În Diamond Ring la Bon Jovi

Așa, acum, după un drum infernal cu acceleratul București-Timișoara, după o noapte odihnitoare și după vestea că am azi liber (cineva acolo sus mă iubește mult, o să vedeți și mai jos), mă apuc să vă povestesc despre cel mai … cel mai… of, chiar nu-mi gasesc cuvintele, cel mai frumos și intens lucru pe care l-am simțit anul ăsta: Concertul Bon Jovi.

Concertul Bon Jovi nu poate fi pus în cuvinte, pur și simplu nu se poate. Cel puțin nu de un fan, nu de un om căruia îi vine să plângă și când își aduce aminte. Concertul Bon Jovi și muzica ce-a răsunat în fața măreței Case a Poporului trebuiau simțite. Cu fiecare fibră, cu fiecare por, cu fiecare lacrimă.

Am ajuns în Golden Ring* cu 2 ore înainte de începerea concertului. 2 ore în care am crezut că în secunda următoare mă voi prăbuși de pe picioare de rău ce mă simțeam, de cald ce-mi era, de nerăbdarea pe care n-o mai puteam ține în mine. Noroc cu Bogdana și Radu că ținându-mă de vorbă, nu mă puteam gândi la toate durerile ce mă încercau.

Au cântat (degeaba) cele două formații din deschidere și abia așteptam să tacă. Preferam liniștea și zumzetul celorlalți nerăbdători de pe lângă mine decât zgomotul boxelor. După cum vedeți, nu aveam tocmai dispoziția necesară pentru un concert, însă n-aș fi plecat de-acolo nici dacă chiar aș fi picat de pe picioare.

Cam cu un sfert de oră înainte să înceapă Bon Jovi să cânte, o tipă din staff-ul lor a venit la gardul de care mă sprijineam și ținea în mână niște fâșii albe și întreba ceva în engleză. N-am auzit ce, că era prea mare gălăgia și zic un „Sorry?” abia perceptibil și tipa ne întreabă clar și răspicat dacă vrem acces în Diamond Ring, că mai sunt locuri. Nu-mi venea să cred și am întins mână mașinal să-mi pună brățara pe ea. Zăpăcită, o auzeam pe Bogdana cerând una și pentru soțul ei și următorul lucru pe care mi-l amintesc e că fugeam alunecând pe sandalele transpirate pe culoarul care m-a așezat la nici 5m de Jon. Nu știu cum să vă spun că m-am simțit atunci. Vă spun doar că m-am gândit la tati și la faptul că nu puteam fi eu așa norocoasă dacă el n-ar fi făcut ceva pentru mine de-acolo de sus.

cu Bogdana langa Jon 🙂

Concertul a început la 8 bătute fix. Nu-mi mai aduc aminte prima melodie pe care au cântat-o și nici nu am căutat pe net să văd playlistul. Mi-am revenit instantaneu și nu mă mai durea nimic. Am început să sar și să cânt din toți bojocii și mă tot minunam că oamenii aia de pe scenă, de la microfon, de la chitare, de la clape erau chiar Bon Jovi. Bon Jovi pe care îi așteptam de nu știu când, pe care îi divinizam de când eram prin clasele primare și pe care i-am cunoscut multumită MTV-ului în anul de grație 1992 când am auzit pentru prima oară Keep the Faith și Jon mi se părea așa un încrezut. :))

Aveam lipit de față un zâmbet larg, până la urechi, am sărit și-am dansat și-am cântat până când am auzit primele acorduri de la Bed of Roses… Mă uitam la Bogdana și nu îndrăzneam să sper că e chiar Bed of Roses. Și când a început să cânte, nu m-am mai putut mișca. Efectiv mi-am dus mâinile încrucișate la gură și buzele mi se mișcau de sub ele. Am închis ochii puțin și pentru că Jon era cu spatele la Diamond Ring, m-am întors cu spatele la el, sa-l pot privi pe ecrane. Și în momentul când a ridicat drapelul României din public și s-a înfășurat cu el… am început să plâng. Și-am plâns și-am plâns și-am plâns. Și acum când îmi aduc aminte, îmi dau lacrimile din nou.

Al doilea moment care mi-a provocat aceeași reacție a fost Living on a prayer. Nu știu de ce, că nu-i un cântec de plâns, da’ nu mi-a păsat și mi-au dat lacrimile și atunci. Însă și mai intens de-atât, au fost cuvintele astea: „You’ve waited for us for 3 decades. THANK YOU FOR YOUR PATIENCE”. Și ne-a promis că o să ne revedem.

Au cântat și Always la bis, și Keep the Faith și It’s my life și Have a nice day. Chiar și Twist and Shout și multe melodii noi, pe care eu nu le știam, da’ nu-i nici un bai. Jon nu ne-a vorbit prea mult, însă ne-a zâmbit din suflet și am știut că și noi l-am făcut atât de fericit cum ne-a făcut și el pe noi. Un concert de 3 orea în care n-a făcut pauză nici 5 minute. A cântat, a sărit și-a facut un show de zile mari. Și nu mai are 25 de ani, e un bărbat la aproape 50 de ani care e incredibil de sexy și nespus de charismatic. Să nu mai zic de David Bryan, care are un zambet atât de cald și atât de simpatic că îți venea să-l iei în brațe când îl vedeai cum se bucură. Pe Richie Sambora nu l-am recunoscut. Arată cel mai bătrân dintre toți, deși și pe fața lui se vedea bucuria de a ne cânta chiar de ziua lui.

Nu știu la ce concert ar trebui să merg ca să-l surclaseze pe ăsta. Și nu-mi spuneti U2, că nu sunt fană.

Concertul Bon Jovi a fost o experiență pe care cu siguranță aș vrea s-o repet.

Maine va povestesc si despre minunatii oameni pe care i-am cunoscut la Bucuresti.
_____________________________________
* Pentru biletul Golden ihi multumesc in primul rand Denisei. Pentru celelalte 2 Normal, care au ajuns la Nina, le mulțumesc din tot sufletul celor de la Ciuc Premium.

34 Comments

  • VirtualKid

    Anul trecut am reusit sa fac rost de bilete la Ozzy si chiar am mers pana la Bucuresti. Imi doream foarte mult sa-mi duc fiul ca sa-l vada pe unul dintre idolii copilariei mele. Odata ajunsi acolo, copilul m-a anuntat ca nu vrea sa mergem. Toate incercarile mele de a-l convinge au fost in zadar. Am plans de ciuda si am mers sa ne plimbam cu metroul…
    Acesta este motivul pentru care nici macar nu am mai incercat sa particip la concursurile de pe bloguri.

    • Tomata

      de multe ori idolii nostri nu coincid cu cei ai altora, si e si mai rar ca ei sa coincida cu ai parintilor sau ai copiilor. imi pare rau ca n-ai ajuns sa-l vezi pe Ozzy, insa trebuia sa faci asta pentru tine, nu pentru fiul tau. 🙂 si chiar este o experienta de neratat. Ii oferi multe fiului tau, dar mai gandeste-te si la tine din cand in cand.

  • Malli

    Intr-adevar au fost MINUNATI, GENIALI!
    Ce norocoasa ai fost cu biletele de nicaieri la Diamond :P!
    Ah, imi pare rau ca n-am reusit sa ne vedem!

  • Biscu

    nici azi inca nu mi-au trecut de tot emotiile acestui concert si citesc cu mare placere impresiile altor oameni care au fost la concert.

    stapana de scufita, te invidiez enorm ca ai stat la Diamond Ring, dar ma si bucur pt tine din tot sufletul.
    iar la aia cu U2 – pune-ma pe lista langa tine. da, imi plac, dar nu ii egaleaza pe Bon Jovi in sufletul meu.

    iar la faza cu plansul, cred ca am fost cateva zeci de mii de oameni care ne-am manifestat emotia si bucuria in acest fel. cred ca era imposibil sa nu te copleseasca momentele ca Bed of Roses si steagul, Living on a Prayer sau Always.

    sa dea Domnul sa ii revedem!

  • nina

    Icredibil a fost spectacolul! Degeaba citeste lumea si ne crede, daca n-au fost acolo nu vor intelege niciodata ce-au pierdut. 🙁
    Nu cred ca reusesc sa-ti multumesc in viata asta pentru bilete. 🙂

  • Cami

    :O Te invidiezzzzzzzzzzz pentru ca l-ai vazut atat de de-aproape! Felicitari pentru norocul incredibil! Si mie imi venea sa plang la Bed of Roses de ciuda ca nu mi-am luat bilete mai bune!
    Un concert demential! Oh, n-am cuvinte sa zic cat de mult mi-a placut!

  • Iolanda

    Vai cat te invidiez, sunt toata verde,desi am un tricou roz :)))
    A fost un concert extraordinar si cu siguranta ii vreau inapoi cat se poate de repede,anul acesta chiar 😛

  • brontozaurel

    Daca ti se face rau la un concert, lasa timiditatea la o parte si spune-le celor de la paza. Vorbesc serios. Oamenii aia sunt acolo ca sa se asigure ca nimeni nu pateste nimic si am constatat ca sunt chiar ok daca le vorbesti civilizat.

    Referitor la partea cu U2… am vazut destule trupe cunoscute mai mult de curiozitate si destule trupe mai mici doar pentru ca erau in deschidere la alte trupe pe care-mi doream sa le vad. Uneori nu a mai contat ca nu venisem acolo ca fana. Au reusit sa ma lase “wow, wow, wow!!!”, au reusit sa ma faca sa ma agit pe piese care nu-mi spuneau absolut nimic acasa, au reusit sa ma invete pe loc bucati de piese pe care nu le stiam, sa faca un spectacol care sa ramana marcat un memorie cu “damn, that was good!” Un fel de nu m-am dus ca fana, dar m-au facut sa plec fana. Nu mi s-a intamplat la concertul asta. Imi placeau mult acum zece ani si apoi a murit incet pasiunea. Si n-a inviat prea tare duminica. M-am simtit bine, dar n-am fost in extaz. Totusi, s-a intamplat de destule ori… so it’s not bad to live with an open mind 🙂

    (PS – Ma bucur ca ai povestit asta. Poate mai pune capac afirmatiilor de genul “la Diamond Ring s-a intrat doar cu pile”…)

    • Tomata

      nu mi s-a facut rau la concert. imi era de cand plecasem de-acasa. 🙂 acolo mi-a trecut. si oricum eram linistita ca vedeam salvarea asa aproape. ;))

      Nu, nu s-a intrat cu pile la Diamond, eu nici nu stiam ca nu exista inainte… ca nu m-am uitat pe schita biletelor. ;)) a fost pur si simplu noroc in cazul meu, un ajutor de Sus. 🙂

  • Arashi

    Wow! ma bucur mult pentru tine (asa, doar cu un strop mic de invidie, acolo :))). Chiar ca acuma ai o amintire pe viata 🙂

  • adizzy

    stiu cum e sa iti vezi idolii pe scena..mie mi-au trebuit 2 zile sa imi dau seama ca am fost la concert la Korn, ca pe bune am fost si nu visasem :)) ma bucur pentru tine ca ai fost

  • Dorin

    Nici nu stiu ce sa mai spun Tomată dragă… Am văzut că ţi-a plăcut, am simţit că ţi-a plăcut, am auzit că ţi-a plăcut! E perfect, te mai aşteptăm pe la noi pentru lucruri care să-ţi placă! 🙂

  • Oana

    Nu intelegeam cand am vazut titlul :)). SUPER!!! Vai, ce ma bucur pentru tine. Si eu l-am trimis pe Alex sa intrebe de Diamond Ring, dar nu mai erau locuri. Iuuuuu, ce fain!

  • Ana.

    Tomi, eu te-am vazut si la TV! La 1 noaptea cand am ajuns la ploiesti, am deschis tv-ul si bum, tomi la tv, ce-i drept doar o fractiune de secunda, strigai acolo “bon jovi”, dar asa mult m-am bucurat ca te-am recunoscut. De nu ne intalneam si asa doar din poze, nu aveam sanse sa zic “asta-i tomi, ma!” 😛

  • Adamutza

    Ma bucur pentru bucuria ta! Si pentru mine concertul Bon Jovi o fost unul dintre cele mai faine vazute. Nu degeaba l-am vazut de 2 ori si mai vreau … 🙂
    Iti doresc si alte concerte si senzatii pe masura celor despre care tocmai ne-ai povestit!
    O imbratisare de la alt Bon Jovi fan, io 🙂

  • Miscellaneous

    Mai că mi-a venit și mie să plâng citindu-ți articolul. 🙂 Acum, în schimb, îmi plâng în pumni, pentru a nu știu câta oară, că n-am putut să fiu la concertul ăsta. 🙁

  • Roxa

    Canicula, lacrimi si muzica live. Mi-am amintit de concertele Stereophonics, Alice in Chains… eh. 🙂 Imi pare rau ca n-am putut sa ne intalnim, da’ there’s always next time. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge