Ce-i urezi unui mort viu de ziua lui?

Încerc să trec de ziua asta fără să-i dau o importanță prea mare. Oricum pentru mama mea, ziua ei n-are chiar nici o importanță, iar pentru mine… de ce ar avea? Nu-i ca și când aș avea ceva de sărbătorit. Pentru că de ziua ta celebrezi viața, lumea îți urează să trăiești, să fii sănătos, iubit și să ai noroc. Să te bucuri și să zâmbești și să ai parte de tot ce-ți dorești.

Dar unui om care nu mai trăiește ce-i poți ura?

Sănătate? Ei, aș… cât de ironic să fii să-i urezi sănătate unei bolnave de Alzheimer, care nu mai vorbește, nu mai recunoaște pe nimeni, nu se mai poate mișca și nici nu mai are un rost în viață. Sănătatea e sinonimă cu imposibilul și, pe lângă faptul că nu și-o poate dori, nici n-are ce să facă cu ea. Mă refer la sănătatea fizică, pentru că cea mentală e dusă de mult și ireversibilă. La ce bun să fie sănătoasă tun când nu își dă seama că trăiește?

Să fie iubită? E. De o singură persoană în toată lumea asta și oricum nici sentimentul, nici cuvântul nu mai au nici un sens pentru ea. De o singură persoană pe care când o recunoaște, când nu, ale cărei lacrimi nu le înțelege și la ale cărei întrebări nu mai răspunde? Darămite la sentimente…

Noroc, bani, liniște? Ce folos au toate astea pentru un mort care respiră?

Să trăiască? Pentru ce? De ce? Cât? În felul ăsta?

Nu, orice i-ai ura unui bolnav de Alzheimer de ziua lui e fie o bătaie de joc, fie o insultă.

Azi e ziua mamei mele. Împlinește 55 de ani și e mai bătrână decât un octogenar. E la fel de pustie ca o casă părăsită. Ca un caiet neînceput, nescris, neatins. Ca un izvor din care nu mai curge apă. Ca un buchet de flori uscat de ani buni. Iar eu nu știu ce să-mi doresc pentru ea…

26 Comments

    • Manuela

      Dude, ce amprenta?! Femeia aia are Alzheimer. E asa de greu sa dai un gugal? Cata platitudine si ce cliseu gretos ai reusit sa inghesui intr-o singura propozitie. Daca nu stii sa spui ceva inteligent, taci.

  • aby

    Of, imi pare rau din toata inima. E greu, si te inteleg ca gasesti in ea o casa pustie si nu omul de altadata, dar ce sa-i faci, te prefaci a fi musafir, si o noua persoana in viata ei de fiecare data cand o revezi. Pana la urma ea a fost soarele tau si diminetile tale insorite, pana ai facut pasi, pana ai spus primele cuvinte..
    Ii poti doar ura sa-si mai aminteasca un moment fericit care si l-a impregnat in minte, un moment care cu siguranta si l-a ascuns in inima pentru tot restul vietii, un zambet, o nastere, o imbratisare..asta e tot ce trebuie sa-i urezi!
    Te pop si te imbratisez! La multi ani, mamei tale!!Fie ca ziua de azi sau zilele care vor veni, sa-i aduca in minte o imagine cu tine, cu tatal tau, cu zambetul vostru!Asta-i tot ce trebuie sa-i doresti!

  • Sanda

    Eu cred ca de ziua dansei ar trebui sa o iei in brate si sa ii multumesti ca ti-a dat viata. De asemenea sa-i multumesti lui Dumnezeu ca inca ai pe cineva careia sa-i spui mama!
    La multi ani si multa sanatate si zile multe mamei tale!

  • Ratacita prin Lume

    Mi s-a ridicat parul pe mine si mi s-a facut pielea de gaina! Mi-au dat lacrimile in timp ce ti-am citit articolul. Stiu cat e de importanta mama mea pentru mine si nu as vrea sa ma gandesc cum ar fi sa nu ma recunoasca. Tie iti doresc sa ai multa putere sa treci peste toate greutatile si amaraciunile provocate de aceasta boala necrutatoare!

    • frmshk

      subscriu. cu aceeași incapacitate de-a înțelege cât de cumplită e lumea asta și cu aceeași admirație pentru tine, Andreea, fată dragă!

  • MOnica

    Îi urezi să-i fie ușor. Iar celor din jur să fie tari, pentru că de multe ori lumea uită că și ei trebuie să fie îmbărbătați.

    Te îmbrățișez cu drag,

  • lala

    nu am cuvinte, Andreea draga! mi-au dat lacrimile cititnd randurile tale. te imbratisez cu drag si iti doresc sa fii puternica.

  • Mihaela

    Draga Andreea,

    mama ta poate comunica, chiar daca si-a pierdut memoria. Exista si alte modalitati de comunicare. Nu stiu daca la centrul in care este dansa exista anumtie terapii, dar toate terapiile care includ partea artistica sunt foarte eficiente pentru acesti pacienti. Terapia prin arta, dans, miscare, muzica sunt forme eficiente pentru a interactiona cu acesti pacieti si a-i face sa se simta vii. Senzatiile sunt inca vii in ei, memoria exista la nivelul corpului, la nivel celular, doar ca trebuie gasite mijloace pentru a fi accesata. Nu doar pe cale verbala. Momentan nu lucrez cu astfel de pacienti, dar am fost in vizita si am vorbit cu Psihoterapeuti prin Dans si Miscare care lucreaza cu ei. Eu lucrez cu persoane cu autism si dezabilitati intelectuale (lucrez in UK). Unii dintre ei nu pot comunica verbal, altii au handicap fizic. Si, totusi, dupa luni de terapie au inceput sa fie mai activi. In acelasi timp si persoanle care au grija de ei, cei din familie au nevoie de suport terapeutic. Uite un site care pe mine ma inspira.

    http://www.arts4dementia.org.uk/

    ‘Dance Movement Psychotherapy enables people to make personal statements and share ideas through rhythm, ritual, storytelling through movement, posture, gesture, mime, movement patterns and shapes.’

    • Tomata

      mama mea nu se mai poate misca, deci nu incape vorba de dans.
      nu mai are capacitatea de a se concentra asupra unui lucru, e total absenta. sunt sigura ca terapia functioneaza la alt tip de bolnavi, poate chiar si la cei de Alzheimer, dar in stadiul in care e mama mea nimic nu mai functioneaza. 🙁

  • La Dolceria

    Foarte emotionant articolul dar si dureros . Stiu ce inseamna Alzheimer . Orice conversatie e un pumnal de durere in suflet.

  • Rudolph Aspirant

    Dupa parerea mea sincera ii poti ura sa se simta ea bine, sa nu aiba momente de teama, sau anxietate, sa se odihneasca bine si sa viseze placut in continuare, sa nu o doara nimica. NU este nevoie sa faci tu exercitii de imaginatie ca sa-ti inchipui ce-i mai rau pt ea, ca de ex ca daca ea habar nu are cine esti tu, sau daca pare a functiona in mod necorespunzator altor femei de 55 de ani, asta trebuie sa fie un capat de lume, adica nu incerca sa imbraci mantia grea de judecator moral de ce ar reprezenta o viata buna pt alt om decat tine personal, desi desigur, daca ai putere oficial de tutela, ai avea poate dreptul sa iei alt fel de decizii concrete si de a incheia contracte in numele mamei tale, daca ea nu are aceasta capcitate, insa de la acest nivel de decizii la nivelul superior care e unul aproape de viata si de moarte, zau, asta numai D-zeu are, dupa parerea mea, aceasta putere si acest drept de decizie, oricat ar suna de injust si totodata real costisitor (in efort de cheltuire de resurse afective, desigur nu neaparat in bani), si chiar posibil neplacut atat pt tine cat si societatea mai larga. Acelasi lucru se poate spune si unui om care are poate un copil cu autism, sau cu retard mintal, sau alte probleme de a face decizii pt a putea trai independent. Chestia asta cu traitul independent si pletele in vant plus calare pe un armasar alb, eventual alaturi si de un Fat Frumos, este o imagine romantica, si un soi de indemn educativ alegoric catre SINE, (Fat Frumos, dupa parerea mea, la randul lui nereprezentand un ALTUL, ci un posibil ideal al nostru propriu, fie ca suntem baieti sau fete, si Tineretea fara Batranete si Viata fara de moarte e un alt fel de alegorie care totusi nu trebuie inteleasa literal, plus citita intr-un context in care speranta medie de viata a majoritatii oamenilor Terrei era de cca 31 de ani, cum a si ramas pana hat, destul de aproape de zilele noastre), nu catre alti semeni din jurul nostru, a caror autentica independenta si autonomie trebuie cumva etic respectata, atat vreme cat nu isi fac in mod activ, Doamne fereste, rau sie insilor sau altora din jur, pt ca aceasta autonomie reala e autentica libertate plus respectarea ei reprezinta pretuire, nu sa ii impovaram noi cu ingrijorarile noastre, in plus de ale lor.

    Desigur, avem si ce invata pt noi insine din aceasta poveste, de ex, sa fim siguri ca discutam cu cei dragi ai nostri din timp, si sa punem frumos in scris, ce dorinte avem, si cine sa devina cel cu putere decizionala in locul nostru, atunci cand si noi la randul nostru vom fi, destul de multi (datorita cresterii sperantei de viata) incapacitati la un moment dat de dementa, (nu neaparat de tip pre-senil clasic Alzheimer, mai degraba probabil de tip combinat vasculara si senila, la unii chiar probabil si alcoolica, mai rar de alte feluri de tip aia cauzata de mancat carne de vaca nebuna, sau HIV, etc), si, in plus, daca vom fi afectati de o boala in plus fata de aceasta dificultate decizionala, de ex o stare vegetativa prelungita, care nu e tot aia cu dementa, si de fapt nici aia nu e total fara simtire interioara in toate cazurile, (cf ultimele descoperiri neurologice date publicitatii pe BBC chiar acest an), cancer terminal sau insuficienta cardiaca refractara terminala si ea, daca dorim sau nu masuri extraordinare de a fi tinuti in viata, cu orice pret, sau daca dorim sa ne lase sa decedam, daca se intampla sa facem stop cardio-respirator. Ma rog, nu stiu eu poate sa ma exprim ff corect, ca asa exista cazuri si cazuri, insa ce voiam sa zic in final ca , dupa parerea mea, (recunosc, mai mult teoretica), mamei tale poti si noi chiar putem sa ii mai transmitem, in afara de urarile sa se simta cat poate ea de bine precizate mai sus, si Multumesc, pt ca ea ne face sa ne punem intrebari educative utile pt intreaga societate, plus pt noi personal.

    Totodata, deoarece pe Internet a scris de mai multe ori in mod repetat de-a lungul ultimilor 10 ani ca persoanele care au in familia lor oameni care sufera de dementa Alzheimer sunt si ele la risc pt stress destul de mare, chiar depresie uneori, este bine, cred eu, ca si cei care au acest fel de probleme in familie, sa isi auto-evalueze starea de sanatate, pt ca nu foloseste nimanui sa cada si ei rapusi de burn-out, mai ales daca traiesc intr-o societate unde ingrijirea principala a persoanelor incapacitate cade in principal in grija familiei, din lipsa de fonduri pt servicii sociale ajutatoare.

  • Lizuk

    Mama mea e nascuta chiar in aceeasi zi si an cu mama ta… Doar ca eu sunt mult mai norocoasa decat tine, chiar daca si tatal meu s-a dus cei care am ramas suntem, fiecare, pe picioarele lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge