Prietenie pe muchie de cutit
Astazi vorbim despre prietenie, asa ca pssst! liniste, va fi un blog mai serios. In ultimul timp am primit semnale cum ca prietenia inseamna sa vorbesti despre job, scoala, seriale si alte lucruri marunte si cotidiene, cu mici incursiuni in viata sentimentala. Nu prea detaliat, nu prea extins, doar pe scurt, astfel incat nimeni din jur sa nu isi dea seama ce se intampla in inima ta. Unii se inchid in ei, pe motivul ca nu e treaba nimanui ce se intampla in viata lor, altii sunt prea ocupati pentru a acorda timp intretinerii relatiilor de prietenie cu confesiuni. Altii nu suporta sa le spui cand gresesc, te exclud din viata lor pe motivul ca te bagi unde nu-ti fierbe oala si ai prea multe pareri personale. Si te mai miri ca se sinucid oamenii si nu se stie de ce. Pentru ca nu investim timp si sentimente in prietenie. Atunci eu vin cu intrebarea : pana unde trebuie sa mearga o prietenie ? Cat de departe trebuie sa ne implicam in viata celorlati ?
Uite cum vad eu prietenia : imi este prieten cel care e la nevoie langa mine, cel care ma ajuta indiferent de situatie, cel pe care il ajut fara sa comentez si fara sa oftez ca trebuie sa ii fac un favor, cel care ma critica si ma cearta cand nu fac bine, cel care imi deschide ochii cand sunt prea oarba, cel care nu se supara daca ii condamn comportarea, cel cu care pot sa imi permit sa vorbesc orice si sa glumesc astfel incat o vorba deplasata sa nu i se para o jignire, cel care tine cont de sfaturile si parerile mele si cel care ma ajuta sa inteleg ce si unde gresesc, cel cu care abia astept sa plec in vacanta si cel cu care rad pana la lacrimi.
Nu stiu daca am in total 5 prieteni care sa se incadreze in descrierea asta.
15 Comments
Emi the philosopher has spoken!
Tare serios e articolul asta… Fiecare vede prietenia in felul lui, nu? E greu sa fii pe aceeasi lungime de unda, tot timpul, cu cineva. De-aia si avem putin prieteni “de-o viata”.
Pe de alta parte, sa impartasesti absolut totul cu cineva e imposibil. Niciodata, nici macar cu cel cu care traiesti clipa de clipa, nu poti imparti totul, fiecare gand, fiecare simtamant.
Deci, in esenta, omul e intotdeauna singur.
cosmina
asa e cum zici, prietenii de obicei indeplinesc criteriile descrise de tine (nu trebuie sa le indeplineasca, ci pur si simplu sunt chestii care vin de la sine)… insa si aici e o limita, ca nu cumva prietenii sa-ti “dicteze” viata, pana la urma… cred ca prieteniile se castiga sau nu, nu se pot impune, sunt diferite intre ele si nu respecta neaparat niste sabloane si, foarte important, nu e nevoie sa avem 10 prieteni, sunt destui si 2-3, dar pe care te poti baza. 😉
cosmina
eu cred ca nimeni nu e singur, e doar o iluzie chestia asta… si, daca ar fi, inseamna ca ar fi f. trista viata asta a noastra… cine crede ca e singur, probabil va sfarsi singur…
bianca
andreea,sa stii k ai dreptate in ceea ce priveste prietenia.un prieten adevarat este acela care te ajuta knd ai mai mare nevoie de el,te sprijina in orice moment si nu te critica.isi spune parerea fara sa iti influenteze decizia si tine la tine cu adevarat.eu am intr-adevar o singura prietena care nu m-a dezamagit niciodata si cand are vreo greutate apeleaza la mine cu incredere,si cand ne vedem mai rar imi spune k i-e dor de mine.e greu in zilele noastre sa avem un prieten adevarat pt k toti isi urmaresc interesul si dak vad k iti merge mai bine te invidiaza si se destrama prieteniile mai repede decat te asteptai.trebuie sa avem grija in cine ne incredem.
Emi again
Cele mai profunde trairi nu ai cum sa le imparti cu cineva, la asta ma refeream. Din punctul asta de vedere, niciodata nu poti fi 100% open si readable. Dar cred ca aici intru deja in sfera iubirii 😀
Hellene
@ emi, the philosopher – da, e greu sa fii pe aceeasi lungime de unda cu cineva, problema e cand nu gasesti pe nimeni cu care sa fii pe aceeasi lungime,atunci cred ca e vorba de tine (nu de tine personal :)) ). Nu vorbim aici de a impartasi absolut totul, ca normal, fiecare are nevoie de intimitatea gandurilor lui, ma refer la relatiile pe care le cultivi cu cei care spui ca iti sunt prieteni. Daca sunt ei intr-adevar prieteni sau substituenti.
