Tacerea nu e de aur

Au intrebat-o pe Ddunia ce are de ascuns. Mai bine zis cat are de ascuns. Ei nu-i plac peretii de sticla si nici cu Big Brother nu s-ar intelege prea bine. Ii place Blaga si asemenea lui isi cultiva misterul. Ce frumos o spune, ce bine si-a ales comparatiile !

Si apoi, ea m-a intrebat pe mine : Tomato, cat si ce trebuie sa stie lumea despre tine ? Pe loc i-am scris ca raspunsul e evident, dar o sa il evidentiez si mai tare. Apoi, gandindu-ma la sarcina pe care mi-a dat-o… nu, nu e chiar asa evident. Sunt intr-adevar adepta exhibitionismului sentimental. Nu pot trai ceva doar in mine, nu pot pastra bucuria, tristetea, ura sau pasiunea numai pentru constiinta mea si interiorul meu. De la prietena cea mai buna, pana la omul pe care il intalnesc la coada la ziare, n-am nici un pardon, vorbesc cu oricine despre orice. Despre problemele mele, despre satisfactii, despre vreme, despre altii, despre etc. Pentru ca imi plac oamenii care vorbesc si care nu tainuiesc lucrurile care ii macina. Imi lasa impresia ca exprimarea sentimentelor ii umanizeaza. Imi plac oamenii care isi deschid sufletul in fata mea, care imi raspund la intrebari indiscrete, care imi fac confidente. Pentru ca imi place sa stiu lucruri, nu pentru ca port vorba mai departe, pentru ca ma simt mai speciala cand cineva impartaseste din el cate un pic.

Mama mea plange. De multe ori. Si aproape de fiecare data nu spune din ce cauza. Si asta ma supara si ma enerveaza pentru ca nu poti sa ai pretentia ca oamenii sa iti citeasca mintile si sa stie din ce cauza plangi tu. Si cand esti suparat spune ce ai, spune ce te deranjeaza, spune ce simti, spune ce vrei, spune ce-ti doresti, ca doar asa se pot rezolva anumite probleme. Nu lasa sa se adune in tine, in speranta ca or sa treaca toate gandurile. Trec, dar pe moment. Candva se vor intoarce cu puteri inzecite si n-o sa le poti face fata tuturor.
Sa ma intorc insa la ce si cat trebuie sa stie lumea despre mine : tot ce vreau eu sa se stie si in general vreau sa se stie mult. Ca de-asta mi-am facut blog personal, de-asta imi pun gandurile si trairile in scris. Si cu toate astea, nu ma cunoasteti deloc. Nici parintii mei nu ma cunosc deloc, nici prietenul, nici prietena, nici macar eu. Sunt cazuri in care nu stiu cum as putea sa reactionez si multe atitudini ma iau si pe mine prin surprindere.

Sunt insa si lucruri despre care nu vreau sa se stie, putine e drept. Nu sunt secrete pentru ca asta ar insemna sa le stiu numai eu. Eu nu am secrete, le pastrez pe ale altora. Pe blog insa nu pot sa scriu orice, nu pentru ca am eu ceva de ascuns, ci pentru ca sinceritatea mea ar putea rani, pentru ca sunt lucruri care trebuie sa ramana in offline, intre mine si anumite persoane, dar niciodata numai intre mine si mine.
O fi bine, o fi rau, habar n-am… asa sunt eu si probabil nu ma voi schimba niciodata. Voi cum sunteti ?

E leapsa. Merge mai departe: Suflet pierdut, Ionesta, Arana si Danut.

29 Comments

  • dn

    My rain in november are dreptate. Asa suntem noi…oamenii sociabili!urasc intalnirile unde trebuie sa scoti cu clestele vorbele din gura omului!

    E tare faza cu “unele lucruri trebuie sa raman offline”! …generatia twitter?:))

  • jane

    wow! cred ca suntem gemene. si eu gandesc exact la fel!
    din pacate, acu’s prinsa cu treaba si nu pot dezvolta ideea, insa sunt uneori surprinsa de cat de retinute sunt unele persoane. hmm, probabil si pt ca s-au ars de cateva ori. si mie mi s-a intamplat, asa ca nu imi deschid sufletul in fata oricui. insa atunci cand gasesc o asemenea persoana, ma simt extraordinar 🙂

  • Dan

    Eu nu cred ca aia au întrebat-o chiar asa, ca-i stiu baieti destepti. Adica “spune-ne ce nu vrei sa spui”. Dar tu ai înteles despre ce era vorba pentru ca ai raspuns exact asa cum se asteptau ei. Nu-i de aur tacerea, ai dreptate, niciodata.

  • Anda

    Adevarul e ca si pe mine ma considera unii exhibitionista (cum ai spus tu), se mira ca sunt “deschisa” la orice subiect (acum nu-mi vine niciunul despre care n-as discuta, eventual evit subiectele despre care n-as stii sa vorbesc). Daca sunt intrebata si ma priveste exclusiv, fara sa implice aspecte personale ale altora, nu ma deranjeaza sa raspund la intrebari. Nu e greu deloc 😀
    Dar am observat ca rar initiez o conversatie. Nu e ca as fi timida, dar poate pe unii chiar nu-i intereseaza. In plus, sunt eu mai pasiva, mai observatoare uneori, imi place sa-i vad pe altii, eventual sa-i analizez asa cum probabil fac unii si cu mine.
    Cat despre blog, chiar ma gandeam cat de putine pot sa scriu pe el… si eu as rani probabil pe cativa daca as fi sincera pana la capat. Pana la urma, si exhibitionismul asta (fie ca se refera la scris, conversatii, mimica) e doar pentru unii, nu pentru toata lumea. Unii nu se pot abtine sa nu arate tot, asa cum exista si curiozitatea morbida a altora.

  • Gabi

    Io-s cam opusu` tau. 🙂

    In ciuda faptului ca apreciez dialogul si, de obicei, raspund cand sunt intrebat la modul concret (chiar daca e vorba de o chestie personala sau sensibila), nu ma confesez.

    Poate-s niste sechele pricinuite de ceva dezamagiri din trecut. Poate si pentru ca, pana acuma, nu m-a ajutat niciodata faptul ca m-am confesat. Adica degeaba expuneam problema, pentru ca nu primeam mai mult decat intelegere, si asta nu ma ajuta (aproape) deloc. Asa ca mi se pare oarecum inutil sa descriu problema, daca nu mi se pot oferi solutii. However, recunosc ca exista o usurare cand te confesezi. Doar ca altora li se aplica mai mult decat mie. 🙂

    Pe de alta parte, am impresia ca sunt un bun ascultator. In parte din pricina motivelor expuse de tine (e un sentiment placut sa vezi ca cineva iti acorda incredere). Si mie imi place sa stiu, dar nu pentru a spune mai departe (vezi paragraful anterior, cele prezentate mai sus se aplica si problemelor altora 🙂 ).

    • Miscellaneous

      Eu mă simt în asentiment cu Gabi, în contextul ăsta. ;)) Sunt exhibiționistă doar cu cei foarte apropiați și doar atunci când mă întreabă, pentru că altfel, dacă nu întreabă, rareori spun ceva. Sunt foarte deschisă, nu evit răspunsurile, în general, mai ales cele pertinent puse și cu bun-simț, dar prefer să ascult mai mult decât să zic. Și nici nu am încredere în toată lumea … Nu am nimic de-ascuns, dar pur și simplu nu îmi place să vorbesc cu toată lumea despre ce fac eu, cum fac, care-s speranțele sau visele mele. Pentru că unii întreabă doar de complezanță, fără să-i intereseze cu adevărat, mai și întrerupându-mă sau neascultând, și urăsc asta, așa că mai bine zic scurt sau nu zic, și gata.

      E ușor să zici că ești empatic, dar e și mai greu să fii. Ca să-mi ajungă cineva la suflet, ar trebui să-i pese foarte foarte mult de mine, încât să nu mă lase să-l las eu pe el/ea cu nedumeriri. 😀

      Cât despre blog, hm, sunt eu, dar nu în totalitate și niciodată nu voi fi, pentru că nu-mi place chestia asta. Nu vreau să încarc pe nimeni cu ”problemele” mele, nu îmi place să-mi plâng de milă sau să mă confesez, pe mine nu mă ajută și nici nu vreau să mă ajute, că n-are cu ce. Obișnuiesc să mă ”vindec” singură și să păstrez anumite proporții ( 65% ) din lucrurile ce mi se întâmplă doar pentru mine și, cum am spus, pentru cei apropiați, uneori nici pentru ei, eh, asta-i altceva. Blog-ul l-am construit nu ca și jurnal, ci ca o punte între persoana interesantă din mine și ceilalți. Evident că mă mai și bucur și enervez pe blog, dar niciodată ”adânc”. Cam așa.

      Uf, ce comentariu lung !

  • Horia Dragomir

    As spune despre mine, dar celorlalti le va placea mereu mai mult sa vorbeasca despre ei insisi decat sa asculte despre altul.

    Cel mai usor e sa mergi pe principiul ‘Cere si ti se va da.’

  • Tomata

    @ My Rain in November –> Da, poate. Stii cum se zice, cine se aseamana se aduna. 😛

    @ dn –> Nu neaparat generatia twitter, da’ acuma chiar sa urlu pe blog diverse chestii… n-o sa se intample. 😛

    @ ddunia –> 🙁 Sa nu mai taci, ca eu o sa am impresia ca nu vrei sa vorbesti cu mine. 😛

    @ jane –> Si eu cunosc persoane cu care n-am ce sa discut. Oricat de comunicativa as fi eu… daca nu vad macar o mica deschidere la ele… imi piere tot cheful.

    @ Laura –> O sa fiu probabil si in fata altora la fel. 😛 Poate putin mai bitchy. 😛

    @ Alina –> 😉

    @ Dan –> Am inteles-o cum am citit-o. 😛 Dar ma bucur ca am raspuns provocarii. 🙂

    @ Alle –> Inca nu stiu daca e de bine sa fim asa. 🙂

    @ Anda –> Ah, clar, despre ce nu stiu nu vorbesc nici eu. Prefer sa schimb subiectul.
    Iar despre analizat… eu nu prea pot sa ma uit la oameni mai ales cand si ei ma privesc. 😛 Am eu o problema cu asta, in schimb, cand nu ma vad privindu-i… imi place sa ma holbez la ei. 🙂

    @ Gabi –> Uf, incerc sa inteleg oamenii inchisi in sine, dar chiar daca imi explici asa bine, nu reusesc. 🙂 E pentru ca eu nu pot fi asa si atunci mi-e mai greu sa pricep.

    @ Horia –> Aici s-ar putea sa ai dreptate. Toata chestia e sa gasesti cel putin o persoana care sa stie sa te asculte si in fata careia sa te deschizi. Eu merg pe principiul asta. De multe ori pun intrebari care poate n-ar trebui puse, da’ daca interlocutorul vrea sa imi raspunda bine, daca nu, e ok.

    @ Nico –> 😳 Mie nu-mi place cateodata.

    @ Andra –> Take your time. 🙂

  • montecore

    eu nu inteleg uneori usurinta celor deschisi cu care isi confeseaza tainele netinand cont ca e cel mai bun prieten sau un oarecare..adica unde e diferenta de incredere acordata?? dar eu sunt capricorn cam cum as putea intelege eu?:)))

  • Tomata

    @ montecore –> Poate nu trebuie sa ai incredere tot timpul sau pentru orice confesiune faci. Adica na, nu stiu, nici eu nu ii inteleg pe cei prea secretosi. 😛

  • montecore

    eh eu nu intru la cei secretosi eu pur si simplu nu spun..foarte greu ma deschid ..nu prea vad rostul de a-mi pune pe tava sentimentle, ca alea sunt de dezvaluit si care sa conteze..

    Acuma asta nu inseamna ca nu sunt comunicativa, mie cu greu imi pui stop:)

  • Tomata

    @ montecore –> 🙂 Sincer nu cred sa existe vreun rost, vreun scop sau ceva de genul asta. Eu nu stiu de ce sunt asa deschisa cu oamenii, nu stiu de ce imi vine usor sa palavragesc despre orice. Pur si simplu se intampla si ma bucur cand cineva o face la randu-i.

    @ Stefan –> 😀 Pai asa-i.

  • Narcis Corvette

    “Nu lasa sa se adune in tine, in speranta ca or sa treaca toate gandurile. Trec, dar pe moment. Candva se vor intoarce cu puteri inzecite si n-o sa le poti face fata tuturor.”
    Si daca le-as zice s-ar rezolva pur si simplu problema de fiecare data? Si nu s-ar mai intoarce? Crezi tu ca nu m-ar mai macina acea problema daca o stie si altcineva? As vrea sa fie asa simplu…

  • Tomata

    @ LZ –> Eu ma refeream la supararile si frustrarile pe care le tii ascunse in suflet si nu le exteriorizezi nicicum. Si crede-ma ca iti spun din surse sigure (am acasa un exemplu in care interiorizarea si tinutul asta in sine a facut ravagii) ca poate fi ingrozitor de rau.

  • jane

    da, si eu am un exemplu acasa in care tacerea, tinutul frustrarilor in sine, nu a dus la rezultate prea bune. de asta incerc, pe cat posibil, sa nu fac la fel.

  • Tomata

    @ Jane –> Eu n-am fost niciodata inchisa in mine si oricand ma deranjeaza ceva spun. Nu inteleg de ce unii tin totul in ei, ca lucrurile chiar nu se rezolva de la sine.

  • jane

    nu, lucrurile se rezolva rarisim de la sine (si spun asta pt ca nu cred in cuvantul niciodata). inteleg sa astepti sa se calmeze spiritele, sa analizezi lucrurile, sa redevii rational, insa asta doar pt a rezolva mai bine si mai usor problema. iar tacerea prelungita nu face decat rau. tie si celor din jurul tau.

  • Dianora

    Multi avem astfel de lucruri care nu le vrem pe blog. E normal. La fel sunt si eu.. in general nu pot tine in mine tot. Mai ales cand sunt suparata.. si persoana care m-a adus in stadiul ala ma tot freaca, atunci chiar ca izbucnesc destul de urat. Nu e sanatos sa tin in mine.. asa ca zic cuiva macar sa ma calmez. Pe blog ajung foarte putine din aceste lucruri.

  • Tomata

    @ jane –> Sunt intru tottul de acord, nu mai pot adauga nimic. 🙂

    Dianora –> Nu zice nimeni sa le expui in vazul lumii intregi, e de ajuns sa ai o persoana in fata careia sa iti deschizi sufletul, sa te descarci, sa te usurezi. Nu rezolvi nimic daca plangi singur in baie sau pe intuneric. Nimeni n-o sa poata sa te ajute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge