Prietenie pe muchie de cutit

Astazi vorbim despre prietenie, asa ca pssst! liniste, va fi un blog mai serios. In ultimul timp am primit semnale cum ca prietenia inseamna sa vorbesti despre job, scoala, seriale si alte lucruri marunte si cotidiene, cu mici incursiuni in viata sentimentala. Nu prea detaliat, nu prea extins, doar pe scurt, astfel incat nimeni din jur sa nu isi dea seama ce se intampla in inima ta. Unii se inchid in ei, pe motivul ca nu e treaba nimanui ce se intampla in viata lor, altii sunt prea ocupati pentru a acorda timp intretinerii relatiilor de prietenie cu confesiuni. Altii nu suporta sa le spui cand gresesc, te exclud din viata lor pe motivul ca te bagi unde nu-ti fierbe oala si ai prea multe pareri personale. Si te mai miri ca se sinucid oamenii si nu se stie de ce. Pentru ca nu investim timp si sentimente in prietenie. Atunci eu vin cu intrebarea : pana unde trebuie sa mearga o prietenie ? Cat de departe trebuie sa ne implicam in viata celorlati ?

Uite cum vad eu prietenia : imi este prieten cel care e la nevoie langa mine, cel care ma ajuta indiferent de situatie, cel pe care il ajut fara sa comentez si fara sa oftez ca trebuie sa ii fac un favor, cel care ma critica si ma cearta cand nu fac bine, cel care imi deschide ochii cand sunt prea oarba, cel care nu se supara daca ii condamn comportarea, cel cu care pot sa imi permit sa vorbesc orice si sa glumesc astfel incat o vorba deplasata sa nu i se para o jignire, cel care tine cont de sfaturile si parerile mele si cel care ma ajuta sa inteleg ce si unde gresesc, cel cu care abia astept sa plec in vacanta si cel cu care rad pana la lacrimi.

Nu stiu daca am in total 5 prieteni care sa se incadreze in descrierea asta.