Eu, comentatoarea
Ultimul lucru la care v-aţi aştepta, probabil, de la mine e să vă spun că sunt ruşinoasă. N-aţi prea zice asta, având în vedere că am declarat odată oficial cum stă treaba cu timiditatea, da’ de data asta e vorba de altfel de timiditate. Şi anume aia din online, aia de care sufăr când vine vorba să comentez pe undeva, să mă bag în seama pe bloguri pe unde, deşi intru destul de des, nu comentez. Pe unele am intrat, am comentat, n-am fost băgată în seamă, mi-am băgat coada între picioare şi am plecat. În anumite locuri nu m-am mai întors pentru că nu m-am simţit bine primită. Si pentru mine contează mult dacă un blogger se arată prietenos faţă de mine sau nu. Eu încerc să o fac cu toţi şi când primesc acelaşi răspuns, mă umplu de fericire. Da’ nu s-a întâmplat aşa mereu, aşa că, mi-am văzut de treaba mea şi n-am mai deranjat pe nimeni. Şi din cauza asta, de multe ori nu zic nimic, pierzând poate ocazii valoroase de a lega prietenii virtuale cu mulţi dintre voi.
Pentru că stau şi aştept să pice pară mălăiaţă în gură la Nătăfleaţă şi să mă bage lumea în seama pe mine. Nu interpretaţi greşit, nu am figuri de vedetă şi nu aştept să se plece lumea în faţa mea, da’ mie mi-e ruşine să zic ceva peste tot pe unde trec. Să vă zic de ce. La începuturile mele de bloggeriţă, când nu ştiam cu ce se mănâncă treaba asta, m-am pus sa comentez pe bloguri, fără să ştiu care-i cel mai tare, care-i cel mai cunoscut sau ceva de genul ăsta. Şi la un moment dat, sărind din blogroll în blogroll, se pare că mă învârteam în aceleaşi cercuri şi într-o zi cineva mi-a spus, drept răspuns la un comentariu de-al meu : „Văd că ai ajuns şi aici, da’ înainte să comentezi ar fi trebuit să citeşti regulile”. 🙁 Oi fi io mai sensibiloasă, da’ chestia asta chiar mi-a tras o palmă peste bot. Şi de atunci… intru cu grijă şi sunt atentă când şi ce comentez, să nu mai am parte de acelaşi tratament. Şi am mai primit de câteva ori semnale cum ca nu se doreşte un contact cu mine, aşa că n-am mai insistat.
Aşa că, să ştiţi, citesc multe bloguri da’ nu am curaj să comentez mereu. La fel cum i-am spus Maddamei când am îndrăznit prima oară să îi las o părere. Abia m-am urnit să îi zic două vorbe Malditei, cu Copila blondă a fost tot o încercare mai grea, Cireaşa, Makavelis şi VisUrat fiind alţii care m-au timorat. Şi când colo, am dat peste nişte oameni prietenoşi, exact aşa cum îmi plac mie, care pot vorbi frumos şi care ştiu să te primească pe blogul lor aşa cum meriţi.
Aşa că, dacă şi eu am cititori care îmi seamănă, chiar nu fiţi ca mine. Îndrăzniţi!
Acelaşi fel de timiditate m-a împiedicat pe mine să comentez postările tale, deşi te citesc cam de un an:D
Ioi, Tomata, cu tine am invatat sa citesc mai mult! 🙂 Te urmaresc, dar… de mai mult nu sunt in stare!
Semnat,
O alta timida.
in primii ani de blogareala nu ziceam nimic. citeam oamenii si visam. era altceva atunci. nu se cereau link exchange-uri si pentru ca eram putini se creasera bisericute. pe weblog imi amintesc. imi era rusine de tot sa scriu anumitor oameni pe care-i vedeam acolo sus. in top
cu timpul m-am prins ca e important sa spui ceva. e important pentru acel om si pentru tine.
acum comentez, dar recunosc ca o fac cu o unda de jena. nu stiu de ce. nu as vrea sa creada omul ca intru cu bocancii in ograda lui sau c-o fac asa intr-o doara
🙂 deci, te inteleg
Eu nu comentez decat pe bani. Scurt: 10 lei Lung: 20. Laude: 30 de lei.
Mai am si la oferte d’alea cu “foarte frumos” sau “ai dreptate” la numai 5 lei.
In rest, rusinea o lasam pe seama celor care au o problema cu comentariile pe care le publicam, da?
Apropo, foarte frumos postul si cred ca ai dreptate 🙂
citeam postul acesta si mi-a parut un inbox un mail cum ca am primit un comentariu 🙂
si eu de multe ori mi-as fi dorit sa las un comentariu, dar nu stiu, ma gandeam sa nu exagerez, sa nu par deplasata, sa nu “stric” cuiva fericirea din propria casa..
hmm,eu n-am fost niciodata timid,chiar daca nu imi raspunde nimeni eu tot comentez atata timp cat imi plac si articolele…:D
@boghi: deci, 10 lei scurtu’? :))
Şi eu am o mare problemă cu timiditatea. Nu-mi place deloc să ies în faţă şi să ma aflu în treabă comentând pe marginea unor subiecte pe care nu le stăpânesc prea bine. Sau dacă nu am nimic de zis în afară de “Da”/”Nu”/”Aşa e”/”Interesant” sau alte ‘interjecţii’ de astea :D.
Uneori mi-e ciudă pe mine că sunt aşa. 😛
Unii nu comenteaza din obisnuinta, citesc bloguri la fel cum citesc site-uri de stiri, nici nu le trece prin cap ca parera lor poate conta sau chiar cunosc mai multe detalii despre subiectul dezbatut.. Imi plac comentariile, simti parerea cititorilor, simti ce lipseste unui articol, si de ce nu , completezi. Te invit si la mine sa comentezi, ca alta data 😛
comentariu …
Cât de bine te înţeleg!
Chiar dacă citesc cu drag multe bloguri, dintre care şi pe al tău, n-am îndrăznit până acum să las vreun comentariu.
Şi nu credeam că primul va fi despre cum n-am lăsat niciun comentariu până acum.
Uite că prin confesiunea ta îi faci pe cei ce au asta în comun cu tine să arunce timid câte un comentariu în stânga şi dreapta.
De rusine nu ma plang. In schimb timpul…
(apropo, orice tarif iti pretinde boghi, eu iti dau mai ieftin) 😀
E interesant sa citesti ‘din umbra’, numai ca, la un moment dat, trebuie sa spui ceva, ca altfel pocnesti 😀 Uite asa sunt eu, acuma, la tine pe blog 😀
uite ca mi-am facut curaj si m-am bagat in conversatie 🙂
Orice comentariu venit de la o tipa asa isteata este oricand binevenit, chiar daca ma contrazici. Asa ca lasa timiditatea si nu mai fi timorata, te astept sa-ti dai cu parerea 🙂
Io nu mi’s timida, dar de cele mai multe ori spui atat de frumos si bine lucrurilor pe nume, ca nu mai ramane nimic inteligent de adaugat! 🙂
Şi timiditatea aceea nu se poate vindeca? 😛
cand imi palce un articol il comentez desi ma gandesc ca nu am lasat comentarii pe acel blog, apoi daca mi se raspunde e bine, daca nu asta e, se mai intampla.
te inteleg. eu te citeasc cu mare drag, desi nu las comentarii mereu.
succes la indrazneala, draga mea:)
Şi mie mi se întâmplă. Mereu mi-e teamă să nu spun ceva banal, sau ridicol. Mult timp nu am comentat deloc, tocmai din acest motiv. În general urmaresc un blog mult timp înainte să “iau cuvântul” .
=)) Scufi, you are crazy! Credeam ca doar eu am rusini din astea internetistice. Mie nu numai ca mi-e jena sa ma bag in seama pe blogurile oamenilor pe care nu-i stiu si IRL, dar ma simt prost chiar si cand dau unfollow pe Twitter!
Si da, am trait o experienta traumatizanta. Imi placea cum scrie un anumit blogger (nu spui cine, persoana importanta), am comentat de cateva ori, iar el nu mi-a zis nici mars, nici bine ai venit. Si-am tacut. 🙂
Totusi, ma bucur ca desi par o scorpie pe blog, ti-ai luat inima in dinti si mi-ai scris. 😀
scumpă mică, de ce atâta ruşine?
Si eu trec pe la tine pe-aici, destul de rar intr-adevar, dar asta pentru ca te citesc in reader.
Comentariile sunt o forma de interactiune cu cititorii tai, dar dupa cum vad ca din 20 cititori de mai sus tu nu i-ai raspuns niciunuia, probabil la urmatorul articol vor tacea.. 🙂
Ah, sorry, am vazut in celelalte articole ca raspunzi fiecaruia..
Ce sa fac daca te citesc in reader, n-am observat.. am gresit
Jordaș -> gresit
Tomata -> avut dreptate
😛
Si eu sunt exact la fel,dar sunt de parere ca e mai bine asa,cel putin uneori.
Mă simt cumva obligată să răspund la acest articol pentru că îţi citesc zilnic blogul de vreun an şi ceva, dar am lăsat feedback foarte rar :P. Ştiu că pentru tine sunt importante părerile cititorilor tăi, dar, personal,nu-mi prea place să atrag lumina reflectoarelor, lucru care se întâmplă mereu când comentezi pe un blog mai vechi şi mai cunoscut. Nu mă pot considera bloggeriţă întrucât scriu, în principal, pentru câţiva prieteni şi nu sunt deloc genul care să se promoveze pe toate site-urile şi să ceară schimb de linkuri. Citesc un blog pentru că-mi place felul în care se exprimă autorul lui, dar nu comentez decât când am o opinie bine argumentată şi o cunoaştere relativ bună a subiectului.
Welcome to the club. Sunt o gramada de bloguri pe care nu comentez, o alta gramada pe care comentez rar si aproape niciunul pe care sa comentez regulat. Dar le citesc cu mare atentie.
Totusi, la Visurat de ex nu am primit niciodata raspuns, dar na. Am ramas suprinsa cand am primit raspuns de la Dono, desi, sa fiu sincera, comunitatea de comentatori de acolo e extrem de exclusivista. Si mi-a placut foarte foarte mult cum am fost primita aici, ti-am mai zis si in alt comment ca te citeam de mult si mi-a fost frica sa comentez, dar tu chiar stii sa te porti cum trebuie cu cititorii!
eu nu comentez pentru ca ‘daca pic de toanta?’ sau lucruri de genul, dar de citit, te citesc. 😀
tomato, e mereu o placere sa intru pe aici.:) esti blogger de top, nu cred ca se mai prea poate discuta de reale rusini, nu? adica .. nu stiu. Blogul tau e chiar primitor.
Am intrat si pe blogurile altor mari si din pacate m-am scarbit, unii incep sa fie infatuati, altii devin mici canale de stiri externe vietii lor, in fine, fiecare cum crede. Tu scrie cum scrii, ca scrii bine si creezi un mediu propice comentariilor, nu-ti face griji. 🙂
Si eu te citesc Tomato, de vreun an cu mare placere. La fel, nu prea am comentat de teama sa nu intru cu bocancii murdari in ograda omului. Dar promit solemn ca te voi apostrofa mai des 🙂
Uneori, “faima” unora dintre bloggeri poate să inhibe, mai ales când ai o oarecare timiditate şi te gândeşti că decât să dai cu bâta-n baltă mai bine nu mai dai deloc. Dar dacă-ţi iei inima-n dinţi şi realizezi că dincolo sunt oameni la fel ca tine, lucrurile se schimbă considerabil.
Mie așa îmi place când citesc la mine pe blog comentarii de la tine, sincer… așa că te aștept :)) Poate și din cauză că avem destule în comun și mereu mi-a plăcut ce ziceai :*
Mi se pare urât că cineva te-a făcut să simți că ai vorbit în plus când ai comentat, e aiurea, de aceea avem deschise comentariile să vină omu’ și să zică părerea lui, că dacă nu asta am vrea le-am închide și “sănătate”…
Oricum, eu spun că nu merită să fii timidă în online, nu ai ce pierde… Și apoi sincer nici eu nu comentez mereu și tuturor celor pe care-i citesc, nu din timiditate, dar nu mereu sunt “pe felie”, însă când vreau să zic ceva, zic 🙂
Hoinăresc pe bloguri şi mă bag în vorbă când găsesc ceva de comentat. Dacă există lucruri comune cu autorul blogului, mă va vizita la rândul lui/ei, şi ne putem împrieteni. Dacă nu, rămâne doar o încercare stângace de a intra în contact cu cineva. Prietenia, ca şi iubirea, cere reciprocitate. 🙂
Imi place ce ai scris, pentru ca si eu am trait acest sentiment, am incercat de cateva ori sa intru in contact cu tine, te-am invitat la un curs de salsa, dar nu mi-ai raspuns niciodata.
Ai scris de cateva ori ca iti place sa dansezi si m-am gandit ca o sa-ti faca placere…sa nu fie asa?
Imi cer scuze pentru neatentie.
Daca o sa doresti sa te apuci de salsa candva, iti stau la dispozitie cu informatii. Te pup si sa ai o zi usoara!
Si eu te citesc zilnic de un an, dar nu comentez mereu, poate de teama de a nu spune vreo tampenie…Oricum, ceea ce-mi place mult la tine e faptul ca le raspunzi tuturor, nu uiti pe nimeni!
Şi tu? 🙂
s aici n fiecare zi 🙂 s vad c e nou, s citesc ce nu am apucat altadata si exact asa..d multe ori as vrea s dau cu parerea.si..m opresc la citit.but im here
PS: greu am mai scris si fraza asta.ohh my.reformulez de 2min :))
Inteleg exact ce simti. Si eu am avut parte de timiditatea asta, si eu comentez doar daca vreau neaparat sa spun ceva (daca e vorba despre o carte citita, un film vazut, sau un comentariu care ma enerveaza). Si eu am evitat anumite bloguri unde nu eram bagata in seama. Da mi-a trecut! 😛