Incep să-mi schimb părerea despre filmele romanești

Filmul românesc n-a fost niciodată unul dintre preferatele mele. Nu-mi plac aceleași teme obositoare (comunismul și greutățile cu care se confruntă poporul român sau diverse trăsături naționale excesiv scoase în evidența), nu-mi place jocul muuult prea dramatic al unor actori, nu-mi plac filmele artistice în care un actor e filmat mâncând jumătate de ceas, nu-mi plac multe chestii din ce-a produs cinematografia autohtonă. Drept pentru care nici n-am văzut multe din filmele care au început să apară de la o vreme încoace. Am lacune, așa că m-ați putea acuza că vorbesc fără nici o bază solidă, fără să am o experiență vastă și motive reale pentru care să reneg în felul ăsta filmele românești. Ați avea dreptate, dar pur și simplu nu mă atrag și nu tremur de nerăbdare să văd ultima producție a regizorilor noștri.

Pot spune chiar că ultimul film care mi-a plăcut mult, mult e Restul e tăcere. Evident n-am văzut Filantropica, deci nu mă luați la întrebări și nu-mi recomandați să-l văd. O să-l văd când îi va veni timpul.

Numai, vedeți voi… datele problemei s-au schimbat puțin aseară… Pentru că aseară am văzut un film românesc BUN. Dacă vă învârtiți prin blogosferă, probabil ați văzut titlul lui pe zeci de bloguri. Acum, dacă aveți chef, mai citiți încă o părere pe marginea filmului Despre oameni și melci. Dacă Nebu nu mi-ar fi oferit o invitație pentru premiera din Timișoara, nu m-aș fi dus din motivele mai sus expuse și din lipsă totală de interes. Însă cum am văzut că s-a scris în draci despre el (apropos, n-am citit niciunul dintre posturi), mi-am zis că tre’ să fie ceva de capul lui. Nu știam absolut nimic despre el, doar că-i cu Monica Bârlădeanu, cu care aveam să ne și întâlnim după vizionare.

Cum un film nu-i prea fain dacă-l povestești, n-o să fiu prea darnică cu detaliile, da’ pe scurt tot vă spun despre ce-i vorba. Fabrica Aro de la Câmpulung urmează să fie vândută unor francezi, care, chipurile, o vor transforma în fabrică de conserve cu melci. Numai că totul e o minciună, francezii urmând să desființeze fabrica de tot, să vândă utilajele și să plece cu banii, lăsând o grămadă de muncitori și familiile acestora pe drumuri. Șeful sindicatului nu prea pune botul la vrăjeala directorului și caută soluții să salveze uzina. Salvarea pare să vină de la București, printr-o reclamă TV. O clinică de recoltare a spermei caută donatori pe care îi va plăti cu 50 de dolari. Numa’ bine, George se duce a doua zi la lucru și le propune colegilor lui următoarea chestie: să meargă toți la București, să își doneze sperma și cu banii obținuți, 300 000 de dolari, să cumpere ei uzina. N-are rost să continui pentru că banuiesc că vă prindeți și singuri de comicul situației. Dialogurile sunt, vorba englezului, „priceless”, abia m-am oprit din râs la unele replici. V-am spus, un film nu se povestește, se vede. Așa că mergeți la cinema, vedeți-l că nu veți da banii degeaba.

După vizionare, așa cum mi-a spus Nebu, actorii și regizorul aveau să vină pe scenă să ne vorbească puțin și să ne răspundă la întrebări. Mi s-a părut o chestie foarte tare. Am mai văzut treaba asta la TIFF, când, după proiectarea filmului La Vida de los Peces, a venit regizorul tot pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. Însă de data asta erau și actori, și, mai mult, erau ai noștri, îi puteam întreba orice. Numai că au fost multe momente de tăcere, pentru că nimeni nu prea știa ce să-i întrebe. Așa că încet, timid, au început să se ridice mâini, să se audă voci și actorii să interacționeze cu noi.

– Am aflat că nu trebuie să căutăm explicații dincolo de titlu, e pur și simplu vorba despre melcii din conserve și atât. Ah, și am fost sfătuiți să căutăm pe google chestii despre reproducerea lor, cică ar fi interesant :).

– Am mai aflat că Monica Bârlădeanu n-a fost prima opțiune a regizorului pentru rolul Manuelei, dimpotrivă, au fost la casting câteva actrițe, însă avea nevoie de o femeie a cărei frumusețe să facă din ea un trofeu pentru un francez.

