Reminiscențe din Iulie
Știu că suntem la finalul lui octombrie, dar anul ăsta… i-a întrecut pe toți la oboseală. Așa că o voi lua pe luni, cu poze de pe Instagram, că toate sunt scoase din telefon și nu mai am nervi să stau să caut altele prin folderele de pe laptop.
Atât de obosită cum am fost în iulie și august 2026 nu cred că am mai fost demult. Sau poate vreodată… Au fost niște luni incredibil de pline, fără momente de odihnă și am avut impresia că nu fac decât să muncesc fizic și mental și să dorm câteva ore pe noapte. Ceea ce la un moment dat a trebuit să se oprească când corpul a spus: NU! Nu mai pot, ia de aici dureri de stomac și răceală cu febră, dureri de gât și muci, deci au urmat vreo două săptămâni de concediu medical in care am dormit foarte mult. Nu am avut concediu “de odihnă” decât 4 zile – de fapt doar 2 că celelalte au fost pe drum, plus cele două petrecute la Londra, însă am avut renovări, drumuri, muncă fizică, concursuri de canoe, zeci de drumuri la Hornbach și Obi și mulți nervi din cauza muncitorilor.
Dar despre ce s-a întâmplat în iulie.
Despre vizita la Londra pentru conferinta DIAN si intalnirea cu Oana am scris deja.
La începutul lunii am fost să vedem expoziția sculpturilor lui Constantin Brâncuși aflată în vizită la Berlin. De când am fost la atelierul de lângă Centre Pompidou, acum foarte mulți ani, nu îmi amintesc prea multe și nici pe blog n-am scris la vremea respectivă. Acum însă am studiat sculpturile pe îndelete și am înțeles măcar un pic din arta lui.
Apoi, într-o zi, după orele de lucru, am avut o seară de jocuri la birou. Foarte interesant jocul Hitster, bazat pe melodii pe care trebuie să le recunoști, dar ‘spiel-ul e să ghicești și în ce an au ieșit. Odată ce ai 10 cărți cu anii în ordine ai câștigat. Cred că ne cumpărăm și noi.
La ziua fetiței prietenilor noștri nemți, am cunoscut un actor care a jucat în al doilea sezon din seria One Piece de pe Netflix (pe care între timp l-am și văzut). Foarte de treabă și amuzant, am povestit despre Africa de Sud unde locuiește, despre cât de energici sunt copiii noștri și deși am petrecut vreo 3 ore împreună, nu m-am îndurat să îi cer să facem o poză, dar tot apare într-una a soțului.
La anul mergem la o nuntă în Japonia pentru că un fost coleg neamț de-al Sotzului se căsătorește cu o japoneză adorabilă. Ne-au invitat la ei la masă să mai povestim și printre altele, știind de obsesia Adei pentru cultura japoneză și coreană, viitoarea mireasă a îmbrăcat-o în Kimono-ul ei.
Pe 30 a fost ziua Adei – a împlinit 11 ani. Am început-o ca pe fiecare aniversare a fiecăruia cu prăjituri la micul dejun. Nu sunt tortareasa și chiar dacă aș fi fost, bucătăria era desființată și nu aveam unde. Din păcate, nu m-am mișcat destul de repede și n-am mai găsit tort, am uitat și că trebuie comandat, dar am fost la o cofetărie cu prăjituri foarte bune și deosebite. Mie mi-au plăcut, dar și fiica și tatăl au găsit să bage ceva de vină: ba că sunt acre (cu fructe acre) – tatăl, ba că e cu cremă de nu știu care – fiica :)) Mna… Dorința ei a fost să mergem la lac, din păcate doar noi două, că Sotzu’ a rămas acasă cu meșterii care au stricat o priză și apoi a trebuit să chemăm un electrician. Care a concluzionat ca o siguranță se arsese, dar de fapt, ne sfătuia să le schimbăm pe toate că sunt învechite (din 1997). Ceea ce am și făcut, că nu te joci cu curentul și uite așa am scăpat de mulți bani care nu erau prevăzuți pentru asta.
Deși nu pare că s-au întâmplat multe… s-a simțit cu vârf și îndesat cât de multe au fost.
