la suprafată sunt cărțile pe care i le tot dă profesorul de literatură și eseurile pe care i le cere după ce le citește. Când se reîntâlnește cu Sam și aceasta îl ceartă că lasă viața să treacă pe lângă el și el nu acționează.

Charlie, don’t you get it? I can’t feel that. It’s sweet and everything, but it’s like you’re not even there sometimes. It’s great that you can listen and be a shoulder to someone, but what about when someone doesn’t need a shoulder. What if they need the arms or something like that? You can’t just sit there and put everybody’s lives ahead of yours and think that counts as love. You just can’t. You have to do things.”

Apoi se sărută și ea ar vrea să meargă mai departe, însă când îl atinge „acolo”, Charlie se retrage, se sperie și îi spune că nu e pregătit. Momentul îi declanșează amintiri reprimate și e internat într-o clinică de psihiatrie, unde toți cei pe care îi iubește (și care au aflat ce ascundeau acele amintiri) vin să-l viziteze. Romanul se încheie cu decizia lui Charlie de a nu mai scrie sau citi despre ce observă, ci de a participa la evenimente. De a trăi.

Cred că-i o carte numai bună de citit în adolescență și mai cred că mi-ar fi plăcut și mai mult dacă n-aș fi văzut filmul înainte.

10 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge