Doar două lucruri m-ar convinge să mă mut la casă
Cu multă vreme în urmă, Nina scria despre căsuța ideală. I-am lăsat atunci un comentariu și am pus linkul postului ei în drafturi pentru că voiam să dezvolt aici ideea începută la ea. Am tot amânat pentru că nu am avut timp să fac niște poze. Însă aseară mi-a venit ideea să le caut pe google maps că poate cineva s-a gândit să fotografieze casa mea preferată din Timișoara. Și oh, ce bucurie, s-a gândit*. 😛
Casa asta veche e casa mea preferată. Îmi place atât de mult că mâine m-aș muta în ea dacă aș avea posibilitatea. Însă înainte să îmi spuneți că și voi ați face la fel, trebuie să știți că eu nu sunt genul care să prefere casa în locul unui apartament. Nu. Io sunt fericită la bloc. Mă simt în siguranță să știu că dacă mi s-ar întâmpla ceva, există oameni aproape de mine care ar putea chema salvarea, pompierii sau poliția.
Că io’s paranoică și singurătatea nu-mi place defel. Mă rog, îmi place, dar numai în porții mici. De asta nu mi-ar plăcea să stau la casa în mijlocul câmpului sau, Doamne feri!, în creierii munților. Aș înnebuni de frică. Aș accepta să stau la casă și m-aș si bucura de ea dacă aceasta ar fi așezată în oraș, între două case lipte de ea. ;)) Da, atât de paranoică sunt. Sau, mai bine zis, atâta mi-e de frică de întuneric.
Deși vecinii mei nu-s tocmai cei mai buni din câți există, certuri și neînțelegeri existând și la mine pe scară ca în orice asociație de locatari, deși nu pot da muzica la maxim când fac curățenie și nu pot face zgomot când am eu chef, mi-e mult mai ușor să respect regulile de bună cuviință și orele de odihnă decât să am libertate deplină să fac câtă gălăgie vreau, dar să-mi fie frică în casa mea.
Mai mult, nu m-aș putea simți în largul meu (ce ironie) într-o casă mare. Prea mult spațiu, prea multe ferestre și uși care trebuie verificate seară de seară de câte două ori. Și ferească Sfântul să rămân singură în ditamai căsoaia. N-aș mai ieși de sub pat sau din debara. :)) Muuult mai bine la bloc.
Cum am o casă la sat și cunosc și traiul la curte (să nu ziceți că vorbesc din lipsă de experiență), cel mai mult îmi lipsește curtea. Și dacă aș avea și un balcon, mi-ar lipsi și el. Pentru că astea sunt singurele motive pentru care aș iubi traiul la curte: un balcon și o curte. Ador balcoanele și întotdeauna când merg în concediu pe undeva mă bucur dacă am un balconaș cât de micuț pe care să ies să savurez dimineața. Și dacă aș avea o curte, mi-aș face un foișor de toată frumusețea. Evident că aș putea să-l fac la sat, însă deocamdată n-am bani de investit și acolo și aici. Deci… prea curând n-o să-mi servesc micul dejun într-un foișor. Și dacă tot am început să aberez și să dau frâu liber dorințelor cvasi-indeplinibile, mi-ar plăcea să am ferestre mari mari prin care să intre multă lumină. Și mi-ar mai plăcea să am o încăpere mică, numai a mea, un birou în care să îmi am eu grijă de treburile mele, în care să citesc și în care să am liniște atunci când îmi trebuie. Și la ferestra (mare) a acestui birou-bibliotecă să am un pat pe care să mă lungesc atunci când citesc. Ah… pai dacă aș avea așa o casă, nici n-aș mai ieși din ea. Numai în curte.
Da’ cum astea-s vise care nu cred io că or să vadă lumina zilei, mă consolez cu gândul că la bloc mi-e mai bine și încă fac planuri de redecorare. Însă am făcut un pas înainte: am început să mă interesez de prețuri și să fac calcule. Cine știe, poate la anul chiar renunț la vacanțe și o să am mai multă grijă de casă.
Casa viselor voastre cum arată?
* surse foto: Panoramio. 1. Petre Corici; 2. colinx1723
Asta e cumva casa de pe Parvan, de langa Termal? 🙂
Vizual, arata superb. Practic, banuiesc ca e umeda si rece, din cauza iederei…
da, da. aia e 🙂 si eu m-am gandit ca inauntru o fi rece si poate e urata, dar pe dinafara e minunata.
imi place si mie casa asta vizual, candva, foarte demult, am si intrat in ea ( apartinea atunci unor cunostinte)…
sincer mi se pare amuzant ca nu ti-ar placea prea mult spatiu :)… eu chiar imi doresc mult o casa pentru a avea spatiu, ferestre mari cum spui si tu, neaparat cu obloane si flori si mai ales pentru curte si gradina cu flori… vreau sa am ce uda in fiecare dimineata 🙂 si acum am, dar in ghivece… si inca ceva, asa as putea sa am si un catel sau doi…
As indrazni sa sugerej si eu un motiv suficient:
http://jumatati.blogspot.com/2011/06/mana-maicii-domnului.html
Eu traiesc cu acest gand, in timp ce vietuiesc intr-un apartament de la bulevard, la etaj II.
am citit. frumos. 🙂
daca as avea conditiile de la bloc ma voi muta. sau puterea financiara sa mi le creez.
si da, m-as muta pentru gradina, pentru ca vara e racoare, la umbra, la o bere.sunt mult mai multe avantaje. asa cred.
Eu visez la o casa luminoasa care sa aiba neaparat un reading nook confortabil, cu multe perne moi. 😉
foarte frumoasa casa.. imi inchipui cand era luminoasa si vesela 🙂
cam ce ai zis tu imi doresc si eu..o casuta frumoasa dar in semi-pustietate cu un loc de baut cafeaua in liniste, un peisaj frumos, o curte care cred ca imi lipseste cel mai mult cu un foisor, un sezlong, o bancuta orice..unde sa stau sa citesc, sa lenevesc..o casa neaparat luminoasa si mititca in caz ca raman singura sa nu fac atac de panica.. 🙂
siiii..sechela din copilarie cand mergeam la bunici vreau gaini si un cocos intr.un spatiu amenajat undeva..sa le aud cum canta ocupate, cocosul sa ma trezeasca dimineata 🙂 imi plac la nebunie si din pacate desi stau acum la bloc la marginea orasului cu case in jurul meu nu se aud de nicaieri 🙂
daaa, cocosii is cei mai tari. 🙂 dar pentru a trai la casa, asa cum mi-ar placea ar trebui sa fiu casnica sau pensionara… sa ma pot ocupa de toate.
Tomata, am eu casa (evident nu ca cea din poze) si iti spun ceva din experienta: casa e un sac fara fund, oricat bagi in ea … tot mai tre’ sa bagi. nu e vorba numai de bani ci si de timp … timp pe care-l investesti si nu-l mai recuperezi niciodata.
dap, sunt convinsa. 🙂
pe de alta parte, daca ai copii, atunci totusi se merita … ca-n zidurile alea ramane o parte din tine … pentru ei. 🙂
Eu visez la casă cu grădină (cu flori, nu cu morcovi :D) și un câine care să zburde în curte. Și eu direct la casa aia de vis-a-vis de Nike m-am gândit când am văzut poza mică :).
Eu imi doresc o casa undeva intr-un parc mare. Sa am spatiu, sa am macar un km intre mine si vecini. Nu, nu m-as teme de nimeni, pentru ca in curtea si parcul uriase as avea loc de macar 30 de caini 😀
Casa ideala ar fi facuta “traditional”. Am tot vazut aici la americani case din lemn si tot nu scap de senzatia de sopron. Asa ca as avea o casa construita de iubi (sau ‘inginerita’ de el), din caramida, lemn, piatra. Cat mai natural, dar nu fara caramida 😀
Si spatiu verde enorm, pe care l-as ingriji, flori multe si copaci. Multi si mari, ca-mi plac.
Casa nu trebuie sa fie uriasa, cateva camere ajung. Poate sa aiba etaj, sa avem dormitoarele acolo. Un birou/biblioteca pentru mine este absolut necesar, o bucatarie mare si frumoasa, plus 2-3 bai de bun simt. Ferestre mari si luminoase, parchet din lemn serios, nu placaj, mobila “grea”, covoare groase de sa te scufunzi in ele.
E buna si o terasa, clar, fara ea nu facem casa 😀
In curtea uriasa as avea loc sa montez o piscina mica pentru urmasi, sa alerge cainii si sa stam linistiti, fara sa intervina altii.
Ce frumos suna ce zici tu. Mai ales partea cu covoarele la care eu tot visez de cand stau fara asa ceva (is alergica si retin prea mult praf).
Ceva asemanator visez si eu :).
buna asta cu cei 30 de caini. atunci nu cred ca mi-ar fi nici mie frica. 😛
eu m as muta oricand la casa, dar cu baie! atat vreau in rest toate le as face pe parcurs. mi e greu la bloc….nu mi place, dar nu am ce face!
Atat vreau: sa vad marea din propriul meu pat. :X
Imi doresc imposibilul?
nu chiar…
nici mie NU imi place la casa si toata lumea zice ca is nebuna :).despre chestia cu vecinii nu stiu ce sa zic!si la casa ai vecini care pot chema salvarea….
dar aia poate isi dau seama mai greu si nu te aud daca strigi dupa ajutor. pe cand la bloc, imediat aude cineva. 😛
daca tu zici…
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca stai la casa ai:
– ceva mai mare garantia ca la primul cutremur nu cade pe tine cum exista riscul in cazul majoritatii blocurilor din timisoara;
– ai cata liniste doresti dar in acelasi timp poti face si galagie pentru ca nu sunt vecini asa apropiati si sensibili ca la bloc si nici un program zilnic de liniste;
– mie mi-au placut intotdeauna cainii, daca as avea o casa, as avea un labrador negru sau chiar mai multi;
– posibilitatea sa nu o faci palat tiganesc, cateva camere si conditii atat cat sa-ti fie bine, deci cand zici casa nu trebuie neaparat sa te gandesti la ditamai viloiul;
– sansa sa stai in apropierea unui oras mare, nu zice nimeni sa mergi undeva unde iti bate iarna ursul in geam;
– sa tragi in plamani aer mai sanatos; in oras e sufocant vara in zilele toride misorul de asfalt incins care pluteste in aer (aici am vrut sa fiu mai metaforic);
– sansa sa ai loc pentru o familie numeroasa (in cazul in care te casatoresti si vin multi copii 😀 )
– posibilitatea unui gazon si a unui spatiu verde unde sa mai trantesti din cand in cand un gratar fara sa fi nevoit sa mergi la sag/albina pentru asta;
– posibilitatea sa practici agricultura (asta-i deja old school)
Si lista poate continua dar am atatea argumente pro ca o voi pune probabil de un articol pe blog 🙂
– ok, valid argumentul cu cutremurul. plus ca iesi mai repede din casa decat din bloc.
– am zis deja ca nu ma deranjeaza sa respect orele de liniste.
– si mie imi plac cainii, am oricum 2 si ii tin in apartament. bine, sunt pudeli, nu ditamai dulaii, da’ daca as sta la casa si marimea cainilor mei ar fi alta.
– nu, n-as vrea casa in apropierea orasului ci fix in inima lui.
– daca as avea copii multi sigur as sta la casa, insa nu prea cred ca o sa fie cazul. 🙂
– pentru agricultura si toate celelalte treburi ale casei ar trebui sa nu lucrez deloc si nu cred ca m-as putea impaca cu gandul asta. sau… cine stie? 🙂
Mmmm îmi place prea mult ideea ca să îți dau un răspuns aici. Întâi mă duc și eu să-mi fotografiez casa preferată din Timișoara, și apoi scriu. 😀 😀 😀 Cel mai probabil mâine o să am articolul, abia aștept ;))
M-ai facut curioasa 🙂
Buna
Iti citesc de ceva timp blog-ul, insa acum e prima data cand commentez. 😀
Acum aflu ca esti din TM, si eu la fel ;))
Casa “visurilor” mele e ceva mai moderna, cred ca m-as simti mai in siguranta, insa sa stii ca imi place si casa ta. Imi place si mie o casa asemanatoare ca a ta, in care m-as multa, nu singur, ca noaptea as sta cu plapuma pe cap. :)) E tot asa mai creepy, mai veche. E casa de langa Park Place, daca o stii. 🙂
Salut, Claudyu. 🙂
Casa din poza nu e casa mea, ti-ai dat seama, nu? Si cred ca stiu casa de langa Park Place… tot asa, pare cumva parasita, nu?
Acea casă este cea despre care urmează să scriu, hehe … numai că acum trebuie să plec undeva. 😛
@Tomata
Cand spun “casa ta” ma refer la casa pe care ti-o doresti, cea din poze. Cateodata nu ma exprim bine.
