Tu cu ce pom ai crescut?
Toți cei care au citit Moromeții știu povestea sălcâmului tăiat și a tristeții provocate de retezarea unei entități sacre pentru familia din Siliștea Gumești. Mă bucur că am și eu cel puțin 3 pomi care mi-au definit copilăria.
Mie îmi plac pomii, am o slăbiciune pentru ei și am câțiva de care îmi aduc aminte cu mare drag. Când eram copilă, mergeam cu prietenele mele din spatele blocului „la grădi”* să ne urcăm în corcoduș. Fiecare avea „casa” ei și nimeni nu îndrăznea să îi fure locul. Era unul dintre jocurile noastre și tare mai indrăgeam să stăm ca păsările în cuib și „să vorbim la telefon” (mimând doar gestul pentru că pe vremea aia nu existau celulare) despre inchipuiri puerile și despre probleme de oameni mari. Corcodușul e încă acolo, în curtea grădiniței, însă nici un copil nu se mai urcă în el. E bătrân și oricum copiii nu mai sunt tentați să se cațere în copaci.
Un alt pom al copilăriei mele e cireșul din curtea casei de la sat. Multă vreme am crezut că l-am omorât, însă anul ăsta, în iunie, am mâncat cele mai gustoase cireșe din viața mea. Elena e martoră. Cireșul meu e încă viu și mă bucur nespus pentru asta. Pare atât de bătrân și de rablagit și el, însă în primăvară sau în toamnă cineva îl va curăța, îi va tăia crengile uscate și în iunie va da din nou cireșe.
Pomul care îmi încântă simțurile în fiecare primăvară este liliacul din fața geamului camerei mele. E atât de frumos și miroase atât de minunat încât pentru el aș vrea să fie primăvară tot anul, deși toată lumea știe deja cât iubesc eu toamna și cum o aștept în fiecare an.
Vorbeam ieri, la masă, cu colegii mei și le spuneam că în primăvară vreau să-mi sădesc un magnoliu în fața casei de la sat. Pentru că tare dragi îmi sunt și tare mult mai îmi place cum miros magnoliile. Dintr-una într-alta am ajuns să vorbim despre pomii copilăriei și despre amintirile legate de ei. Șeful meu ne-a povestit despre magnoliul din fața geamului lui, o colegă despre un tei și eu le-am vorbit despre liliac.
Și pentru că aceasta este o odă adusă pomilor din viața noastră, mi-ar plăcea să știu ce pomi vă străjuie copilăria?
__________________________________________________
* grădi e o grădiniță de copii care funcționează peste drum de blocul meu.
34 Comments
Oana
Eu stau in Dambovita chiar la linia de tramvai si acolo e plini de pomi, din-astia banali, nu le stiu numele dar eu ii iubesc. Asa inverziti cum sunt ei, sunt perdeaua perfecta, de cand se umplu de frunze si pana toamna cand le scutura eu stau cu jaluzelele sus sa-i vad :). Credeam ca numai eu am ceva cu pomii :)).
Aura
Unul din copacii copilariei mele este nucul care a depasit deja un secol si jumatate de viata, nuc in care m-am catarat si din care am cazut toata copilaria. Si din care mai cad si azi. Vai de spatele meu.
Ela Iliesi
Ce subiect frumos,
si ce intelesem eu prima oara cand am vazut titlul : “Tu cu ce porn ai crescut?” :))
Mie mi-a ramas drag un brad de peste Bistrita, pe unde la sfarsitul verii vedeam masina parintilor mei intorcandu-se sa ma ia acasa.
Tomata
:)) si Iubi tot asa a citit.
Gabi
Si io o trebuit sa ma uit de doua ori sa vad ce scrie. 😀
rontziki
Foarte fain subiectul! Dacă-mi permiţi îl preiau ca şi leapşă pentru că am şi câteva imagini frumoase cu pomii mei din copilărie 🙂
Ah, şi ce dor mi s-a făcut de ei!
Tomata
Be my guest. Chiar mi-ar placea sa ii vad.
DevoratoareadeMuzica
Tot un salcam aveam si eu.De primavara de cand albinele ii furau dulceata si pana iarna cand se apleca sub greutatea zapezii imi oferea privelisti unice. 🙂
Claudia
La bunicii mei la tara este copacul care mi-a marcat intreaga copilarie: un cires amar din care, in fiecare vara, vin micile perle negre pe care le ador in forma de borcan minunat de dulceata.
Pentru restul familiei e un alt copac din gradina, pentru mine este sursa fericirii. Acum e bolnav si face cirese doar pe jumatate, toata lumea i-a zis bunicului sa-l taie ca o sa imbolnaveasca toti copacii, dar el stie ca daca acel copac dispare, cu el pleaca si ultima farama din copilaria mea… Asa ca n-a ascultat de nimeni si anul asta mama mi-a facut iar dulceata din ciresul amar.
VreauUltimulLoc
Am avut multi copaci in copilarie in care se intamplau diferite chestii.
Dar din toti au fost cativa nuci care erau mai reprezentativi. Acum cred ca mai e doar unu in picioare, cel de care ne legam liana. Facuta din curea d-aia de cauciuc de la sonde :D.
Malli
Din pacate, eu nu am avut in ce copac sa ma urc si nici de copaci frumosi din vremea copilariei nu-mi amintesc. Reprezint generatia care s-a urcat prin copaci virtuali :(…
Organizare Evenimente Corporate
Am iubit in copilarie nucul din gradina bunicilor, in vacante cand stateam la ei ma urcam zilnic in nuc, imi dadea senzatia de libertate 🙂 Acum am un bradut care mai are putin si face un an, il am in ghiveci pe balcon, a crescut mare si frumos si imi pun serios problema ce sa fac cu el, curand nu o sa mai incapa pe balcon …..
Teodora
Pomul copilariei mele este, cu sigurana, un nuc, care, prin povestea sa, seamana foarte mult cu corcodusul tau.
adizzy
eu aveam un nuc mare in fata geamului si acum ceva ani a trebuit taiat ca era batran si avea tendinta sa cada pe casa si imi aminesc ca eram tare suparata pe decizia lor sa imi taie mie pomul si mi-a povestit al meu frate ceva de genul “stii exista momente in viata unui pom cand trebuie taiat ca sa ajunga in raiul pomilor” :)) si avea matusa mea un cais de care cu greu ma deslipeau si bunica un corcodus,
Roscata
Pentru ca aveam curtea plina de pomi de diferite fructe, am ramas mereu cu gandul la un cires imens pe care il aveam in mijlocul curtii.
Toata lumea isi aducea aminte de mine, in iunie, mai ales ca se puteau vedea din strada cat de mari si coapte erau ciresele si toti stiau cat de carnoase si gustoase sunt. Ma urcam in el, in varf, si mancam pana goleam toata craca pe care stateam.
dojo
noi avem niste tei dementiali in fata apartamentului. Normal ca vecinii le tot pun gand rau, ca, spun ei, tin umbra. Puii mei, normal ca tin umbra, ca de aia is pomi. Partea buna este ca tin atat de bine, ca nu trebuie aer conditionat.
Magnoliile sunt magnifice, merita sa-ti pui un pom din asta.
Monica
ma prapadesc de ras:cuvantul de verificare e ikea (cu legatura la copacii din care se naste mobila, nu?)
pomii mei:
-pinul in care imi petreceam dupa-amiezele cu prietena mea, spunand ca suntem in avion si mergem sa vedem lunea
-salcia sub care ne mutam, pe o banca, sa ne odihnim dupa calatorii
-salcamul de unde ne luam flori, sa le mancam
-nucul ivit din pamantul de sub fereastra noastra (pamant pe care il bombardam cu nuci, de plictiseala)
Monica
pardon, din pin vedeam lumea, nu lunea.
brontozaurel
Un lamai intr-o glastra. Ai mei au agatat o lamaie in el (cu un ac de siguranta) si m-au pacalit ca e produsa de el.
Trandafiri japonezi. Tati are o obsesie pentru ei. Mie mi-au folosit la geometrie. Imi placea sa studiez figurile geometrice formate de atele cu care erau legati sa nu se intinda prea tare in lateral.
Plopii de pe strada cu scoala. Au fost taiati intre timp. Langa unul din aia am alunecat pe gheata si mi-am spart nasul cand eram in clasa intai.
MIhai Motrescu
eu am o tufa de iasomie pe care am plantat-o…bunicul insa are o livada intreaga plantata de el:D
Daniela
Imi plac copacii, pomii mai ales primavara cand inmuguresc si infloresc! Ii ador… Pacat ca trece mult prea repede acest anotimp si nu ma pot bucura de el prea mult.
Reclame Tv
In spatele blocului in care locuiesc sunt vreo 4 case. Desigur, cand eram copil, impreuna cu vecinii de pe scara mergeam seara si “dadeam atacul” la fructele oamenilor 🙂
Imi amintesc momentele din vacanta de vara cand ne urcam (copii fiind) intr-un par care facea cele mai zemoase si mai dulci pere pe care le-am mancat vreodata. La alta casa gaseam nuci, stiu ca ma spalam cu zeama de lamaie sa se duca iodul de pe maini 🙂
lala
frumos articol!mi-e dor de copilarie! printre pomii copilariei mele se numara un tei pe care si acum il avem, un mar care nu mai exista, facea niste mere maaaaari si dulci, un dud al vecinilor in care ne jucam si un cires al nimanui din care ne infruptam in fiecare an!
Miscellaneous
No ia că la asta nu m-am gândit! Hmmm … niciodată nu m-am gândit la pomi speciali. Când eram mică, la bunicii mei la Ghiroda mergeam mereu prin pădure – deci asta ca și o ”adunătură” de pomi, că îmi era tare dragă păduricea. 😛 Apoi când s-au mutat la Remetea … în grădină am prins iubire de cireș .. mic și fragil, dar dădea cireșe și înflorea frumos. 😀 Cam asta … îmi plac copacii/pomii, dar nu am avut niciodată unul special în viața mea.
Vitalie
Îmi aduc aminte de nişte măslini pe care îi asocial cu nişte vrăjitoare. Cel de lângă casa mea erau “Zâna cea bună”, ceilalţi, de lângă pădure, erau “Vrăjitoarele rele”.
În ograda bunicii sunt 2 nuci, plantaţi la naşterea mamei mele. Mereu am fost inspirat de povestea asta.
De fiecare dată când merg la Chişinău, la câţiva km de Corneşti, de fiecare dată caut să văd un copac, un mesteacăn, pe care l-am fixat cu privirea de vreo câţiva ani. Aşa mai văd şi eu cum o mai duce, cum evoluează. Sper doar să nu dispară într-o zi.
Evergreen
Nucul din varful dealului de la bunica 🙂 si salcia din fata blocului (pe care au taiat-o) care-mi vestea venirea primaverii.
Cristina
Poate parea ciudat, dar pomul copilariei mele a fost un mar, mai ciudat, asa. Erau de fapt doi meri, dar tulpinile lor au crescut atat de apropiate una de alta, incat pareau una singura . Frumos era ca unul avea mere dulci si altul avea mere mai acrisoare. Imi placea sa cred ca o zana buna mi-a facut cadou acel pom…care de fapt erau doi pomi.
VirtualKid
In curtea bunicilor mei se afla si acum trei dintre reperele mele:
– bradul pe care mama mea l-a pus cu mana ei si care are varsta mea
– ciresul de mai in care ne cataram cu o indemanare incredibila
– gutuiul din fata bucatariei de vara, locul din care priveam ploile torentiale de vara. Gutuile le strangeam fara sa cada, direct de pe creanga, apoi le inveleam in hartie si le puneam prin fel de fel de locuri prin casa, in asteptarea iernii. Atunci, cand casa era plina de femeile venite la claca, in jurul razboiului de tesut si al daracului…
Casa a fost vanduta, insa reperele au reusit sa supravietuiasca si cu noii stapani. Acum este pusa iar in vanzare…
http://jumatati.blogspot.com/2010/03/o-strabunica-oarecare.html
Chiar in aceste zile, bunica mea se lupta cu o forma destul de agresiva de cancer… iar asta face ca acele gutui sa aiba in amintirea mea un contur si mai stralucitor!
Pingback:
Giulia
am avut un zarzar in care obisnuiam mereu sa ma cocot, dar l-au taiat :(, mai e cireus’ lu’ vecina in care statea toata vara ca o maimuta si visinul de la poarta, care si el a fost taiat
Mâzgălica
Un cireș bătrân la ale cărui cireșe negre ajungeam numai după ce mă cocoțam pe acoperișul casei, un măr de care bunicul lega o frânghie pe post de scrânciob+ un salcâm care a crescut odată cu mine.
utiscinteianu
Era un nuc, în care mi-am făcut leagăn. Bunicul îmi promitea că în locul lui, o sa-mi facă o căsuţă. Acum vreo doi ani, tata l-a tăiat. Bucătăria mea, chiar stă în locul nucului.
Andra
Cu cei 2 nuci din faţa casei de la sat, care i-or plantat bunicii când m-am născut eu. 🙂
Diana
Zarzării… cu siguranță…