Despre Crăiasa Zăpezii, direct din Danemarca

Când mi-am rugat cititorii de prin țări străine să-mi scrie scrisori despre locurile pe care le-au ales să le fie casă, mulți mi-au promis ca o vor face. Știu că timpul nu-i de partea nimănui, știu că o scrisoare nu-i o prioritate pentru nimeni, dar tare mă bucur când cineva își amintește de promisiune. Irina mi-a scris una dintre cele mai frumoase scrisori despre zăpadă, oameni calmi, sandwich-uri ornate și copii care dorm afară, în frig. Vă invit s-o citiți și vă doresc să ajungeți în Danemarca să vedeți cu ochii voștri așa cum îmi doresc și eu s-o fac:

Dintotdeauna povestea mea preferată a fost “Crăiasa Zăpezii”. Sigur, mi-au plăcut multe din poveștile lui H. C. Andersen, mai ales “Prințesa și Bobul de Mazăre”. Nu mi-au plăcut poveștile triste niciodată. Nici ale lui, nici ale altora. Cu Crăiasa Zăpezii mă indentificam intrucâtva. La facultate am ales drept curs opțional daneza.  Din păcate nu m-am ales cu multă știință de limbă,  nu mi-a plăcut cum preda profesorul sau, mai degrabă, nu preda ci discuta altele.  În fine. A trecut. Pe la un moment dat auzisem o poveste cum că bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut niciodată, a vrut să emigreze in Danemarca, dar s-a răzgîndit în ultimul moment, a coborât din mers cum s-ar spune, doar pentru că mama lui începuse să plângă la despărțire.  Au fost semne sau pure întâmplari? Nu știu nici azi, după 12 ani de stat aici. Știu însă ca nu eu am cautat Danemarca, ci ea pe mine.  Acum pot citi Snedronningen – Crăiasa Zapezii în original – și îl înțeleg mai bine pe Andersen. Înțeleg de unde și-a căpătat inspirația. E atâta liniște , verde, albastru, clar, curat între cer,  pământ și apă, că nu ai cum să te împotrivești simțurilor. Și atunci le așterni pe hârtie. Știu, pentru că mi s-a întâmplat și mie. Mă întreb uneori: dacă n-aș fi stat aici,  aș fi început să creez bijuterii? Să scriu povești copiilor, sau poezii,  să prind-sau să-mi dezvolt- gustul asta creativ?

Danemarca mea, de acum,  e inspirațională cu lebedele și pescărușii ei. Cu oamenii zâmbitori și calmi, prea calmi uneori pentru temperamentul meu latin. Cu preocuparea pentru copii și locuri amenajate pentru ei oriunde. Cu dragostea pentru natură și ieșirile la aer – e drept, când vremea îți joacă atât de multe feste, când verile sunt nehotărâte, trăiești clipa vremii și te bucuri de orice rază de soare. Dar tot din astă cauză, ploaia nu te ține înăuntru. Copiii petrec mult timp afară, echipați în costumele de ploaie ca de cosmonauți. Sunt căliți încă de mici, de cînd sunt lăsați să doarmă afară din primele zile, în căruț. Un exemplu: cumnata mea a crescut 4 copii astfel,  erau îmbrăcați doar în body și cu un costum cosmonautic pe deasupra, pe vreme de iarnă, afară, la somn.  E drept, pe la al doilea copil am început să-i iau exemplul, deși mai adaugam ceva peste body.  

Mâncarea daneză? Din prima, mi-a plăcut pate-ul lor de ficat. Pur și simplu e savuros, e păstrat la frigider și nu pe raft, și are gust natural. Și culoare la fel.

Altfel, sunt preocupați de natural și ecologic, de ani de zile. Știu ce spun, pentru ca am stat in Franța acum 8 ani și nu găseam atunci mai nimic bio, pe cînd aici erau deja suficiente. Acum se găsesc în supermarketuri de toate, bio,  de la scutece la drojdie, orice îți trece prin cap.  Tipic daneză este pâinea neagră ca pamântul, de secară integrală,  pe care se pun diverse combinații în aranjamente ce au rostul lor. Adică. . .  eu tot nu le-am înțeles, însă tot admir de fiecare dată măiestria și perseverența soțului meu de a face opere de artă din niște. . . sandwich-uri, la urma urmei. Ce ignoranță!

Cu prajiturile nu mă prea împac, sunt prea dulci pentru gustul meu, dar e ok, oricum nu mă tentează. Înghețatele sunt uriașe,  tot prea dulci, și am fost uimită să văd că vremea rece nu-i oprește pe danezi să-și satisfacă o poftă. Însă o dată pe an am și eu chef de prajitura lor tipică și renumită, wienerbrød. Care în alte țări e denumită după origine, de exemplu Danish Pastry în engleză.

Moda? Femeile nu sunt excesiv de elegante, culorile predominante sunt crem, bej, alb, negru. În ultimii ani parcă se mai poartă ceva culoare, deși nu înteleg încă lipsa culorilor, când regina Margrethe însăși se îmbracă colorat. Și totuși, am găsit o explicație: lumina soarelui bate altfel aici, vremea e altfel,  haine de vară cumpărate din țară, aici parcă au altă nuanță și nu le port. Pe lângă faptul că vara e deseori ca o primăvară ploioasă și capricioasă.  Nici rujuri n-am observat deseori pe buzele lor, sau rareori, stilul natural se poartă în orice, de la îmbrăcăminte la mobilă, de altfel e cunoscut stilul minimalistic scandinav.  Pe care, recunosc, de voie, de nevoie, l-am adoptat și eu după atâta timp. Mai mult de voie. Sunt mai relaxată.  Relaxarea asta e peste tot, inclusiv în sarcină. Prima programare la medic am avut-o pe la 12 săptămâni. Prima dată m-am revoltat, dar n-am avut încotro. La a doua sarcină am înțeles, la a treia, nici n-am mai sunat până pe aproape de acea dată. Ecografii se fac doar două, la 18 și 22 de săptămâni, dacă îmi amintesc bine. Iar sexul copilului nu se dezvăluie de obicei.

Ce-ar mai fi de spus despre Danemarca? Multe, ca despre orice alt loc, desigur, și nu e de cuprins într-o scriere virtuală. Danezii, urmași ai vikingilor, sunt, majoritatea, înalți și blonzi. Țara e mică, doar 5 milioane de oameni,  mîndri de originea lor, mândri de steagul lor,  peste care domnește o regină, Margrethe, împreună cu prințul consort Henri, francez. Prințul moștenitor Frederik e căsătorit cu australianca Mary, împreună au 4 copii. Prințul Joakim e căsătorit și el pentru a doua oară cu Marie, franțuzioacă, și au 2 copii împreună. Cele 2 Marii sunt născute la o zi distanță , în ani diferiți. Cei doi prinți sunt născuți la o saptămână distanță, la un an diferență. Așa, ca fapt divers.

 Mica Sirenă n-a fost neapărat una din poveștile mele preferate, deși nu mi-a displăcut, însă statuia Micii Sirene din Copenhaga cred că e știută de toată lumea. Am început povestind despre . . . povești, să termin scrierea la fel. Danemarca însăși e o mică lume de basm. Pentru mine,  o lume de inspirații scandinave.

Pe blogul Irinei se găsesc mai multe inspirații scandinave, pe care vă invit cu drag să le descoperiți.

surse foto: 1, 2, 3, 4, 5