Si da, casa de langa Park Place pare parasita, gen filme horror. Oricum eu ador casa aia :X:X:X
Ah, ador casa asta. De câte ori am trecut pe lângă ea, parcă mă încărca cu energie.
Îmi doresc din suflet să stau la casă. Mi se pare că oamenii, în general, nu sunt construiţi să fie închişi într-o cutie de chibrituri. Chiar cred că apropierea de natură ne-ar face mai umani. Plus că dacă aş avea casă cu gradină, mi-aş permite animale. Atfel, nu se poate pentru că, din păcate, prietenul meu este alergic la orice animăluţ cu blană. 🙁
Dacă ai posibilitatea să-ţi construieşti propria căsuţă, poţi să-ţi faci şi compartimentarea după bunul plac, pe când la bloc, aşa cum l-a dat perioada în care a fost construit, cam aşa rămâne…
Nu crezi ca e cam creepy casa din prima imagine?
Stiu ca e un articol destul de vechi, dar voi comenta si eu aici. Eu m-am mutat de la casa la bloc din propria mea vointa. Aveam genul de casa pe care si-o doreste toata lumea in ziua de azi (o mai avem inca, da-i goala)- casa mare cu curte mare intr-o suburbie a Bucurestiului, si m-am mutat in centru, intr-un apartament mic “de imprumut”. De urat si de singuratate. Acolo de unde am plecat lumea nu comunica, acolo copiii nu se joaca pe strada sau cu vecinii, ci in curtea lor cu bona, nu vezi tipenie pe strada, doar masini care trec in viteza cat sa te zboare. Dupa 4 ani acolo nu-mi cunosteam vecinii. Eu nu pot spune ca-s fricoasa pentru ca am trait singura de foarte tanara, dar mi-e urat si imi lipsea orasul, imi lipseau activitatile marunte de genul “merg la piata sa iau un kil de rosii” (acolo aprovizionarea se facea saptamanal de la hypermarket) ma rog… am innebunit in izolarea aia, mai ales dupa ce s-a nascut piciul si am ramas “blocata” in cartier pentru ca nu mai mergeam la serviciu.
In centru sunt happy, cu toata mizeria, praful etc. Simt viata in jurul meu. Daca as avea destui bani incat sa imi pot permite, mi-as cumpara o casa mica (maxim 4 camere, pentru ca realist nu ne trebuie mai multe) cu o curte mica si betonata in care sa se dea piciul cu tricicleta si sa fie usor de intretinut (not the gardening type, sunt lenesa cand vine vorba de munca fizica), musai intr-un cartier de case din oras. Nu unul exclusivist, pentru ca as avea parte iar de porti de 2,5 m si copii care stau doar cu bona, ci un cartier de oameni normali, cu casute mici, genul de case de mici meseriasi de la inceputul secolului trecut. In care sa ma cunosc cu vecinii, sa ne salutam cand trecem pe strada, sa iesim vara la poarta si sa ni se joace copiii impreuna.
exact asa mi-ar placea si mie. altfel nu. 😀
si multumim pentru impartasirea experientei. 🙂
Noi acum suntem in plin santier pentru casa noastra si ma pregatesc sufleteste pentru toata munca ce va urma inside&out. Nu am visat la ea pentru ca sunt copil crescut la bloc si nici bunicii nu mi-au locuit la casa. In studentie am locuit la camin asa ca sunt obisnuita cu zarva si oameni multi in jur si imi placea ca acolo nu eram niciodata singura – chiar si in vacante tot mai gaseam vreun vecin ratacit care nu-si luase concediu si aveam cu cine imparti o cafea, o tigara, o poveste 🙂
Casa noastra va fi …in camp (Dumbravita) :))) Asa ca un pic ma sperie si pe mine atata liniste, curtea maaaareee si absenta vecinilor (deocamdata suntem cam singuri pe acolo). DAAAR e primul lucru pe care il construim impreuna si asta imi da curaj si ma entuziasmeaza.
La Dumbravita o sa se umple repede de vecini, sunt sigura. Odata ce te obisnuiesti, presupun ca e bine, insa uite, in comentarii sunt si experientele unor oameni care nu s-au putut obisnui. Iti doresc sa-ti fie bine. 🙂 Suntem aproape vecine. Eu stau in Lipovei. 😛