Când vreau să văd un film, mă pun să calc

Vedeţi voi, există nişte activităţi pe care eu nu le îndrăgesc prea mult. Chestia e că ele trebuie făcute şi cum n-are cine în afară de mine, trebuie să strâng din dinţi şi să le fac. Numai că pentru două dintre ele am găsit o cale de a le face mai plăcute şi chiar de a mă apuca de ele cu nerăbdare.

Cu gătitul am lămurit-o: dacă am jucăriile necesare, e aproape o plăcere. Aşa că achiziţionez tot felul de aparate care să-mi facă treaba mai uşoară.

Mai este însă o activitate pe care n-o fac cu prea mult entuziasm. Da’ dacă împac utilul cu plăcutul, aproape că nici nu-mi dau seama ce fac. ;)) Când eram prin liceu, una dintre sarcinile mele de copil al familiei era călcatul rufelor. Pentru că, pe vremea aia, maică-mea era obsedată de ordine şi curăţenie sub toate formele ei. (Doamne, ce n-aş da să se întoarcă vremurile alea…) Şi grosul cădea pe mine, adică aproape toate rufele în afară de pantalonii cu dungă ai tatălui meu că nu-mi prea ieşea dunga aia. Şi ce mi-am zis eu când trebuia să calc în vacanţe? Dacă tot tre’ să stau în casă şi să muncesc, mai bine fac şi ce-mi place mie în acelaşi timp. Adică să mă uit la filme. Aşa am văzut The Shawshank Redemption şi Charlie and the Chocolate Factory. Au mai fost câteva, da’ nu mi le mai aduc aminte.

Pentru o perioadă n-am mai călcat eu. A putut s-o facă maică-mea, dar de o vreme nici pentru asta nu mă mai pot baza pe ea. Aşa că, pentru a evita depresia pe care eram pe cale să o fac de fiecare dată când vedeam fierul de călcat cumpărat cu 30 de lei din Auchan (pentru că de 30 de lei şi călca), mi-am cumpărat unul mai performant, tot pentru plăcerea de a mă juca. Şi pentru că m-ar scoate din minţi să pierd timpul călcând fără să consider că fac ceva util, mi-am reluat obiceiul de a mă uita la filme. Dacă ştiu că n-am chef să calc prea mult, mă uit la un serial, dar dacă-s pusă pe fapte mari, îmi aleg un film pe care doar eu vreau să-l văd şi-i dau bice. Aşa am văzut sâmbătă 2 filme cu James Franco, în timp ce-am călcat o grămadă mare de haine. Nici n-am simţit cum a trecut timpul. Dar am simţit durerea de spate şi de picioare şi tremuratul mainilor când am terminat. Am mai adăugat încă două filme la listă şi rufele sunt aliniate în dulap. 😀


Să nu mai zic că nici măcar manichiura nu mi-o fac şi nici părul nu mi-l întind fără să mă uit în acelaşi timp la un serial.

Nu, nu mă ard cu fierul, nu mă tai cu forfecuţa şi nici nu îmi prind degetele în placă. Sunt multitasking, ce scufiţa mea! 🙂

32 Comments

  • OanaS

    Postarea asta mi-a adus un zambet maaare, cat toata fata..si eu faceam la fel, cand sa aduna mormanu de haine de calcat cat dulapul de inalt era semn ca trebuia sa ma apuc de treaba. Si tot asa, calcam la filme..pe vremea aia filmele erau la televizor, nu aveam laptop..si acum daca am laptop nu mai calc, decat foarte rar si atunci daca e vorba de o camasa sau ceva pretentios. :))

  • diana

    ah, urasc sa calc haine…. nici nu prea stiu bine cum sa fac… am sa incerc si eu strategia ta, desi as prefera sa faca altcineva treaba asta ca si spalatul geamurilor sau al vaselor… 🙁

  • Claudia

    Exact asta fac si eu 🙂 Cu parul e mai greu, ca am nevoie si de-o oglinda (deh, parul e drept, deci cand faci bucle, e bine sa te privesti putin). Iti recomand si o masuta din aia micuta cu picioare inalte de 30 cm, ca sa poti sta si jos. E drept, nu-i cea mai eficienta, fiind mai mica, dar depinde ce-ti doresti: film fara dureri sau economie de timp 🙂

    • Tomata

      pai cu oglinda cu tot ;)) ma uit cand in oglinda, cand la laptop :)) cu buclele cred ca e mai greu, dar la intins parul, merge struna. 😛

  • Andra

    Si eu prefer sa ma uit la seriale cand imi fac unghiile :)). De calcat nu calc aproape niciodata. Poate suna rau pentru o fata, dar eu sunt perfect multumita de cum arata hainele mele dupa ce se usuca pe umeras :D. Noroc cu mama care mai calca o camasa 2 pe care le am :)).
    Partea culmea e ca acasa, singura, in timp ce fac diverse chestii, prefer sa vad seriale. Mi se pare ca pierd mai putin timp decat cu un film. Dar avand in vedere ca ma uit la cate 3-4 episoade… s-a dus economia :))

  • maya

    eu urasc sa calc tricouri.niciodata nu se calca cum trebuie.
    asa ca am invatat sa le intind cum trebuie sa nu necesite sa fie calcate si aleg haine ce nu se sifoneaza
    oricum calcatul cred ca e un talent

  • Cristina

    Eu practic chestia asta de mult, in parte si pentru ca am renuntat la TV de o perioada buna de timp si multe dintre treburile gospodaresti le fac insotite de bunul meu prieten cu diagonala de 17 inchi, care ruleaza des seriale sau documentare in background.

