2014 – un an frumos

În lumina noilor evenimente, e ușor de înțeles de ce 2014 va fi un an de neuitat. Un decembrie de neuitat, mai ales. A fost un an bun și până să aflăm vestea cea mare, dar acum e deosebit. A început trist, dureros, dar și eliberator în același timp. Am pierdut-o pe mama mea, dar din 2010 tot pierd pe cineva o dată la doi ani: pe tati atunci, pe Benny în 2012 și anul ăsta pe mama mea… dacă mă iau dupa Sotz, probabil la anul va veni rândul lui Ricky.

DAAAAAR să nu ne întristăm, că nu-i loc de tristețe. Nu în postul ăsta, nu la sfârșitul unui an care a stat sub semnul călătoriilor și al lecturilor mai mult decât orice. A fost anul cu cele mai multe călătorii, cu cea mai îndepărtată destinație, cu prima întâlnire cu oceanul, cu 3 vizite în Italia. Anul cu două concerte superbe, care au însemnat două lucruri tăiate de pe bucket list-ul pe care nu mai ajung să-l scriu. Anul cu 36 cărți citite, dintre care îmi va fi enorm de greu să fac peste câteva zile un top 10; cărți bune, frumoase, memorabile, din care am învățat multe, în care mi-am găsit inspirația și pe care le-aș reciti dacă mi-ar permite timpul.

Și-acum frumos, pe luni, ca de obicei, că nu facem treabă de mântuială.

Ianuarie

– anul a început la Londra, în spatele artificiilor de la London Eye. Superb: locul, momentul, oamenii, evenimentul. De repetat.
– vă povesteam despre clubul de carte de la birou, club care a început să scârțâie, că ne-am împuținat și ne e mai greu să ne regrupăm să povestim despre cărți.
– m-am apucat de-un blogging challenge, de care evident nu m-am ținut
– parte din challenge, i-am scris o scrisoare unui fost iubit

Februarie

– luna în care mi-am pierdut mama. Fizic, pentru că nimeni nu poate fixa o dată exactă a morții ei. A murit puțin în fiecare zi, am pierdut-o în fiecare oră și s-a stins în doi ani de zile, fără să mă mai recunoască și fără ca eu să fiu lângă ea.
– am scris mult despre citit și subiecte adiacente: ce se întâmplă în capul meu când citesc, când am timp să citesc și câteva recenzii.
– am fost la concertul lui Nicu Alifantis și-am scris o cronicuță sinceră în care declaram că n-am fost prea impresionată. Am fost bălăcărită pe Facebook de către fanii domniei sale, pe pagina oficială, dar nu m-a afectat prea tare.

Martie

– începeam viața fără mama mea, fără drumuri, fără griji, dar și fără o durere prea mare în suflet. Doar cu o amorțire.
– ne-am apucat să renovăm și dormitorul, care credeam că e ultima redută. Dar a mai rămas baia.
– am fost invitată la Pro HD, am vizitat fabrici și-am învățat o grămadă de chestii
– s-au împlinit 4 ani de la moartea tatălui meu și eu încă plângeam după el mai abitir decât după recenta pierdere a mamei mele
– am văzut Milano și l-am pus pe ultimul loc în topul tuturor destinațiilor pe care le-am văzut.

Aprilie

– am schimbat tema blogului după 3 ani
– am participat la TM Brands Tour și mi-a placut tare de tot și la Crame și la Fornetti și la Fabrica de bere.
– am aflat că blogul meu a fost locul de întâlnire al unui cuplu care mai târziu s-a căsătorit
– am aflat de tumoarea la creier a lui Ricky, după niște crize de epilepsie și m-am întristat atât de tare că nici de concertul lui Robbie n-am mai avut chef
– dar la concert a fost superb, iar Ricky era bine acasă
– am făcut Paștele la Baia Mare, ca de obicei

Mai

– am sărbătorit 7 ani de tomatacuscufita.com
– am fost la o grămada de spectacole de teatru
– am participat la PRBeta și am învățat o grămadă de lucruri
– vă arătam niște poze cu mine dezlănțuită pe ringul de dans la nunta unei prietene dragi
– scriam articolul ăsta care m-a amuzat tare azi când l-am recitit

