Luni de fiere
Autor: Pascal Bruckner
Nationalitate: francez
Titlu original: Lunes de fiel
Anul aparitiei: 1981
Premii: nu
Ecranizare: Bitter Moon (1992)
Nota mea: 8.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: Copilul divin
Mi s-a povestit despre Luni de fiere şi despre unul dintre personajele ei ca despre o situaţie dorită , ca despre o relaţie supremă care ar însemna devotamentul complet al unui bărbat faţă de o femeie şi viceversa. Apoi la schimb de cărţi am fost într-un fel constrânsă să o iau, fără a fi avertizată de la bun început ca e în oarecare proporţie pornografic (abia aproape de plecare).
Aşadar m-am înduplecat fără nici o tragere de inimă să citesc Luni de fiere în contextul în care toată lumea care o citise o experimentase într-un fel sau altul, dar nimeni nu rămânea indiferent.
În primul rând, cele câteva zeci de pagini caracterizate ca fiind pornografice mie mi s-au părut scârboase. Scatofilia şi urofilia sunt nişte practici pe care eu, mai îngustă la minte, le dezaprob. Nu-mi pot închipui că defecaţia şi micţiunea pot duce la excitaţie sexuală, darămite la orgasm. Nu sar peste paginile unei cărţi decât în cazuri speciale, cum ar fi acesta, schingiuirea vreunui animal sau descrieri interminabile (oricum ce-mi imaginez eu e total diferit de ce avea scriitorul în cap).
Odată depăşită faza asta, mi-am spus că ce-a fost urât a trecut. Da, trecuse, dar strâmbatul din nas a rămas pentru că alte descoperiri mă făceau să mă mir, să oftez şi să-mi vină să dau cu cartea de pereţi.
Nu v-am povestit nimic din ea încă pentru că impresiile mai puternice mi-au luat-o înainte. Întâmplările din Luni de fiere se petrec pe vasul Truva ce plecase din Franţa înspre India într-o călătorie de 5 zile. Cel care ne ia drept martori este Didier, pasager al acestui vas, care împreună cu logodnica sa, Beatrice, vrea să descopere magia Orientului, să-i desluşească misterul şi să-i înţeleagă cultura ce-i fascinează pe-amândoi. Pe vas, în prima seara o întâlneşte pe frumoasa Rebecca, şi apoi pe soţul acesteia, infirmul Franz. De când îl cunoaşte pe Franz psihicul lui Didier se transformă. Invalidul îl obligă să îi asculte povestea de dragoste şi viaţa cu Rebecca. Îi povesteşte cu lux de amănunte, fără sa-l scutească de nici un detaliu, toate aspectele relaţiei lor, inclusiv partidele de sex.
În discursul lui Franz, măiestria lui Bruckner m-a uimit. Lirismul şi poezia pe care o imprimă narării şi descrierii, mai ales descrierii trupului Rebeccai (îi dedică 2 pagini numai fundului ei) mi-au confirmat că francezii au un simţ aparte pentru astfel de discuţii şi prezentări. Aş îndrăzni să spun că stilul pe care îl adoptă Bruckner în Luni de fiere e foarte aproape de cel al Invitatei lui Simone de Beauvoir. Chiar şi subiectul e puţin asemănător având în vedere că şi acolo se dezbate problematica trioului conjugal.
În timp ce Franz îi suceşte minţile lui Didier, acesta se dezîndrăgosteşte treptat de Beatrice, care brusc îi apare urâtă şi nesemnificativă în comparaţie cu exotica Rebecca. Dragostea banală de care-l acuză Franz este subit înlocuită de o pasiune focoasă de a o poseda pe soţia invalidului. Şi totul se cam întâmplă ca într-o emisiune de genul Vara ispitelor în care unul dintre parteneri este supus la diverse probe pentru a ceda mirajelor.
Mi-e greu sa-mi expun impresiile fără a divulga prea mult din subiect; Luni de fiere este o carte plină de încărcătură emoţională şi oarecum filosofică pe marginea cuplului modern.
Continui să cred, aşa cum începusem pe parcursul lecturii, că asemenea cazuri precum cel al Rebeccăi şi al lui Franz sunt destul de puţine pentru că abia pot să accept că unii pot face faţă la atâtea înjosiri şi răutăţi doar în numele iubirii. Atât Franz cât şi Rebecca se supun reciproc la nişte cazne pe care nu ştiu ce motive ar trebui să ai să le înduri.
Citiţi cartea că merită!
25 Comments
Pingback:
Pingback:
b.
Mie mi-a plăcut cartea, cu toate astea nu se compară cu “Iubirea faţă de aproapele” (aia nu mai este… scabroasă) :))
Doru Oprisan
Din ce ai povestit nu vad nicaieri devotamentul ala complet si reciproc, asa ca.. I’d rather not see yet another example of infidelity in this fucked up world.
Raluca EA
Scrie pe coperta ca face parte din colectia Eroscop, asa ca na, pasajele pornografice erau de la sine intelese.
Am citit si eu 2 carti din colectia asta, insa mie mi-au placut. E vorba de Povestea lui O si Venus invesmantata in blanuri. Iar Luni de fiere e si ea pe lista mea 🙂
Richie
Stii c-o vreau. Pun eu mana pe ea la SdC…
Laura
Ai un stil aparte de a relata ceea ce citesti, asa incat m-ai facut curioasa! Am sa o citesc ;).
boghi
Chiar este o carte foarte buna, insa,paginile de care vorbeai s-ar putea putea sa-i determine pe multi sa renunte la a o citi pana la capat.
Eu va recomand si “Care dintre noi doi l-a nascocit pe celalalt”, nu este asa celebra ca celelalte, dar mie mi-a placut foarte mult.
Lup Alb
Sa mai zic : I told you?
Spre contrabalansare iti recomand Tudor Ceaur Alcaz – Ionel Teodoreanu.
E o carte de care putini au auzit, si mai putini citind-o efectiv.
Imi pare bine ca ai depasit paradoxul scarbos, dar bine scris din Luni de Fiere.
gala
am citit-o si eu, am trecut de pasajele pornografice destul de usor fiindca oricat nu as fi adepta anumitor practici sexuale, paragrafele sunt atat de bine scrise incat pot muta accentul de pe trup pe psihic
bruckner stie sa se foloseasca de pornografie, desi nu destul de profunde cartile lui pot face trecerea de la literatura erotica la literatura psihologica
bloodie
Ca mare fană a lui Bruckner, recomand cartea asta din tot sufletul. 🙂
Arana
Mie imi place Miller. Care are sexualitate, pentru ca e degradant sa-l numesti pe Miller porno. Bruckner doar am rasfoit, pentru ca am fost avertizata cu ce se mananca. Si din ce-am vazut nu mi-a placut. Cand pornografia e scopul si nu mijlocul, parca nu-mi mai trebuie. Deh, gusturi. Poate vorbesc aiurea tinand cont ca de citit ceva efectiv, n-am facut-o, dar din toate recenziile la Lumi de fiere n-am putut deduce altceva. Si nu, nu e din pudoare, daca asta se intelege.
cezar
Deşi unii o pot cataloga ca fiind pornografică, mie nu mi s-a părut aşa. E adevărat, e de-a dreptul scârboasă pe alocuri (eu unul nu credeam că poţi vorbi fără să te repeţi despre urină, preţ de 6 pagini), dar rămâne o carte bună, cu un final foarte interesant. Îţi recomand de acelaşi autor “Iubirea faţă de aproapele”… 😀
Lori
Mie mi-a plăcut! E drept că m-a şi şocat! Nu partea pornografică m-a şocat, ci degradarea care poate apărea într-un cuplu! Şi a mai fost o lecţie valoroasă cartea asta: m-a făcut să nu mai judec cuplurile, nimeni nu ştie cu adevărat ce se ascunde cu adevărat în viaţa lor intimă!
danutz
Ma bucur ca o recomanzi mai deoparte.:)
@tomata: oate nu m-am exprimat coerent. Pe mine m-a socat relatia in sine, pana unde se poate ajunge intr-o interactiune umana.
@arana: pacat daca tu ai impresia ca scopul e pornografia. in cartea asta chiar nu cred ca e asa.
TiBi
da. buna cartea! merita..
Tomata
Lelaina
Am citit cartea asta dupa o serie de alte carti imprumutate de la o draga prietena care survola literatura erotica…
Am fost oripilata in prima faza de toate descrierile plastice si rasplastice ale lui Bruckner….
Nevertheless, ramane o carte fascinanta, pe alocuri atat de trista
Flipper S
Cazul Rebecca – Franz e cazul cel mai actual din zilele noastre, cazul Beatrice – Didier e identic in fond, are doar o alta forma.
ramo
Cartea este foarte bine scrisa sunt de acord cu tine. Relatia este patologica, nu se pune problema cine ar suporta sau nu toate astea. Sunt oameni care asa traiesc pentru ca normalitatea nu le este de ajuns, nu-si gasesc echilibrul altfel, sau poate nici asa macar nu si-l gasesc. E o nefericire profunda zic eu.
Tomata
Pingback:
Pingback:
Apple Pie
Intr-adevar, relatia Franz-Rebecca intra in sfera patologicului. In mod mai mult decat evident, pornografia din paginile acestui roman nu este scop, ci mijloc. Un mijloc de a sustine (arata) ca perversiunea este partea civilizată a erotismului si ca devianta este umană. Un mijloc de a evidentia lucrurile de care sunt capabili unii semeni, animati de o pasiune ravasitoare. Si spun pasiune pentru ca asta a fost intre Franz si Rebecca. Nu iubire! A fost o pasiune asemenea unui foc de paie, care a durat opt luni si care a marcat profund existenta lor.
Pingback: