Turcoaicele și alte femei acoperite

A trecut deja cam mult timp de când trebuia să vă vorbesc despre femeile din Turcia. Acum, impresiile nu mai sunt atât de puternice și amintirile deja s-au estompat. Însă o să mă folosesc din nou de poze, poze pe care nu le-am pus în album, dar pe care le-am păstrat pentru articolul ăsta.

Știam că turcii sunt musulmani, prin urmare femeile trebuie să se acopere. Nu știam însă care sunt regulile după care o fac. Nici acum nu știu și recunosc că n-am avut timp să caut și nici să mă interesez. Însă când am ieșit în oraș și le-am întâlnit pe străzi, mi-a dat ghes curiozitatea și nu înțelegeam de ce sunt atât de diferit acoperite. De ce unele femei sunt învelite în negru din cap până în picioare, de ce unele poartă doar văl, își acoperă brațele însă poartă fuste până la genunchi, și de ce altele sunt încotoșmănate în trenciuri ca în toiul toamnei. Nu știu cum femeile alea nu leșină de cald pe stradă la cât sunt de înfofolite. De fapt, uitați-vă și voi. Și mișună așa pe străzi cât e ziua de lungă si n-au nimic.

L-am întrebat pe Mehmet, gazda noastră, care-i treaba cu diversitatea asta. Explicația lui a fost că în religia lor, dacă o femeie își arată parul, gestul e considerat un păcat. Însă că în Turcia religia e mai înțelegătoare și fiecare femeie poate alege daca poartă valul sau nu. Mi-a mai spus și că cele îmbrăcate complet în negru, cele cărora nu li se văd decât ochii, acelea sunt arăboaice din Arabia Saudită. Atât.

M-am dumirit doar în parte, pentru că întregul ritual încă îmi scapa și nu știu nici o sursă sigură unde să mă duc repede să citesc despre asta. Așa că, dacă aveți voi un link sau știți care-i treaba cu îmbrăcămintea femeilor musulmane, nu vă sfiiți să-l lăsați în comentarii.

Alte impresii: mie îmi place să mă uit la oamenii de pe stradă, să-i studiez și de multe ori chiar mă holbez. Așa mi s-a întâmplat la Palatul Dolmabahce, când efectiv nu puteam să-mi iau ochii de la o turcoaică. Era atât de frumoasă, atât de mișto machiată, încât nu-mi mai păsa nici de interioarele luxoase ale palatului, nici de faptul că se putea întoarce oricând să mă vadă cum îi caut reflexia în vreun geam și cum îi studiam profilul. Nu s-a întors. N-a fost singura la care m-am zgâit așa, însă niciuna nu mi-a lăsat o impresie atât de puternică.

O altă întâmplare care m-a surprins a fost la funicular când ne chinuiam să ne dăm seama cum funcționează sistemul biletelor jetoanelor. În spatele meu se afla o doamnă de-asta complet înveșmântată în negru, cu vedere doar la ochi. M-am întors spre ea, mi-am cerut scuze că țineam aparatul ocupat și am plecat din fața lui pentru a merge lângă Iubi și aparatul pe care-l stresa el. Doamna mi-a zâmbit, deși nu îi vedeam buzele. Iubi m-a întrebat de unde știu. Pentru că i-am văzut pomeții ridicându-se și ochii calzi zâmbeau și ei. Apropos de ochi, aceeași căldură în privire și expresie duioasă am văzut-o și la turcoaica dezbrăcată care m-a îmbăiat și mi-a făcut masaj la hamam.

Am avut momente în care mă simțeam tare aiurea că eram așa despuiată în prezența lor, ma simțeam cumva păcătuind într-o religie pe care o respect însă pe care n-o practic. Și faptul că turcoaicele au dreptul să își aleagă dacă vor să se acopere sau nu, mă face să le respect și mai mult odată ce alegerea lor a fost făcută.