Iunie

– pe 1 ar fi fost ziua mamei mele, nu a copilului, dar ea nu mai era acolo să împlinească 56 de ani
– vă povesteam despre noul hobby
– recunoșteam cât de drama queen sunt când sunt bolnavă. Întotdeauna mi se pare că-i mai grav decât e, dar cred că asta nu-i așa rău pentru că în felul ăsta am grijă mai multă de mine
– mi-am dus Sotzul la Florența de ziua lui și n-am fost așa impresionată de oraș cum spera el. Parcă mi-au plăcut mai mult Pisa și Siena
– de ziua tatălui meu i-am oferit eliberarea mea în dar

Iulie

– scriam despre cum poți călători cu bani puțini, pentru că mulți au impresia că-ți trebuie averi considerabile ca să vezi o altă țară
– mă tundeam scurt gândindu-mă că ce fain o să fie vara cu părul scurt. N-a fost.
– m-am operat și mi-am scos vezica biliară. Aveam multe pietre care o puteau lua aiurea pe canale și n-am mai amânat. În 3 zile am fost acasă, după o operație laparoscopică.

August

– am scris puțin de tot. Despre excursia la Praga, despre fericirea adusă de o mașină de tuns iarba, despre 4 motive care m-au făcut să refuz campanii pe blog
– am fost în Portugalia, unde visam să ajungem după ce-am văzut niște poze pe Pinterest. Văzut Lisabona, Sintra și frumoasa regiune Algarve. M-aș întoarce.

Septembrie

– am participat la PLAI și tare mi-a plăcut.
– am scris un post despre soțul cu bani din care fiecare a înțeles ce-a vrut, mai puțin ce-am vrut eu să spun. Dar am clarificat la final.
– am scris recenziile a două cărți care mi-au plăcut enorm, deși le citisem cu ceva timp în urmă (Hoțul de cărți și Și munții au ecou). Sunt așa decalata cu recenziile ca nu știu când sau dacă o să ajung la zi. Sau poate o să scriu doar despre cărțile care mi-au plăcut, nu și despre cele mediocre.

Octombrie

– am împlinit 31 de ani, dar nici acum nu-mi vine să cred
– dupa mult timp am fost pusă în situația de a tăcea
– subiecte variate, de la copiii afaceriști la operații estetice, de la colegi de cameră ciudați la colegi de birou împuțiți.

Noiembrie

– luptă crâncenă pentru un nou președinte
– un concert memorabil OneRepublic la Viena
– o reusită istorică și-o bucurie pe măsură
– am apărut în revista Altfel, după mulți ani de la o apariție în presă
– am râs împreună de cadourile nepotrivite
– și v-am arătat câte țări am adunat în sufragerie

Decembrie

– în primul rând, luna aflării veștii ca sunt însărcinată
– am fost a doua oară la parada de 1 decembrie și mi-a plăcut
– mi-am cerut scuze de la diploma de masterat
– parcă simțeam ceva, că am scris un articol despre gravide și unul despre părinții care ar trebui împușcați
– am urmărit Vocea României cu sufletul la gură. Deși preferata mea a fost Ligia, m-am bucurat sincer și pentru Tibi, mai ales pentru că mi-a trimis un mesaj personal.

Da, 2014 a fost un an bun. Sper ca 2015 să fie măcar pe jumătate ca el, sper să nu mai pierd pe nimeni, sper să fim sănătoși toți și sper din suflet să meargă totul bine cu sarcina și cu nașterea. În rest… îmi mai doresc o vară cu bun simț, că nu știu cum o să-i fac față la 40 de grade și cu burtoiul la gură.

Lista planurilor pe 2015 s-a redus drastic, dar despre asta într-o postare viitoare.

Vouă vă doresc tot ce-mi doresc și mie: sănătate, putere și chef de muncă. Putem reuși orice dacă le avem pe astea. Ah, evident și să fiți iubiți.

Vă doresc un An Nou superb, plin de evenimente frumoase. 🙂