Lorca, Dali, Bunuel – Little Ashes
A fost nevoie de filmul Little Ashes ca să mă documentez puţin despre Salvador Dali, Federico Garcia Lorca şi Luis Bunuel.
Eu sunt departe de a putea analiza o pictură şi de câte ori îmi apare în faţa ochilor una, spun despre ea „îmi place” sau „nu-mi place”. Când sunt cu adevărat pătrunsă şi fascinată de una, mai zic şi că e interesantă. La asta se reduce critica mea când vine vorba de pictură. Cu toate astea, unele dintre tablourile lui Dali îmi erau cunoscute, la fel ca şi faptul că geniul lui îl înnebunise puţin şi avea destul de des accese de nebunie şi depresie. Am o cărticică de la Cotidianul despre el, ar trebui să o citesc.
Despre poezia lui Lorca şi despre el nu ştiam nimic. La un examen prin anul III îmi picase la analizat şi interpretat una dintre poeziile lui şi mi-a plăcut destul de mult, că i-am făcut o interpretare care mi-a adus un 10. Însă se pare că nu atât de mult încât să mai pun mâna pe vreo strofă de-a lui. Lucru pe care acest film l-a schimbat.
Noroc cu Robert Pattinson care a jucat rolul lui Salvador Dali şi care m-a făcut curioasă să vad acest film biografic. Am învăţat că:
- Lorca era homsexual şi în anii studenţiei a făcut o pasiune pentru Dali.
- Lorca a fost asasinat la 38 de ani din cauza convingerilor lui politice.
- Dali a fost un voyeur şi îi plăcea să îşi privească soţia făcând sex cu alţii.
- Dali a fost exmatriculat pentru afirmaţia că nimeni din facultate nu este suficient de competent să îi evalueze picturile.
- Gala, soţia lui Dali, a fost căsătorită şi cu Paul Eluard, poet francez.
Filmul n-a apărut la noi în cinematografe şi eu l-am căutat disperată din aprilie şi până săptămâna trecută când în sfârşit am dat de el. Frapant, ăsta e cuvântul care îl poate descrie. Scene fierbinţi între doi bărbaţi atrăgători, artă la orice colţ de stradă şi mai presus de toate o foarte mare încărcătură emoţionala. După părerea mea Javier Beltran si Robert Pattinson au strălucit în acest film. Pe Rob Pattinson, departe de a-i judeca rolul din Twilight, îl văd ca pe un nou Johnny Depp datorită personajelor pe care începe să le joace. Eu am fost impresionată de prestaţia lui în Little Ashes şi tind să cred că i-a redat cu fidelitate apucăturile lui Dali.
Sper să vă fi convins să vă uitaţi la el.
20 Comments
ZuZu
M-ai convins să mă uit la el 😀 Fiindcă e vară îmi doresc să mă uit la o grămadă de filme până nu începe facultatea. O sa revin cu un comentariu la acest articol după ce o să văd filmul 🙂
dn
draq…film cu homosexuali?..chiar nu ma atrage!:))
Rob Pattinson e noua revelaie in domeniu…cica va juca si in noua serie a lu’ nenea House! Belea…!
sophy
da..Rob Pattison are toate sansele sa o ia pe urmele lui Johnny..asera am vazut si eu Twilight cu toate ca nu e genul meu si am ramas impresionata de prestatia lui si cred ca rolul si felul cum il interpreta il facea al naibi de sexy..uhhh…
carlitos
Pe mine sigur m-ai convins… pare excat genul de film ce-mi place mie.
Richie
Stii ce parere am de Rob asta dar la film o sa ma uit pentru ca mi se pare interesant. Si sa-ti iei gandul de la cinema ca ma indoiesc ca il vom vedea pe marele ecran :))
Teodora
Iata inca un film pe care va trebui sa-l vizionez
gala
m-a impresionat si pe mine, dar astept anul 2011 cu Al Pacino in rolul lui Dali, cred ca va fi genial
Alice
Mai, totul pana la Johnny Depp! Un rol din asta nu-i face comparabili 🙂
lollitta
iti recomand din inima jurnalul lui Dali, daca te-a interesat personajul
evergreen
🙂 si eu il astept cu sufletul la gura. imi place destul de mult Dali, desi nu pot spune ca-l inteleg intru totul, a fost un artist complex: pictura, sculptura, film 🙂
Sa vezi un chien andalou – bunuel si dali. suprarealism la maxim!!!
Tomata
afreuda
Pe mine m-ai convins. Il plac la nebunie pe nebunul de dali. I-am citit jurnalele si romanul, i-am vazut capodoperele cinematografice, si aveam o perioada in care imi decoram postarile de pe blog cu tablourile lui.
Asa ca… mersi de recomandare, de-abia astept sa-l vad 🙂
BLOG VEDETE
aveam de gand sa-l vizionez dar ezitam…nu stiam daca merita.
sole
ok…deci…tocmai am terminat de vazut filmul – felicitari, esti o sursa de inspiratie:) – si trebuie sa recunosc k am inceput sa plang cand a fost executat federico, iar reactia lui dali…:(( Genial filmul si genial Robert.
El viitor Depp…hmmm, da, probabil, dar nush, parca ceva nu merge, are ceva in plus si ceva in minus fata de Jonny…parerea mea.
Tomata
Lelaina
Ahhh… mi-ai luat-o inainte. Am aflat de filmul asta dupa isteria twilight.. Deh, am citit cartile, m-am indragostit de Edward :)) si a urmat un search pe imdb: filme cu Rob. Si m-a incantat mult ideea acestui film, fiind curioasa sa-l vad pe Pattinson dand mai mult din el… Urmeaza sa reiau cautarile, fiindca la momentul respectiv, evident, nu am gasit filmul.
corina
de unde ai facut rost de film ca vreau si eu sa-l vad? mi-a placut mult trailerul iar pattinson pare sa fie un actor versatil care abia incepe sa arate ce poate. merci
Tomata
Essence
THX that’s a great asnewr!
Gamine
Hmm, mi-ai starnit itneresul! Hai sa il cautam acum 😀