Un regret atat de mic
Dacă ieri am început săptămâna plângându-mi de milă, o să continui în același registru, însă n-o să mă mai refer la lucruri care nu depind de mine, ci de ceea ce aș fi putut face și n-am făcut.
Pusesem linkul Prințesei în drafturi și uitasem că nu e o leapșă. Îl pusesem acolo cu gândul de a enumera și eu regretele vieții mele. La momentul tragerii liniei și al retrospectivei finale… crezând că nu voi putea cânta alături de Edith Piaf Je ne regrette rien. Însă când m-am așternut pe scris, am realizat că e doar un lucru pe care-l regret și care nu se mai poate întâmpla acum. Adică s-ar putea, însă farmecul n-ar fi nici pe departe același.
Regret mult, dar foarte mult, că nu am fost în Franța cu Erasmus-ul în timpul facultății. Nici măcar nu m-a interesat, nici măcar nu știu dacă aș fi avut șanse, însa dacă aș putea da timpul înapoi, aș învăta pe rupte și aș face tot ce pot pentru 3 luni de studiu acolo. Am câțiva prieteni care au trecut prin experiența asta și cu fiecare poveste, regretul meu se întețea.
N-am fost plecată de-acasă mai mult de o lună si-atunci a fost în casa mătușii mele din Germania, adică tot în familie. Aș fi vrut să văd cum e traiul de unul singur atunci când nu prea știi cu ce se mănâncă viața, aș fi vrut să fiu aruncată în vâltoarea ei mai devreme, să nu mă ia prin surprindere și să mă dea complet peste cap anul trecut. E drept că am viețuit singură câte un weekend prelungit, chiar și o săptămână, când ai mei erau la sat sau când mergeam prin vacanțe singură sau cu Iubi. Însă nu e același lucru cu o experiență de câteva luni.
Am crezut că pot face o listă cu lucrurile pe care le regret, însă dacă ar fi să-mi trăiesc viața din nou, poate aș face aceleași alegeri și aș lua aceleași decizii. Poate aș fi puțin mai cuminte și poate aș vorbi mai mult cu părinții mei. Poate aș fi stat mai mult timp singură, fără prieten și m-aș fi bucurat mai mult de adolescență, poate aș fi mers mai mult la munte cu cortul sau poate aș fi economisit bani să o pot face. Poate m-aș fi ținut de dansuri sau poate aș fi făcut un spor. Însă viața mea a fost bună și fără lucrurile astea în ea și ce frumoasă ar fi acuma, dacă aș avea libertatea la care râvnesc atât.
11 Comments
Vitalie
Cititind cuvintele “plângându-mi de milă, o să continui în același registru, însă n-o să mă mai refer la lucruri care nu depind de mine, ci de ceea ce aș fi putut face și n-am făcut.”, mi-am adus aminte de un video motivaţional pe care ţi-l arăt şi ţie: http://www.youtube.com/watch?v=Gc4HGQHgeFE
Tomata
Multumesc. Te pune intr-adevar pe ganduri. Insa articolul asta vorbeste despre un regret superficial, nu se compara cu povestea din video. Insa povestea din postul de ieri… n-o pot inlatura cu un video motivational, nici starea pe care mi-o provoaca, nici efectele pe care le are.
Oana
Pentru faptul ca n-am mers cu Erasmus in faculta si eu imi scot ochii. Sau cu Work and Travel… Asta e, caut solutii sa fac acum chestii care sa imi aduca aceiasi bucurie, chiar daca experienta va fi alta :).
Roscata
Te simti mai bine azi?
Stii care e partea buna, toate lucrurile sunt facute cu un rost. Sa spunem ca viata ta ar fi fost altfel dar poate nu ai mai avea ce ai acum, nu ai mai fi aceeasi persoana ca acum, nu ti’ai mai fi intalnit jumatatea. Ai da tot ce ai acum pentru… altceva? pentru o noua viata, o noua aventura?
Tomata
da, ma simt un pic mai bine. sau cel putin ma simt bine cu intermitente. nu cred ca as da ce am acum pe o viata noua, nu de alta, dar nu mai fac fata la schimbari. 😛
Jules
am mai comentat recent un post similar, și mai că m-aș molipsi și eu, însă pentru asta trebuie să aștept să simt că îmi merge bine și că îmi pot face loc în gând de regrete față de lucrurile care ar fi putut fi, și nu față de lucrurile care sunt încă. mhhh.
oricum, subscriu deocamdată la partea cu erasmus-ul. n-aș fi ales franța, și ce-i drept m-am plimbat pe cont propriu/junior achievement/masterat european suficient; însă ulterior. am cumva convingerea că am trăit suficient pe ”dinafară” să îmi ajungă încă, dar erasmus regret (lipsa lui!), și regret și un program internațional de voluntariat.
cât despre traiul în singurătate, sunt taman pe dos. am locuit și m-am descurcat singură o mare parte din viața-mi spre adultă, iar acum, după mai bine de un an de conviețuire cu soțul, încă am probleme ”teritoriale”. deci, vezi, plusuri, minusuri, matematici peste tot.
lala
eu cred ca as face tot ce am facut pana acum!de un singur lucru imi pare rau :nu o am pe surioara mea langa mine :((.poate Doamne-Doamne o sa ne aduca mai aproape una de alta.
utiscinteianu
mă, şi mie mi-e ciudă că nu copilăresc mai mult.
Ioana
Is (si mai) departe acum, dar te imbratisez strins. You know. 🙂
Ally
De fiecare data cand alegem ceva, o foarte mica particica din noi se va intreba “what if”… Si nu sunt multe de regretat, pt. ca atunci cand pleci cu o bursa, ai de invatat si prea putin timp sa te preumbli; anyway:), life’s too short for regrets! 🙂
Lolika
daaaaaaaaaaa… acelasi lucru il regret si eu 🙂 ca nu am plecat cu Erasmus. nu m.am interesat deloc, ce trebuie facut pentru asta, cand, cum..si apoi am terminat facultatea si am vazut multi colegi mai mici care au plecat. Franta, Italia, Turcia timp de 6luni..e ceva ce n.o sa mai am ocazia sa fac si imi pare tare rau…as fi vrut sa vad si eu cum gandesc colegii mei din alte tari, sistemul medical, viata de acolo, viata de student …dar asta e 🙂 acum incurajez pe toti cei care ii stiu studenti sa isi faca curaj si sa plece..