    • Tomata

      :)) asta zic eu despre facutul mancarii, prefer oricand sa fac curatenie in loc de mancare. de parca mi-ar tine de foame stersul prafului si aspiratul. ;))

  • Cristina

    toooata admiratia mea! toata! eu nu calc doar cand trebuie sa plec undeva..asta dupa ce m.am imbracat si am vazut cat de grav sifonata e treaba. atunci m dezbrac trec fierul de 2-3 ori si cat de cat e mai bine. cam atat e calcatul meu. la asa experienta ar trebui sa impartasesti cu noi cateva trucuri despre cum se calca diverse lucruri 🙂 darr eu ma uit la seriale cand sunt singura acasa si mananc. asta e placerea mea. chiar daca ma uit doar la jumatate de episod trebuie sa m uit la ceva 🙂

  • tigara electronica

    da si eu urasc sa calc, caut si eu barbat ce calca,si restul fac eu de bunavoie si nesilita de nimeni numai sa calce el
    😛

  • Adi

    Nu stiu cum “scufita ta” poti calca si te poti uita si la film… mno, poate o fi chestia aia in care barbatii nu pot face 2 lucruri deodata! Dar eu, daca nu ma uit cu atentie unde dau cu fierul, nu iasa treaba buna!
    P.S.: Fetele care nu “stie” sa calce sa ma caute :))

    • Tomata

      :)) am mai auzit asta ca barbatii nu pot face doua lucruri deodata. si totusi, Napoleon era barbat 😛 dupa cum vezi, nu sunt singura, mai sunt si alte fete care fac la fel.

  • lala

    eu nu calc!!!!deloc!!!!!imi cumpar doar haine (cele mai multe elegante) care nu se calca!!!!
    in cazul in care primesc cadou o rochie sau o camasa care trebuie calcata, rog pe cineva sa ma ajute!!!
    in schimb, imi place ff mult sa gatesc, sa fac curat dar nu sa calc!!

  • Oana

    Nici eu nu-mi fac unghiile fara sa ma uit la filme. Dar cu calcatul nu procedez asa pt. simplu motiv ca de cateva luni, de cand m-am mutat, am calcat fix o data vreo doua chestii si atunci ca era urgent si fix de aia si cumparasem calcator :))))).

  • brontozaurel

    Nu calc haine. Am fier, dar nu le calc niciodata. Imi plac mult mai mult cum se simt necalcate.

    Si e simpatic ca atunci cand iti faci aparitia in haine sifonate lumea zambeste si se gandeste ce-ai facut tu oare inainte sa ajungi acolo ;))

  • Teo

    Interesanta metoda de relaxare 🙂 Mie nu-mi place deloc sa spal vase, mai ales cand am cu sutele si imi cad din chiuveta. Si cum inca nu am banii necesari sa imi cumpar masina de spalat sa faca asta pt mine, strang din dinti si ascult muzica. Altceva nu am gasit ca sa faca munca mai usoara 🙂

  • Rontziki

    Ce mă bucur să văd că mai fac şi alţii la fel 😀
    De muuultă vreme calc, îmi fac părul şi manichiura uitându-mă la filme :))
    Iar de ceva timp mă bate gândul să ascult audiobooks în căşti în timp ce fac curăţenie…dar asta încă n-am încercat 🙂

  • delia

    M-ai facut sa ma intorc la adolescenta cu postarea asta. Si in cazul meu e la fel, toate sracinile cadeau pe mine, mai ales calcatul, inclusiv panatalonii tatei, nu s-a lasat mami pana nu am invatat sa fac dunga cu pricina si ce greu a fost, cu carpa inmuiata in apa, ce calcatoare performante…calcam zilnic cate 5 camasi ale tatei atatea schimba pe zi) 😀 , acum zic ca era fain, nu aveam alte griji. Acuma si eu calc cu nasul in TV :))

  • Dianora

    Ce frumos! văd că sunt și alte fete ca mine care sunt puse de mame să calce și văd că toate *iubim* acest lucru cu pasiune! Eu nu am încercat să văd filme fiindcă în camera unde călcăm nu avem tv/pc, dar e o idee bună să încerc cu laptopul.

    Eu de obicei ascultam muzică și mai stăteam de vorbă cu oamenii dragi. Fiindcă sunt destul de pe fugă de multe ori, recurgeam la acele minute în șir când oricum stăteam degeaba și îmi sunam și pălăvrăgeam cu oamenii mei dragi. Așa că mă simțeam bine chiar dacă făceam un lucru ce nu mă pasiona.

  • Tillie Bonnett

    What i do not understood is actually how you’re not really much more well-liked than you might be right now. You are very intelligent. You realize thus significantly relating to this subject, made me personally consider it from a lot of varied angles. Its like women and men aren’t fascinated unless it is one thing to accomplish with Lady gaga! Your own stuffs excellent. Always maintain it up!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *