Un alt inceput*
Agitata, nerabdatoare, noua, inceputa, zambitoare si curioasa, ma invart prin casa pregatindu-ma sa merg la scoala. E un inceput de an scolar la fel ca oricare altul, cu aceeasi vreme mohorata de 15 septembrie, cu aceeasi nori gata sa planga la cea mai mica sicana a vantului, cu aceleasi fete cu care fumez in baia scolii si cu aceleasi cu care ma intalnesc in spatele alimentarii in orele de chiul. Aglomeratie, flori, microfoane, discursuri care nu intereseaza pe nimeni, promisiuni facute noua insine, toate astea vor face inca o data curtea scolii sa geama de placere, de bucuria reintalnirii si de gandurile negre ce invaluie orice inceput.
Bluza gri cu firicele argintii imi scoate talia in evidenta, fusta neagra dungata cu alb imi mangaie coapsele si creeaza impresia ca as fi mai inalta. Si tocurile ametitoare pe care le port nu-mi mai provoaca durere, ma plimba dreapta dintr-o camera in alta pana plec spre terenul de baschet al liceului.
Si totusi acest inceput nu e la fel ca celelalte. Am atatea pe suflet, atata maturitate si feminitate care imi gatuie salutul la intalnirea colegelor. Ma simt alta, sunt alta, sufletul meu stie ce ele inca nu stiu, inceputul unui alt fel de viata ma urmareste in toate dialogurile pe care le port, in toate discutiile pe care le incep sau la care particip. Toate rad, unora le stiu secretele, pe al altora urmeaza sa il aflu. Si unele ascund aceeasi taina ca mine, si fiecareia ii e rusine sa spuna. Chicotim fatis sau pe ascuns la intrebarea „Cum ti-ai petrecut vacanta?” si din priviri complice intelegem ca pentru grupul nostru viata nu va mai fi la fel ca pana atunci. Am descoperit ceva nou si pana nu impartasim trecutul intre noi, descoperirea n-are nici un farmec. A fost facuta pentru a fi discutata, explicata, aprobata si repetata. Cand in sfarsit una dintre noi reuseste sa articuleze ce restul asteapta, soaptele se inflacareaza avand in fundal discursul preotului ce ne doreste ca pasii ce-i vom face mai departe sa ne fie calauziti de Cel de Sus.
Asa a inceput.
____________________________________________________
prima saptamana era ce-a mai frumoasa pentru mine , era singura in care nu purtam uniforma gri…pantalonii negri(pe care ii trageam peste blugi) si vesta cu 3 numere mai mare (dar deh croitoreasa liceului considera ca asa trebuie) si intratul pe geam cand nu aveam vesta si sacoul pe care l-am purtat doar la atestatul de engleza si atunci obligata de direcoarea liceului…dar tre’ sa recunosc vesta aia gri care inca zace in dulapul meu tinea cald iarna :)…si ultimul an de liceu , doamne cat de libera m-am simtit dupa bac….sfarsitul uniformei
preotul?
am fost si eu azi la liceu, am dus’o pe sora’mea – e si ea a 9a, tot la liceul unde am terminat eu, doar ca pe ea am obligat’o sa dea la mate-info 😀
e un sentiment placut sa’ti revezi liceul, profesorii, sa iti amintesti cum era “pe vremea ta”… Am si eu teoriile mele despre oameni si mereu am sustinut ca ceea ce ne face sa fim oameni sunt amintirile, faptul ca ne putem uita in urma la ceva de care suntem legati…
Imda…suna incitant….
Ceea ce regasesti printre randuri, adica.
Cat despre acest inceput- sa fie cu noroc!
interesant articolul…ce fain mai era pe vremurile cand asteptam cu nerabdare sa inceapa scoala..acuma nici nu ma mai duc la inceputurile de an universitar;))
Have a nice day!
Văd cum începe ÅŸi se întamplă să-mi amintească golul din stomac asta, dar ÅŸtii ce-i mai îngrijorător?! Cum se termină, apoi cum începe altceva…ÅŸi altceva…
Si eu am fost azi la liceu sa-i intampin pe boboci si mi s-a parut extrem de straniu ca pentru prima data in viata scoala sa nu mai inceapa pe 15 septembrie si pentru mine.. si ca banca mea sa fie ocupata
@ molecula –> Oh, cate amintiri am si eu legate de uniforma. Poate odata o sa le povestesc, desi am mai amintit pe ici pe colo de ea.
@ motanica –> Pai da, ca la fiecare inceput de an ne tinea o mini slujba sa ne binecuvanteze. 😛
@ Lene –> Cum adica ai (sau ati) obligat-o??!! Asta e urat.
Cat despre partea cu amintirile, nici nu iti poti inchipui cat sune de acord cu tine.
@ Teo –> Esti singura care a observat ca printre randuri se ascunde ceva. Sau cel putin singura care a si spus. 😛 Inceputul dintre randuri e un inceput pt toata lumea, pt unii mai devreme, pentru altii mai tarziu. 😉
@ Adrian Manolache –> Pentru ca facultatea nu are acelasi farmec. 😉
@ Mac-Mac –> Ce a inceput atunci nu prea se termina, adica na… foarte tarziu. Dar alte inceputuri se termina prea curand si nu mai incepe nimic dupa.
@ dianora –> Si cum de te-ai dus la scoala? Iti era dor de profesori? ;))
ei, vorba vine am obligat’o. Mai degraba am sfatuit’o sa faca alegerea corecta, alegerea care i se potriveste cu adevarat. Ce ar fi putut ea sa caute la uman daca nici macar nu’i place sa citeasca? Nu’i asa ca acum nu ti se mai pare ca suna urat? 😛
E de bine. Eu asa zic 🙂
aaa..intrebam pentru ca eu am terminat liceul catolic…si la noi sunt mereu preoti:P credeam ca poate ai fost la acelasi liceu 😛
Da, si eu cand am ajuns la serviciu la prima ora pe 15 sept, am avut un sentiment inaltator si o senzatie acuta ca ar fi trebuit sa stau acasa. Asta pt ca intrafic mi-am facut si buzele, m-am si fardat, mi-am facut si coafura, as fi avut timp sa ma si vopsesc, sa citesc Padurenii a lui Thomas Hardy si cine stie cate lucruri la care nu m-am gandit! Dar ce sa-i faci? Inima palpita, sufetul tresare si datoria ne mana pe fiecare in prima zi de scoala, serviciu, gradinita si ce alte institutii mai incep pe 15 ale lui Rapciune. 🙂
Da.. imi era dor.. de unii mai mult decat de altii, si am fost asa de frumos primiti. Eu una am fost socata, sa vad cum una din profe care nici macar nu imi fusese profa mie.. dar cu care am avut ocazional treaba.. a venit la mine si m-a strans in brate si m-a felicitat.. si era atat de mandra de mine.. a fost socant. Plus ca liceul e si aproape de casa ;)) nu ma puteam tine departe
@ Lene –> Asta e drept, la uman merge numai cui ii e drag sa leneveasca cu o carte in mana… da’ si aia care urasc matematica mai abitir ca romana. ;))
@ Teo –> Acum e, pe vremea aia nu era chiar bine. ;))
@ motanica –> Nuu, eu am fost la Loga, in Timisoara.
@ Crash –> :)) Ajungi mai repede pe jos. Nu stiu in Bucuresti, dar in TM cu siguranta.
@ Dianora –> Ce frumos. Eu n-am mai fost de vreo 2 ani la mine la liceu, adevarul e ca nici n-as mai gasi prea multi profesori pe-acolo, majoritatea au iesit la pensie cand am terminat eu. Imi e dor de ei, de ore, de vremurile alea, insa trebuie sa fac fata altor probleme, asa ca nu ma consum cu asta. 😛