1 Decembrie, Timișoara: Parada militară

A trecut și Ziua Națională, a trecut și parada, dar eu mă mișc mai greu. Așa că abia azi vă arăt poze de la paradă, că ieri am fost și eu pentru prima oară la un astfel de eveniment. Și mi-a plăcut tare mult. Nu-s patrioată doar de 1 Decembrie, am mai scris pe ici, pe colo despre cât iubesc România. Și oricâte s-ar întâmpla, n-o urăsc pe ea, îi urăsc conducătorii și uneori locuitorii. Că nu e vina ei că a căzut pe mâinile cui nu trebuie. Nu e vina ei că toți caută să se îmbogățească și pe ea o lasă în plata Domnului, nu e vina ei că munții și marea, codrii și câmpiile nu contează deloc pentru cei care ar trebui să le valorifice. Dar astea-s discuții lungi, nu le începem, că nu le vom încheia niciodată.

Cum vă spunea, ieri am fost la paradă. Și-am fost foarte emoționată, atât de mult că mi-au dat lacrimile când au trecut trupele soldaților și-ale jandarmilor. Sau când am văzut pe fețele lor expresii ca ale acestui domn. Nu știu cine e, nu știu ce funcție are, dar zâmbetul și privirea lui spun mai mult decât pot eu să descriu:

Mi-au plăcut copiii și mi-a plăcut de părinții lor care au ales să-i aducă. Să le insufle cât de puțin patriotism pot ei înțelege. Dragostea de țară nu e o rușine, deși mulți îi condamnă pe cei care o poartă în suflete.

Va las cu pozele, înainte să revin la același subiect, că oricât încerc să deviez, tot acolo sfârșesc.