– Cei doi actori care îi interpretează pe francezi sunt chiar francezi și, mai mult, tată și fiu în realitate.

– Am mai aflat că scenariul a fost scris de un nene, ca refulare după divorț, iar Tudor Giurgiu l-a considerat cel mai bun scenariu citit de el în ultimii ani. L-a acceptat pe loc.

– Filmul a avut un buget de 850 000 de euro (? Sau or fi fost dolari?)

– Din cauza lipsei figuranților, mulțimea de oameni de la uzină a fost obținută pe calculator, din mai multe imagini cu figuranții mutați din loc în loc. Monica Bârlădeanu ne-a spus că se întâmplă și la case mai mari: asa a făcut și Ridley Scott în Gladiatorul.

– Recuzita a fost cam greu de obținut, însă s-au  găsit 3 apartamente din București gata mobilate în stilul anilor 90, 92 mai exact.

– În cadrele din exterior se pot observa biciclete moderne, chiar și câteva mașini noi și o grămadă de termopane.

– Dorel Vișan ne-a spus că revederea unor scene l-a întristat, pentru că i-au amintit de o anecdotă cu un bărbat care alunecă în prăpastie și care, în cădere, se agață de crenguța unui brad. Crenguța pârâie și omul cere ajutorul cuiva de sus. Cel de Sus îi răspunde să-și dea drumul pentru că îngerii lui îl vor aștepta jos. Bărbatul întreabă dacă nu mai e și altcineva acolo sus care să-l poată ajuta. Și zicea domnul Vișan că exact așa suntem și noi, românii. Ne agățăm de-o crenguță și mereu sperăm că acolo sus să mai fie și altcineva. Cred că a surprins foarte bine esența poporului român cu această anecdotă.

– Andi Vasluianu e foarte mișto. Deși îl mai văzusem pe la tv, prin spoturi sau prin nu știu ce frânturi din filme, mi s-a părut cam antipatic. Nu știu de ce. Dar filmul ăsta, prezența lui pe scenă și mai ales căldura cu care a acceptat să facă o poză cu mine, m-au impresionat foarte plăcut.

Uf, atât îmi vine acum în minte din tot ce-au spus aseară Tudor Giurgiu, Dorel Vișan, Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Ovidiu Crișan și Alina Berzuțeanu.

Mi-a plăcut mult de tot prezentarea lor, marketing-ul filmului, apropos, cred că e prima oară când văd că un film românesc are un site dedicat – desigur nu înseamnă că e primul film care are așa ceva, e doar prima oară când văd eu și mi se pare foarte tare. Dacă cinematografia noastră merge în direcția asta, nu poate decât să mă bucure și sper să mai iau parte și la alte premiere la care vin actorii după.

Mergeți la Despre oameni și melci. Chiar merită.

38 Comments

  • Dana

    Filantropica, Restul e tacere, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, Moartea domnului Lazarescu… Toate mi-au placut. Pe unele chiar am vrut sa le revad.
    Am avut unele retineri in privinta lui Tudor Giurgiu, dar cred ca o sa trec peste ele, la recomandarea ta.:)

  • nebuloasa

    Ma bucur foarte mult ca ti-a placut si ca ai hotarat sa mai acorzi o sansa filmului romanesc. Si asta e unul din scopurile campaniei de promovare, sa faca publicul romanesc sa mearga la film si sa incurajeze aparitia filmelor romanesti in programul cinemmatografelor mari.

  • vienela

    Va fi greu sa schimbam mentalitatea, sa facem oamenii sa renunte la confortul casei pentru scaunul cinematografului, dar nu este imposibil. Pe mine m-ai convins sa il vad.

    • dam167(zis și dam ăla)

      Rațional vorbind, confortul de la cinematograf e mai mare decât cel oferit de propria casă. Ce mentalitate să schimbi?! Și mai zic unii că vienela comntează doar de drgaul de a comenta… ce nemernici!

    • Alina

      Cum zice si dam167, e chiar confortabil la cinematograf si e mult mai fain sa vezi un film pe marele ecran decat la televizor, de exemplu. Nu cred ca acesta este motivul pentru care nu merge lumea la cinematograf la filme romanesti. Cred ca multi le evita din cauza prejudecatilor pe le enumera Andreea la inceputul postului.

