Serenity now, insanity gone
De-a lungul timpului mi s-a zbatut nevrotic in tartacuta o dilema ce inca nu-mi da pace. Oricum fiinta mea e prea duala si prea nehotarata prin apartenenta la zodie ca sa imi explic si sa incerc sa imi inteleg iesirile. Dilema, mai sus pomenita se refera la iertare.
Toti stim ca e greu sa absolvi de pacate, sa uiti, sa stergi cu buretele si sa te prefaci ca nimic nu s-a intamplat. Personal, nu cred ca se poate. Nu cred ca poti sa treci peste conjuncturile care ti-au spart sufletul in bucati. Ma indoiesc cu adevarat ca surogatul obtinut in urma lipirii cioburilor mai are aceeasi valoare si credibilitate, la fel cum ma indoiesc si ca o ceasca de portelan chinezesc mai e la fel de aspectuoasa dupa ce gura ii e ciobita in 3 locuri. Din pacate exista prea multe episoade de genul asta pe parcursul vietii pentru ca sufletul alterat sa poata fi resuscitat. Si in niciun caz de persoanele care l-au defectat. Am citit mai demult undeva ca ranile din dragoste le poate vindeca doar cel ce le-a facut. Ei, asta nu mi se pare acceptabil in orice imprejurare.
Dilema de care va vorbeam s-a nascut cu urlete innebunitoare cand pe umarul meu drept s-a asezat ingerasul cel bun. Si el, in bunatatea si piosenia lui mi-a bagat in cap ca daca Dumnezeu ne iarta pe fiecare indiferent de crima comisa, cine sunt eu, mucoasa mica, sa n-o fac. Si atunci incep sa ma zvarcolesc si eu intre mii de ganduri ca drept cine ma cred eu de vreau sa ii fiu superioara Domnului prin decizia mea de a nu ierta pe cei care mi-au inveninat sufletul. Si oricat ma framant eu, ajung mereu la aceeasi concluzie… te pot ierta,… dar nu vei mai fi niciodata mai mult decat un alt om pentru mine. Un om comun, un trecator pe strada, un nimic obisnuit, pentru ca ti-ai pierdut locul pe care eu il pastrasem pentru tine. Pentru ca pot ierta fara sa uit, pentru ca uitarea e impotenta, pentru ca resemnarea e atotputernica.
Si atunci ma mai gandesc inca o data. E asta iertare? Sau tot o forma de osandire…
Cred ca de asta Dumnezeu e Dumnezeu si noi suntem oameni, pentru ca el poate, pentru ca noi nu putem.
10 Comments
Vlad
Eu cred ca daca nu ii putem ierta pe depin pe cei care ne-au facut sa suferim inseamna si ca avem stima de sine ridicata. Daca o persoana m-a facut sa sufar, m-a ranit, inseamna ca nu ii place de mine si ca trebuie sa o evit. Doar n-o sa stau langa cineva care nu ma suporta.
Dar in acelasi timp sunt convins ca o persoana generoasa, altruista, care isi iubeste semenii este in stare sa ierte. Eu asa inteleg indemnurile religiei de a ierta greselile celorlalti.
Poate ca persoana care ne-a facut sa suferim n-o sa mai fie niciodata ce-a fost, dar totusi cred ca o putem ierta pe deplin in sufletul nostru. Cu totii gresim, facem greseli mai mici sau mai mari. Uite ca am contrazis ce am spus la inceputul comment-ului.
alexandrog
IerÅ£i cu adevărat când începi să uiti, e doar o problemă de memorie… Dar cine poate uita rănile adânci?…
susu
Am o teorie personala: cand cineva ajunge sa te raneasca, nu o face fiindca iti vrea raul la nivelul cel mai elementar, ci este impins de imprejurari sa recurga la un gest, care poate daca nu l-ar face ar fi el/ea mai afectat/a. Este vorba doar de spiritul de autoconservare si a tide spre ce e mai bine pentru eul personal. Da, este la latitudinea fiecaruia daca vrea sa ierte, dar daca consideri ca in spatele gestului celeilalte persoane nu se afla intentia de a face rau ci de a-si face lui bine, poate iertarea este mai usoara. Nu vreau sa par pacifistul absolut si asta e doar o teorie personala.
Hellene, tomata cu scufiţă
La acest post o sa imi rezerv dreptul de a nu va raspunde fiecaruia in parte pentru ca e o problema destul de delicata. Fiecare simte altfel si fiecare e mai iertator sau mai neiertator. Asta e parerea si simtirea mea in cazurile in care trebuie sa iert. Si am vorbit despre probleme grave, nu despre fleacuri si certuri care trec cu una cu doua. Cine simte ca poate ierta, bravo lui, e un adevarat OM, cine nu (ca mine), poate sa invete sau poate sa ramana cu asta in suflet.
Anonymous
In Biblie scrie ceva de genul ” raspundeti la rau cu bine, iar daca cineva va va face rau si ii veti raspunde cu bine atunci veti ingramadi carbuni aprinsi pe capul lui”. Mai sunt scrise si alte lucruri de genul “razbunarea e numai a lui Dumnezeu” etc. Dupa multi ani am realizat ca aceasta teorie are putina aplicabilitate in practica si am ajuns la concluzia ca oamenii nu invata mare lucru daca le raspunzi cu bine , dimpotriva.
Personal pot sa iert aproape orice in afara de nedreptate si umilintza, si am ajuns la parerea ca daca nu ii raspunzi cu aceiasi moneda unui om care ti-a facut rau intr-un fel te faci vinovat de perpetuarea raului, deoarece o sa iti faca acelasi lucru si tie a 2-a oara dar si altor persaoane oricand are ocazia. Situatia in care se afla societatea noastra rezulta din prea multa toleranta (iertare) fatza de nenorociri si nenorocitzi
cropcircles
O sa-mi iau libertatea (si eu) sa sper ca nu se refera la cineva concret, din aceleasi motive cu ale tale. Si e imposibil sa ierti asa, cum scrie la carte. Nu e nici macar condamndabil…
Hellene, tomata cu scufiţă
Se pare ca nu sunt singura care nu crede in iertarea totala. Mi-au placut cuvintele voastre, ale tuturor si pot sa zic cu mana pe inima ca ma identific cu toate raspunsurile. Am incercat sa cred ca daca intorc si celalalt obraz raul se va opri. M-am umilit desi nu eu am fost vinovata. Acum e prea tarziu sa mai iert, pot doar sa ignor si sa nu pun la suflet, pentru ca da, pot sa nu mai pun la suflet.
Mi-a placut teoria Anonimului si a lui Susu m-a cam incurcat un pic… Promit sa incerc sa o despic in 4 fire cand am mai mult timp.
Sabina, se refera la cineva concret si in acelasi timp se refera la “filosofia” mea. Asa sunt eu si am simtit sa ma exprim. Stai linistita, nu mai sufar. 🙂
baghy
multa bafta cu noul blog
cropcircles
Si iacata ca te-ai mutat. Sa-ti fie bine si pe-acile, eu o sa trec pe la tine in fiecare dimineata sa manc rosii si sa beau cafea. Una virtuala (ca ilustreaza cel mai bine tabieturile), aia reala e naspa.
Pingback: