Filmele de vineri
Noroc cu categoria asta și că am văzut două filme weekendul trecut, că altfel și ziua asta ar fi rămas nescrisă. Mi-am răsfoit arhiva alaltăieri seară în căutarea unor subiecte despre care mi-am schimbat părerea și chiar dacă am găsit ceva, când m-am pus să scriu, nu-mi ieșeau frazele nicicum. Așa că am lăsat-o baltă și o să o las până-mi vine cheful și inspirația. Scria cineva zilele astea că nu mai găsesți pe bloguri ce găseai acum ceva timp, că nu îți mai face plăcere să răsfoiești bloguri dimineața la cafea pentru că citești despre aceleași și aceleași subiecte. Nu pot spune că pe blogul meu se regăsesc aceleași subiecte ca în ziare, nu scriu despre sărbători, despre faptul că plouă neîncetat și nici nu-mi trasnform blogul într-unul de nișă scriind despre aceleași teme. Cu toate astea, și blogul meu îmi lasă impresia că a pierdut ceva undeva și foarte rar sclipește. Poate doar mie mi se pare, că-s cea mai veche de aici, da’ nu mă supăr dacă-mi spuneți că și vouă vi se pare la fel.
Și-acum, după introducerea asta inutilă (ar spune unii), să vă povestesc despre ce filme am văzut.
Warm Bodies (2013) – 3 ***
Mi-a plăcut filmul, dar nu suficient de mult încât să-i dau mai multe steluțe. Așa cum zice toată lumea care l-a văzut, zic și eu: mă așteptam la prostioară, dar n-a fost chiar asta. E ca și în cazul lui Girl in Progress, o surpriză plăcută. Într-o societate post-apocaliptică, e lumea împotriva zombi-lor și a scheleților. Diferența dintre aceștia e că scheleții mănâncă sufletul oamenilor și al zombi-lor, care nu-s în totalitate morți. Zombi atacă și ei oamenii, dar pentru a le mânca creierii și pentru a le prelua amintirile, astfel trăiesc viețile celor pe care îi ucid. Unul dintre acești zombi e R și, ca în orice film, e puțin mai deosebit decât ceilallți. Nu prea vorbește el, da’ noroc că-i auzim gândurile. Care sunt chiar amuzante. Sau amuzant exprimate. De cealaltă parte a baricadei sunt oamenii. Numai că nici ei nu-s pașnici pentru că-s îngroziți de tot ce fac zombii și scheleții. Așa că și-au ridicat un zid în jurul orașului și-i vânează dacă îndrăznesc să treacă dincolo. Evidenț că asta se întâmplă și astfel R o cunoaște pe Julie, fiica liderului „rezistenței”, să-i spunem așa. Printr-o întâmplare fata ajunge de cealaltă parte a zidului și pentru că se întâlnește cu alți zombi și cu scheleții, R o salvează și o adăpostește în avionul lui. În el începe să bată ceva, vrea să o țină cu el acolo, dar fata vrea să plece, pentru că deși trece peste frica ce o cuprinde, nu-i e totuna să stea printre morți. Când ceilalți zombi îi văd ținându-se de mână, și în ei începe să bată ceva. Iar eu mă opresc aici, în speranța că v-am făcut curioși.
Inglorious Basterds (2009) – 3***
Da, tot 3 stele pentru că nu mi-a plăcut mai mult decât Warm Bodies. Și dacă tot sunt la comparații, Django Unchained mi-a plăcut mult mai mult. E drept că la un moment dat am ațipit și când m-am trezit n-am mai înțeles mare lucru, da’ nici nu-s dornică să-l reiau ca să văd ce-am ratat. Daca inițial filmul ajunsese pe lista mea datorită lui Christoph Waltz, cel care a grăbit vizionarea a fost, desigur, Michael Fassbender. Numai că am fost nițel dezamăgită, că a murit prea repede. Oricum a fost delicios să-l văd vorbind germană și musai să zic că latura lui nemțească e completă când și vorbește limba maternă – de fapt a doua limbă maternă. Despre subiect ce vă pot spune, că filmul e deja vechi și sigur mulți l-ați văzut? Inglorious Basterds e o trupă de soldați, condusă de Brad Pitt, și pornită împotriva naziștilor. Dacă nu le iese cu vorba bună, trec la fapte mai dure. Ca în Django Unchained, acțiunea se petrece pe mai multe planuri. Un alt plan e acela al unei evreice undercover, patroană de cinematograf, care are „norocul” ca Goebbels să îl alegă pentru o vizionare de elită la care avea să participe însuși Hitler. Inglorious Basterds vor, desigur, să apară și ei la eveniment, dar din cu totul alte motive. Cum Archie Hicox e ucis înainte de a-și duce planul la îndeplinire, Aldo Raine trebuie să o facă în locul lui. Mult sânge, explozii, împușcături și violență ca în toate filmele lui Tarantino. Da’ culmea, nu e deranjant. Fiind un film atât de cunoscut, nu știu dacă recomandarea e la locul ei, da’ totuși, dacă vă numărați printre cei puțini care nu l-au văzut, poate îi dați o șansă. Are unele faze comice tare.
Și cam atât că am început un nou serial și n-am avut vreme de filme 😛
Inglorious e un film care merita vazut. Plin de actiune si sange, mi-a placut foarte mult. Warm Bodies urmeaza sa il vad, insa pana acum nu am citit multe recenzii bune despre film.
Cine ar spune că introducerea e inutilă? Apropo, aia cu stelele e un fel de evaluare a filmului, sau?
Ok, o sa-mi asum riscul de-a fi sincera.
Nu mai tin minte ce m-a adus pe blogul tau, dar retin ca la prima vizita am stat niste ORE in sir si am citit, fara sa ma mai satur. Era fantastic. Am continuat de-atunci sa revin ca sa citesc articole de interes uman, despre Ricky, despre carti, despre calatorii.
Doar ca, toate acestea se intercaleaza de la un timp cu (foarte) multe articole de promovare pentru aia si ailalta. Ok, stiu ca sunt necesare, in felul asta monetizezi cu succes blogul, mai ales ca Tomata e un brand in blogosfera, si asta nu de azi de ieri. Dar peste articolele astea sar… si cand deschid blogul si vad ca postarea cea mai recenta e un promo despre indiferent ce, inchid oftand.
Imi cer scuze inca o data…. sper ca n-am fost prea a draq 🙂 Te indragesc si sunt fan-ul lui Ricky ;))
>:D< crede-ma, Greta, ca simt la fel ca tine, ceea ce-i ironic pentru ca in mainile si capul meu sta schimbarea. problema e ca pentru a avea articole frumoase, scrise cu sufletul, nu cu capul, am nevoie de o anumita stare de spirit (uneori pozitiva, alteori negativa) pe care n-o am tot timpul. cum ziceam zilele trecute, unele zile sunt de-a dreptul incredbil de aglomerate, ca nici nu-mi dau seama ce mi se intampla. si uneori n-am inspiratie. pe cand advertorialele trebuie scrise la o anumita data pentru ca ma obliga un contract. pot sa promit ca o sa mai fie si articole din suflet, doar ca sufletul trebuie sa aiba ce povesti 🙂
si eu vreau sa te cert, de ceva timp nu mai ai timp pentru cititorii tai.aici ma refer si la comentarii, mai demult erai mai rabdatoare……..intelegi ce vreau sa iti spun.
in ceea ce priveste postarile, eu tot le astept pe cele cu expozitii, pe cele cu scrisori catre tomata sau pe cele cu tomata gandeste, tomata dedica 🙂
draga, Lala, nu mai am timp de blog in general, nu de cititori 🙁 crede-ma ca imi pare rau, rau pentru asta, dar dintre toate lucrurile pe care le pot amana, da cumva la o parte… blogul e cel mai usor de pus in asteptare. 🙁 nu-s mandra de asta, nu mi-o doresc, dar asta e acuma. oricum toate comentariile la textul asta mi-au deschis putin ochii si au trezit ceva in mine. deci de acum n-o sa ma mai plang ca n-o sa am timp, o sa-mi fac. o sa caut adanc in mine ceea ce ma facea sa scriu frumos mai demult. sper sa mai gasesc.
Inglorious Basterds are o poveste bună, chiar bună, sincer, dar cum e pusă în scenă…mm, cam scârţâie.
Multe scene par mult prea trase de păr, actorii par nişte începători cu replici mult prea “false”.
Per ansambu e ok filmul dar am rămas cu nişte dezamăgiri.
si mie mi-a placut Inglorious, pe celalalt nu l-am vazut.
1. Multumesc pt recomandarile de filme. Cu ocazia lor, chiar mi-am amintit ca nu apucasem sa vad Ingloriuos Basterds, desi imi fusese recomandat de prietena mea, si acum l-am pus din nou in list ade filme de vazut, pt ca inr-adevar se pare ca merita !
2. In legatura cu primul paragraf, eu nu cred ca trebuie sa privesti din perspectiva oarecum exagerat pesimista ca blogul tau ar fi invechit sau perimat, chiar plictisitor, ci dintr-o perspectiva mai optimista ca este un adevarat precursor. Uite, chiar recent citeam pe un alt blog o recomandare favorabila a blogului unui jurnalist profesionist, Lucian Mandruta, am dat click sa vad si eu blogul ala, si din prima mi-am zis, pai stilul lui de autor seamna destul de mult cu stilul bloggerului Tomata cu Scufita ! (desi are poate fotografii efectuate de fotoreperteri profesionisti, insa in rest, tematica variata dar chiar si stilul de exprimare, mi se par chiar inspirate de la tine, desi desigur ca nu e vorba de o imitatie, doar asa ca tu esti un deschizator de scoala, de drumuri ulterioare pt bloggerii de tip jurnalist profesionist)
ha, n-am stiut ca Lucian Mandruta are blog, deci n-am citit niciodata ceva scris de el, dar inainte sa spun ca ma flateaza comparatia – ceea ce un pic se intampla – o sa arunc un ochi sa vad ce-i pe acolo. 🙂 si n-as merge atat de departe sa spun ca par inspirate de la mine. 🙂 sunt sigura ca nici nu stie de existenta acestui blog 🙂
Tomata, am incercat sa-mi aduc aminte de momentul primei vizite pe blogul tau. Stiu ca se-ntampla in 2007 si ca, parca, nu mai stiu sigur, comentai ceva pe blogul altcuiva; practic cred ca din greseala am accesat numele cu link si asa am citit cam chiar primele tale articole. In 2007 am descoperit ce inseamna blogul si incercam sa inteleg motorul si logica persoanelor ce isi fac publice gandurile. Pana atunci se poate spune ca foloseam calculatorul strict pt munca…
Si cam de atunci mi-am intocmit si lista personala de blogeri favoriti (la care anual mai adaug 1 sau 2 dupa caz). Am momente cand ma pierd in hatisul vietii de zi cu zi si fac pauze de citit de pana la 6 luni si apoi recuperez in cateva zile. Sau am momente cand zilnic le parcurg (anul acesta cam in fiecare zi am incercat sa fiu aproape de cei favoriti).
Tu te-ai maturizat. Ai crescut. Te-ai dezvoltat emotional.
Este absolut normal ca si blogul tau, adica ceea ce reprezinta imaginea ta, sa se schimbe.
Ai avut bune. Ai avut rele. Idem blogul. De fapt el reflecta atat de bine persoana ta si schimbarile vietii tale incat nu ai nevoie de scuze. Esti si este in tranzitie.
Nici nu mai stiu cand am comentat ultima oara, dar stiu ca au trecut niste ani. Lene, indispozitie, lipsa dorintei de comunicare – habar n-am. Sau poate doar constientizarea ca lucrurile evolueaza. Mi-e dor de cateva idei pe care le-ai avut (cum spunea cineva mai sus despre seria expozitiilor) mai ales ca ne trimit in trecut… De ex am fost de multe ori tentata sa iti scriu si eu o scrisoare pe care, daca vrei, sa o publici si asa s-ar explica niste chestii.
Cert este ca depinde doar de tine, daca pe langa propria-ti maturizare, iti vei conduce blogul catre aceasta etapa sau nu, daca ne vei mai arunca din cand in cand noua, cititorilor de acum 6 ani, cate un os, un colacel de salvare prin frumusetea postarilor tale.
Sa auzim de bine!
madleeeen, de cand nu te-am vazut pe aici >:D< m-am gandit la tine in cateva randuri, sa stii. ma bucur sa aflu ca din cand in cand ai mai trecut pe-aici si ma bucur enorm pentru comentariul tau. poate n-o sa ma crezi, dar mi-au dat lacrimile. ma impresioneaza foarte mult cand oamenii ma dojenesc ca nu mai gasesc aici ce gaseau mai demult si ma intristeaza tare ca, asa cum spui, lucrurile intamplate in viata mea se reflecta in lipsa de calitate a scrierii mele. dar promit, promit ca o sa-mi revin si-o sa incerc sa scriu, cum am spus mai sus, cu sufletul, nu cu mintea si cu ratiunea.
No no no, Tomi, lucrurile intamplate in viata ta se reflecta in maturitatea blogului, nicidecum in lipsa de calitate! Calitatea este nu este. La tine este. Din belsug!
Explicatia este la mine simpla: din cauza situatiilor din viata de zi cu zi tanjesc dupa un loc in care sa ma retrag, acel loc referindu-se nu doar la explicatia ad-literam de loc/ munte, mare, casa parintilor ci la ideea unui ceva ce distrage atentia. Pt mine poate fi o carte, un film sau pur si simplu uitatul pe pereti, golitul mintii si incarcarea cu energie, dar la fel de bine poate fi si un blog. Iar in cazul de fata daca tu postezi ceva, orice, pt o clipa sau pt cat imi ia sa citesc, atentia imi este distrasa de la cotidian. Si pt mine s-a creat o conexiune prin ceea ce oferi de 6 ani. Nu tot ceea ce oferi e pe gustul meu, dar Dumnezeule, nu scrii pt mine, eu le iau asa cum sunt. Iar dca articolul nu-i pe gustul meu atunci citesc comentariile 🙂
Dar si feedback-ul ista ii ceva misto daca e spus cu sufletul curat si inteles cu mintea!
Sa stii ca cu comentariile astea m-am scos pt urmatorii ani 🙂 sau poate nu, din cand in cand e bine sa stii ca si cititorii fideli mai sunt pe-aici, la fel de cu bune…cu mai putin bune. Noi sa fim sanatosi! Te imbratisez cu drag (n-am cercuri galbene cu fete zambind :))
Na acum, ce ti-e si cu tehnica…fetele au aparut singure si ultimul chiar ma da peste cap, caci eu l-am facut pt hug nu razand in halul ista ca o curca-n porumbi.
Sorry, nu mai incerc, ca cine stie ce-o iesi pe urma.
Ai pierdut vârsta, atât! 😛
Recomanda-mi si mie un serial fain, te rog. Toate pe care le urmaream au intrat in vacanta pana in sept. – oct. 🙁