@ cosmina –> ai dreptate, la faza cu prietenii care iti dicteaza viata, e cam tricky…se poate ajunge si la asta cand n-ai destula stapanire de sine, de propria persoana. Linia intre a sfatui pe cineva si a impune ceva cuiva e cateodata destul de subtire.
@ bianca –> prieten e si cel care te critica, nu numai cel care e langa tine cand ai nevoie. Nu poti sa nu te implici deloc in viata celuilalt. inseamna ca nu iti pasa, daca ramai indiferent la ce iti povesteste sau daca il vezi schimbat fata de starea lui normala.
Friendly Emi
Ai f mare dreptate, Bianca. Asa e.
Asa…referitor la ce a zis Andreiuta, “simptomele” prieteniei: la mine incepe cu rasul excesiv, fara limite si fara inhibitii. Apoi urmeaza partea mai serioasa, cand simti ca poti vb orice cu acea persoana si ca ea te poate ajuta cu un sfat bun.
cosmina
asa e, o parte mai mare sau mai mica va ramane intotdeauna pt. noi; aici, nu stiu daca tine neaparat de prietenie sau iubire, ci tine in primul rand de incredere si poate tine si de dispozitia ta la un moment dat; sigur ca de obicei te confesezi unui prieten, unei pers. in care ai incredere, insa se poate intampla (f.rar) ca 2 oameni sa se confeseze unul altuia, fara a se mai vedea ulterior; nu sunt de acord cu chestia asta, insa mi s-a intamplat o data si stiu ca, daca te simti f.singur la un moment dat si gasesti un ecou in sufletul celuilalt, se poate intampla…
Emi
Da, ciudate sunt corzile aufletului omenesc… asa e, Cosmina.
baghy
nu am multi prieteni si nici nu stiu la ora asta ce sa zic.complicata treaba oricum
bogdan
serios articol…
lumea a evoluat atat de mult, timpul s-a comprimat si mai mult, timp liber avem tot mai putin iar cand ajungi sa-ti dai intalniri pe mess sau sa spui “te iubesc” prin sms e foarte naspa. cand mai ai timp sa-ti faci prieteni… aceia de care vb si tu. totusi cred ar mai trebui inventat un termen… cum s-ar mai putea numi cineva care a trecut de nivelul de coleg/a, dar inca nu l-a atins pe cel de prieten/prietena (nu ma refer aici la iubit/a)?.
da, prietenii trebuie sa indeplineasca criteriile expuse de tine, dar cum ii gasesti? unde ii gasesti? parerea mea e ca cine are mai mult de 5-6 prieteni conform criteriilor se poate considera un fericit.
astfel unul sau doi dintre ei vor fi intotdeauna disponibili sa-ti dea o mana de ajutor, sa-ti deschida ochii, sa te traga de maneca sau sa te duca acasa cand… esti rupt de beat 😀 Si toate astea fara sa-ti spuna vreodata “imi ramai dator”
mihabubu
hehe…in sfarsit m-ai facut sa iti las “o replica”…glumesc…un coment…desi imi place cum scrii,aici vroiam sa iti zic:uite-te bine in jur…ai 5 prieteni?:-?…la nunta ta,ai zis ca daca ar fii sa fie,ti-ai chema toti prietenii….ma gandeam ca ai multi..:))…nunta cu :personal redus”…:))…glumesc…mie imi place sa le zic acestor prieteni ceea ce sunt: cunoscuti…care uneori se fac ca imi sunt prieteni..:)…dar na…tre sa traim ,sa vb,sa socializam…deci…e normal sa aiba unii nevoie de cunoscuti cum si noi avem uneori(desi prefer sa NU)..:) :*…mai vb:P
Hellene
@ mihabubu –> Voiam sa zic ca poate doar 5 dintre prietenii mei (pe care ai dreptate sa ii numesti “cunoscuti”) se incadreaza in descrierea mea, in imaginea idealizata pe care o am despre prietenie. La nunta mea probabil vor fi peste o suta de persoane si toate invitate numai din partea mea. 🙂 + prieteni ai viitorului sot (care o fi el). 😛
mihabubu
hehe….casa de piatra!:))
Pingback: