I’m bossy
Toata treaba asta a inceput inca de la gradinita. Dar sa nu vorbim de asemenea timpuri indepartate, sa ne indreptam amintirile inspre anii de generala si liceu. Asa-i ca va aduceti aminte de preferatul sau preferata doamnei diriginte ? Cum nu ? Hai mai ganditi-va odata (asta in cazul in care n-ati fost voi unul dintre ei). Va amintiti cum lua el note mari si il trimitea numai pe el cu circulara ca sa scape de ore ? Va amintiti cum absentele lui erau motivate din senin fara nici o bucatica de hartie care sa demonstreze ca a avut toxiinfectie alimentara ? In toate clasele a fost unul sau mai multi care erau net diferentiati de restu(rile) colectivului. Beneficiau de cele mai misto scutiri, erau ascultati la cele mai usoare lectii.
Revenind in zilele noastre de lucratori in campul muncii, constatam (cu stupoare) ca lucrurile nu s-au schimbat. In unele cazuri, nu trebuie sa generalizam. Desi avem la dispozitie kilometri de carti scrise pentru a deveni un bun lider si un sef de exceptie, desi exista firme care se ocupa cu team-buildingul pentru consolidarea echipei, exista asa zisi lideri care habar n-au cu ce se mananca diplomatia, nepartinirea si dreptul la intimitate. Exista oameni pusi in fruntea unor birouri pentru a conduce o alta gloata de oameni, nu la fel de bine dezvoltati intelectual incat sa le fie pe masura functiei, dar care trebuie sa i se supuna si care trebuie obligat-fortat sa fie de acord cu el. Sefisori care simt placeri orgasmice in urma sesiunilor de pupincurism si care iau decizii in functie de cat de lunga e limba unui subaltern. Sefuti care considera ca indreptarea moravurilor si a conduitei se face in gura mare si de fata cu toti angajatii, pe tonul cel mai batjocoritor de care poate fi in stare, sa se asigure ca pana si vizatul va incepe ca prostul sa rada cand nu isi da seama ca e dat afara.
Fiinte ca astea ar trebui sa invete in primul rand sa fie oameni, si abia apoi lideri.
*** Acest post nu este scris din experienta personala. Din auzite si din povestite.
Foarte mare dreptate ai. Singura diferenta e ca atunci cand eram in liceu trebuia sa inghit in sec daca nu vroiam sa-mi ridic toti profii in cap, dar acum daca nu-mi convine locul de munca pot foarte bine sa-mi iau ramas bun de la el.
De altfel, din cauza ipocriziei exagerate mi-am si dat demisia saptamana trecuta. =D
Si sefa mea se incadreaza la perfectie in acest tipar. Ii place sa critice pe ceilalti in vazul tuturor (astfel bucuria ei sordida este mai mare) si sa se considere cea mai desteapta si cea mai frumoasa.
Vesnic se plange ca nu are timp, ca e suprasolicitata, dar nu se gandeste ca pierde ore intregi cu discutii inutile.
partea cea mai nasoala e cand ai de-a face cu un sef care te inseala printr-o falsa corectitudine si un mult prea trambitat spirit justitiar si crezi ca el e altfel si incepi sa-l stimezi si sa-l admiri… e la fel ca restul sau mai rau, tocmai pt. ca e inselator! dupa ce-ti trece supararea, iti dai seama ca e doar un sefut dintr-o firmulita oarecare…
mai grav e cu colegii!! cei care te parasc sau iti pun in carca si lucruri pe care nu le-ai zis / facut si il lingusesc pe sef cu minciuni si barfe ieftine… oamenii astia nu se gandesc ca odata, nu o sa mai lucrati impreuna si ca va veti intalni pe strada si tu vei sti intotdeauna ca: “aaa, asta e ala/aia care para, barfea si il peria pe sef!”… te vei uita la el/ea mereu cu dispret sau, in cel mai bun caz, cu mila, pt. faptul ca nu s-a gandit ca locsorul ala cald e prea mic si neinsemnat ca sa isi ruineze pe vecie statutul de OM.
multi din cei care ii lingusesc pe sefi sunt cei care pana ieri ii denigrau; nu si-au schimbat parerea, ci doar au invatat secretul “succesului”: “daca reusesti sa te prefaci, inseamna ca ai reusit”; si mai hilar e faptul ca seful chiar ii crede. de fapt, se inconjoara de oamenii pe care ii merita.
genul asta de sefi sau colegi e format din oameni cu ambitii mici, oameni care nu au o viata personala si atunci simt nevoia sa faca o telenovela din viata altora.
hehe, imi pare rau sa te dezamagesc, Andreea: nop, it wasn’t me! :))) si totusi, good point!
interesant subiect! tema de mare actualitate, drept pentru care nu comentez azi. 😛 asta si ca sa nu se interpreteze (oricum, probabil, tema propusa de tine s-a si interpretat).
Acesti sefuti prezentati de tine , simt nevoia sa fie acceptati de intreg colectivul , sa fie priviti ca inteligenti , sunt de fapt niste prefacuti sociali care-si pun o “masca” sa para altfel decat sunt , si fac acest compromis pentru a urca in ierarhie , si pentru a accede la stadiul de sefoi . So, are you what ? 🙂
@ Clover –> Asta cam asa e cu diferenta dintre scoala si job, numai ca si jobul ala nu il gasesti pe toate gardurile. Nu zic ca trebuie sa accepti sa fii tratat ca un nimic de un sef care nu stie sa fie un lider, dar cateodata mai inchizi un ochi. cand trebuie sa ii inchizi de prea multe ori atunci devine o problema. Sper sa iti gasesti alt loc de munca.
@ Vlad Matei –> Imi pare rau ca esti in serviciul unei asemenea sefe. poate odata si odata se va destepta, daca nu… stii si tu ce ai putea sa faci. 😀
@ ala-bala-portocala –> Cunosc persoane care sunt de acord cu tine si care ar folosi exact cuvintele tale. Poate esti chiar una dintre ele.
@ cosmopolitan –> Asa mi s-a parut, ca parca te-as fi auzit pe tine…;)) Si oricum, exista intotdeauna a doua varianta, din doua sigure. Nu stiu de cine si cum s-a interpretat. As fi curioasa, dar poate imi spui in particular. 😛
@ Nicole –> Nu stiu daca ii intereseaza sau simt nevoia de acceptare generala. Mai degraba de impunere. In cazul meu nu se aplica, dar oameni din jurul meu se confrunta cu asemenea sefi.
Mie mi-a placut foarte tare cuvantul sefuti. Dezbracat de valenta un picut porno pe care o capata mai spre final, chiar imi place cuvantul. Chiar daca sunt offtopic.
eu eram preferatul invatatoarei. Florinelllllll
Cei ce sunt sefi ( directori,primari,presedinti etc) reprezinta ceea ce conduc, daca mai sus pusi lor au fost tantalai sa-i puna in functie…….. cat despre actiuniile against rest(urilor) ei pierd. Neavand respectul celor din jur ,sefi vor face un pas inainte si rest(ul) doi inapoi.
Au o problema ( din functie ) : Primele capete cad a celor mari.
Mai au o problema ( din nastere ) : Obisnuiti ca totul sa li se cuvina e greu sa ajungi MARE , ca nu stii cum e sa fii MIC
Si inca o problema ( din viata de zi cu zi ) : Se aduna incapatanarea , aroganta si mai ales lipsa de motivare – ca cica ei le stiu pe toate
Deci nu tot ei pierd (m-am referit doar la unii sefi)
Nu trebuie sa fii MARE in functie ca sa fii Mare Om! (ex: Ministrul Invatamantului este cel mai destept?…ma indoiesc)
Stii cum se spune, da-i unui om puterea pe mana ca sa vezi exact ce fel de persoana e. Ca sa nu mai vorbesc si de faptul ca exista acel “efect al puterii” care tinde sa se manifeste oarecum independent fata de personalitatea oamenilor. Poate stii de experimentul ala cu studentii (mie mi se pare extrem de ilustrativ cand vine vorba de sefi tampiti si cu aere de mari scule), unora li s-a dat arme, altora nu, si, dupa nu stiu cat timp, cei cu arme au inceput sa se poarte intr-un mod cu totul inuman fata de cei asupra carora aveau puterea. Si era vorba de STUDENTI! Deci de oameni cu o OARECARE CULTURA, care fusesera pe acelasi picior de egalitate inainte de acel experiment! D-apoi daca omuletul care are fraiele puterii nu prea exceleaza la capitolul cultura, ce te faci?…
nu e nimic de spus in particular; am presupus doar ca multi s-au gandit ca poate e o situatie personala; eu nu cred, pentru ca nu ai fi indraznit sa scrii pe blog si, oricum, you’re the bossy’s favourite! :)))) nu incerca sa fii modesta si sa negi, ca nu tine!! :)))))
@ cropcircles –> Bine ca ai zis. =)) Nici nu m-am gandit la el asa. 😛 E funny indeed.
@ baghy –> Si eu am fost printre preferatii invatatoarei si ai dirigintei din generala, si ai dirigintelui din liceu si mai nou al sefilor… Asta ca sa le marturisesc unora presupusa mea manie de-a ma baga pe sub pielea superiorilor, daca tot sunt acuzata de asta. There, I’ve said it.
@ cshark –> Ah, da… cata dreptate cu ministrul invatamantului… :)) Dar si cu tot ce ai zis. Nu prea am nimic de adaugat.
@ Puisorul cufurit –> Nici nu vreau sa am gandesc. In fine… bine ca nu sunt toti asa si ca unii chiar stiu sa discearna right from wrong si sa ia deciziile corecte. Nu vreau sa am de a face cu un asemenea sef vreodata, si daca o sa am, nu ma va avea in preajma prea mult timp.
@ cosmopolitan –> Am uitat sa mentionez, dar bine ca mi-ai atras atentia. Nu e o situatie personala (ma rog, prin alianta ar fi).Postul asta a fost propus chiar pentru blogul sefului meu, dar din motive evidente s-a luat hotararea sa nu se publice acolo. Asta nu m-a impiedicat sa postez la mine aceasta parere personala. Iar daca a accepta prietenia unui om cand acesta ti-o ofera, daca a respecta statutul de sef al acelui om si daca a-ti permite sa te tragi de sireturi in limitele bunului simt cu el inseamna ca esti the boss’ favourite… atunci I guess I am. Dar cred ca el ar trebui sa spuna asta. 😉 Nu de alta, dar sa n-am impresii gresite. 😀