      Eu sunt chiar mare fan al cinematografiei romanesti din ultimii 10-15 ani. Imi plac in special scurtmetrajele romanesti. De abia astept sa vad si “Oameni si melci” 🙂

      • vienela

        Poate agentul 000 se simte bine in intunericul salilor de cinematograf, sub acoperire, dar mie imi place sa vad filmele intinsa pe canapea, cu farfurioara de prajituri alaturi, rezemata pe trei perne.
        Oamenii au ajuns la saturatie din cauza filmelor romanesti nu prea reusite. Este greu sa ii convingi acum ca ai nostri pot face si filme bune.

  • Anda

    Mie mi-au placut mult “Buna, ce faci?” si “Undeva in Palilua” dintre filmele romanesti. Primul e chiar o comedie romantica, si inca una farte reusita.

    Si eu aveam cam aceleasi prejudecati legate de filmele romanesti, insa le-am redescoperit la TIFF si cred ca directia in care se indreapta e promitatoare. Am vrut sa merg si la “Oameni si melci”, tot la TIFF, insa erau vandute toate biletele pe cand am vrut sa-mi cumpar si eu (cu o zi inainte). As fi vrut in special sa-l vad pentru Dorel Visan, pe care am avut ocazia sa-l cunosc si e un om deosebit.

    • Tomata

      cred ca chiar azi o sa vedem “Buna, ce faci?”, iar despre Palilua n-am auzit lucruri prea bune. adica cei care mi-au povestit despre el au spus ca e cam ca teatrul absurd, nu prea intelegi nimic din el… 😀

  • Kadia

    Pe asta nu l-am vazut, dar mie imi plac in general filmele romanesti si ma bucur chiar foarte mult cand descopar pe prgramele frantuzesti un film romanesc. De obicei le dau la ore foarte tarzii in noapte, dar de multe ori stau sa le vad. E asa ciudat sa auzi romana la tv :))

      • Kadia

        si pentru mine a fost o surpriza! Asa am vazut 4luni, 3 saptamani si 2 zile; California Dreamin’ si Amintiri din epoca de aur. Astea au fost si la cinema in Geneva, nu stiu cat au inteles din ele, dar cel putin colegii mei au fost impresionati.

  • Ioana

    merci de pont 🙂 chiar planuiam sa iesim la un film zilele urmatoare.

    Apropo de filmele romanesti, am avut o experienta ft neplacuta in cadrul programului “Scoala Altfel”, cand am fost implicata cu clasa intr-un proiect educational pe tema traficului de fiinte umane. Intre alte activitati, am fost invitati la un film romanesc, premiat, “Loverboy”. Scenele de sex abundau si practic, fimul nu avea un fir logic. Cand sa intelegi ceva din actiune, iarasi urma o faza de genu. Copiilor le-a placut, ce sa zic, dar noi, cadrele didactice, muream de jena.

    • Tomata

      iuuu. normal ca celor mici le-a placut. eram curioasa de loverboy, dar daca zici ca-i cu atata sex… cred ca nu ma prea intereseaza.

    • Ioana

      Tocmai vin de la cinema si voiam sa iti transmit ca mi-a placut. Interesanta este atmosfera asta tipic romaneasca ce face parte din peisajul nostru asa ca nu ai cum sa nu simti acest film.

  • ady

    daca e vorba de ARO Campulung, TREBUIE sa-l vad. bunicii mei paterni sunt din campulung. bunica locuieste si acum acolo (bunicul nu, ca a murit). amandoi au lucrat la sau pentru ARO Campulung. bunicul chiar la uzina ARO, bunica la fabrica de matrite, cred ca un fel de subsidiara sau sectie sau ceva pentru ARO.

    m-a umflat un ras cumplit cand am incercat sa-mi inchipui ce ar fi zis bunicul meu la o astfel de propunere. 🙂

  • CristinaMM

    am auzit multe despre film, la radio in special, dar pana nu am citit si parerea ta nu prea vroiam sa-l vad…acum parca sunt ceva mai curioasa in legatura cu acest film;
    app. nu esti singura persoana care nu a vazut “filantropica” :D, poate candva o sa-l vad…

  • Simone

    Ce mi-a placut cum ai inceput articolul :)) eu studiez fix subiectul asta la doctorat – perceptia despre comunism in filmele romanesti de dupa 89 🙂 de-abia astept sa vad si filmul asta, a avut un PR tare misto. Esti super sweet in poze, te pup!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge