Doar Olguța…

– Fetele nu fac armată. Eu îs fată… să spuie papa… Și-n afară de asta, japonezii tăi au avut noroc, da-s niște fricoși.
– Minți!
– Mint? Atunci de ce-s galbeni?
– Cum de ce? Fiindcă-s galbeni; așa-s japonezii.
– Să-ți spun eu: îs galbeni de frică. Toți au gălbenare! țipase Olguța pentru urechile întregii Japonii…

– Monica, tu ai vrea să fii muscă?
– Muscă?
– Da, muscă! Eu grozav aș vrea… Știi, m-aș plimba pe plafon cu capul în jos…

– Peste țara mea, îl pun împărat pe moș Gheorghe.
– Și tu?
– Eu îs împărăteasă… Da eu mă dau în scrînciob.
– Și cu regele Carol ce faci?
– Nu știu… Îl fac statuie și gata!…

– Nu mai pot! gemu Olguța, combativă. M-am umflat. Mamă dragă, fă-mi și mie o cafea.
– Ia mă rog!
– Te rog, mamă!
– Cafeaua nu-i pentru copii.
– De ce?
– Fiindcă enervează.
– Atunci tu de ce bei?
– …Fiindcă ajută digestia.
– Și eu n-am digestie?
– Ai și fără cafea.
– Și tu ai nervi și fără cafea, mamă dragă, șopti galeș Olguța.

– Păcat că nu ești tu mic, papa. Ne-am fi jucat împreună! Eu aș fi vrut să fim frați.

La Medeleni vol. I  – Ionel Teodoreanu