What if…?
Paranoică cum mă ştiţi, am multe gânduri prăpăstioase care uneori nu mă lasă să dorm noaptea sau să duc o existenţă normală şi sănătoasă, cel puţin din punct de vedere mintal. Am încetat să mă mai întreb de unde îmi vin sau cum le născocesc pentru că imaginaţia mea bogată uneori nu cunoaşte margini şi cu atât mai puţin se astâmpără când e ajutată de atâtea ipoteze posibile.
Unul dintre gândurile care se tot învârt prin creierul meu, nu-şi găseşte liniştea până nu îl pun în scris, că scrisul mă ajută să înţeleg mai multe lucruri. Deci gândul: cum ar fi dacă mi-ar lipsi unul dintre cele 5 simţuri sau dacă aş avea vreo dizabilitate? Care ar fi mai uşor de suportat? Cum aş face faţă, cum m-aş adapta, cum aş supravieţui ? Asta având în vedere că sunt, de când m-am născut un om întreg.
Dacă aş fi oarbă
… ar fi cel mai trist lucru care mi s-ar putea întâmpla şi cea mai mare lipsă pe care nu cred că aş putea-o suporta. Nu-mi pot imagina o lume fără lumină. Mi-e frică de întuneric şi o noapte continuă m-ar arunca într-o depresie urâtă de tot.
Dacă aş fi surdă
… şi asta ar fi trist, dar nu la fel de trist ca şi orbirea. Adică m-aş împăca greu cu ideea că nu i-aş mai auzi pe cei dragi vorbindu-mi, că n-aş mai simţi emoţia din glasul cuiva, m-ar sfâşia să nu mai pot asculta muzică, să nu mai tremur pe acordurile preferate… DAR, partea luminoasă e că m-aş putea uita la filme de groază fără să mă sperii prea tare, n-aş mai auzi zgomotele vecinilor, urletele sau vorbele urâte, tonurile care rănesc sau vocile iritante.
Dacă mi-aş pierde simţul tactil şi al durerii (am văzut io într-un episod din House că se poate)
… aş fi tentată să zic ca ar fi ideal, la câte dureri am eu. Însă nu cred că ar fi şi sănătos. Hmm… nu, rămân totuşi la ideea că ar fi cool să nu simt nici o durere orice mi s-ar întâmpla… nu fug de nimic mai mult decât de durere. Oh, wait, am uitat o parte foooarte importantă a simţului tactil…mnu, n-ar fi ideal să nu mai simt nimic. Cum ar rămâne cu sexul ? :-s
Dacă n-aş putea să merg
… pentru asta aş face toate eforturile din lume să mă fac bine. S-au văzut cazuri în care, prin perseverenţă, oamenii s-au ridicat din scaune cu rotile şi încet încet au început să meargă din nou. Chiar şi când doctorii le-au spus că nu mai au nici o şansă. Aş încerca la nesfârşit să mai pot merge din nou. Daca nu, cel mai rău mi-ar părea că nu aş mai putea dansa…
Voi ce aţi face dacă vi s-ar întâmpla aşa ceva ?
21 Comments
crinutza
Mai, pe mine nu ma munceste gandul cu ce as face daca mi s-ar intampla chestii de-astea. La mine gandurile macabre se impart in 3: cum ar fi daca mor eu, cum ar fi daca mor altii si cum ar fi daca raman altii cu sechele…
De altfel, nu stiu daca are rost sa iti pui problema, pentru ca sigur nu stii cum vei reactiona de fapt.
vreauultimulloc
Orbirea cred ca e cel mai rau, surzenia cred ca e cel mai usor dintre cele enuntate.
Pierderea simtului tactil cred ca e cel care te-ar omor cel mai repede.
Iar pierderea mersului, fiind baiat, l-as accepta mai greu daca ar veni si cu alta incapacitate.
Adica cat mai pot sa fac sex restul e gestionabil.
marius vl
ai uitat chestia cum ar fi sa fi muta ..eu cred ca ai deveni o foarte buna scriitoare..)))sau o foarte buna ascultatoare
crisss
exista cazuri de persoane surdo-mute si oarbe…ceva de neimaginat! cred ca cel mai greu este daca ti se intampla ceva dupa ce ai dus o viata de om normal. daca te nasti cu anumite dizabilitati banuiesc ca te adaptezi si inveti sa traiesti asa. eu fiind adepta legilor atractiei in viata, nu ma gandesc la asa ceva. iar dc totusi imi dau tarcoale astfel de ganduri rapid schimb macazul cu ceva placut… nu imi permit sa ma gandesc la necazuri, vorba aia, vin ele singure…
dana
eu am citit pe diagonala. nu stiu cum te poti gandi la asa ceva.
eu sper ca as avea curajul sa ma sinucid…
Maria
Prefer să nu mă gândesc la astfel de scenarii, atâta timp cât sunt oameni care chiar trăiesc treaba asta. E puţin nedrept.
Bia
Offf, nu vreau să mă gândesc la așa ceva, e teribil, cred că numai cineva care are una dintre aceste dizabilități poate să spună cum e.
Spre bucuria mea există astfel de oameni care se bucură de viață și nu se încorsetează în “handicapul” lor, eu așa aș face și probabil de aici mi s-ar trage sfârșitul.
Nu vreau să mă gândesc 🙁
dn
O sa iti schimbi perceptia total asupra oamenilor. O sa intelegi si o sa simnti cu totul altfel lucrurile. Un handicap de orice fel ar fi el iti scoate la iveala alte abilitati nebanuite ce zac inside!
Daca ar fi sa aleg atunci aleg sa mor! De ce? Pentru ca nu imi pot imagina lumea fara lumina si culori, nu imi pot imagina lumea fara sunet si rezonanta, nu imi pot imagina propria mea lume fara miscare…
dana
cred ca .. de cele mai multe ori, in realitate (care se ‘opune’ cartilor, ca asa am citit si eu multe din astea) un handicap nu scoate la iveala ‘abilitati’ ci .. cam prea mult raul din noi. si e de inteles. adica mie mi se pare explicabil. tatal meu a avut o boala in urma careia a ramas schiop si .. nu stiu, mi se pare ca e un om foarte rau. si mi se pare oarecum inevitabil
da, nu stiu ce voiam sa zic cu asta :))
de fapt venisem sa zic ca m-am gandit si mi-am dat seama- probabil o sa sune idiot rau dar imi asum riscul :)) – ca eu m-am convins de-a lungul vietii ca nu ne avem decat pe noi insine, cu gandurile noastre si ideile noastre si corpul asta si constiinta asta si asa mai departe si cred ca de-aia am ajuns asa… obsedata (si) de corpul meu. de fapt cand credeam in dumnezeu si meditam cum o fi raiul mereu ma revoltam ca de ce nu pot sa0mi iau si corpul in rai si trebuie sa ma duc numai cu sufletul. mi se pare ca orice mi s-ar lua …din mine.. m-ar face sa nu mai fiu eu si atunci n-as mai vrea sa fiu deloc
cred ca suna tare ilogic :))
ma rog, in capul meu suna .. logic
ce incepe sa imi placa blogul asta, ma gandesc la tot felul de lucruri pornind de la ce scrii
dana
eu acum am citit (tot pe diagonala, cealalta diagonala:)) ) .. ca ai prefera (doamne in ce hal suna.. ) orbirea surzeniei.. dar muzica?
eu nu pot sa concep viata fara muzica
eu am inceput sa plang acum :)) :(((
deci eu m-as sinucide, clar
dc as putea.
vai mi-am amintit de filmul ala .. mar adentro
nu-mi dau seama dc ce a zis maria are sens sau dc din contra e nedrept sa nu te gandesti la asta pentru ca din fericire nu ti s-a intamplat tie
adica eu voiam sa zic wtf, suntem tineri, frumosi, sanatosi,de ce ne gandim la asa ceva, dar.. sunt atatia oameni care nu sunt.
nu stiu cum ar fi mai ‘corect’
Dan
Se spune totusi ca surzenia este handicapul cel mai greu de suportat. S-ar parea ca asa e, de auzit auzi TOT TIMPUL. Mai bine Doamne fereste!
strumfitaa cu esarfa
Mie cred ca cel mai rau mi-ar fi fara vedere. nu vreau sa ma gandesc la asa ceva. Nu as mai putea citi, nu as mai putea sa vad filme, sa ies sa vad oamenii pe care ii iubesc, locurile pe care le ador si tot ce ne inconjoara.
Si auzul mi-ar lipsi mult, sunt dependenta de muzica, niciodata nu plec fara ipod, si pe drum mai tot timpul sunt cu castile in urechi.
iar ideea de a nu putea sa ma misc acolo unde rveau eu, sa alerg, sa fac miscare, sa merg pe munte imi da fiori.
toate simturile sunt importante, lol, de aia le avem. De aia orice lipsa a unuia se numeste handicap, sau ma rog, dizabilitate. Pentru ca le avem pe toate trebuie sa fim recunoscatori. cui? naturii, lui Dumnezeu, ficare dupa cum ii e credinta
tasha
Am un amic care si-a pierdut auzul in urma cu citiva ani,a devenit mai inchis,mai rautacios,handicapul cred ca l-a facut asa…nu stiu,nici nu ma gandesc ce s-ar intampla cu mine la o adica…chiar nu vreau sa ma gandesc!
Fanfan
mai bine sa ii multumim lui Doamne-Doamne ce suntem intregi …
Gabi
Si la mine orbitul e primul pe lista urmat indeaproape de paralizie. Celelalte nu sunt asa nasoale (adica nu ma inspaimanta chiar asa tare).
La modul general, orice dizabilitate (gen amputare, paralizie etc.) care mi-ar afecta capacitatea de a ma misca si de a ma descurca singur cu usurinta ma inspaimanta.
Legat de absenta durerii, da, la prima vedere pare cool. Dar daca stai sa te gandesti, durerea exista ca sa indice o problema undeva. Se poate face o analogie cu febra: e oarecum nasoala, dar, in general, indica o infectie (si uneori e singurul simptom) de care ai vrea sa stii, ca sa o poti trata. 🙂
Xenonisis
Nimic nu se pierde fără să câştigi ceva, principiul acţiunii şi reacţiunii! Dacă orbeşti sau surzeşti atunci toate celelalte simţuri se vor amplifica surprinzător de mult de-a lungul timpului! Dacă nu mai vezi sau nu mai auzi partenerul atunci atingerea lui va fi muuuuuult amplificată!
Dacă îţi pierzi simţul tactil şi al durerii îţi rămân vederea, auzul, gustul care vor fi toate senzaţii cu mult mai puternice!
Dacă nu poţi merge înseamnă că vei fi luată zilnic în braţe de un bărbat puternic, spălată, îngrijită, etc… 🙂
Iar dacă prin absurd îţi pierzi toate simţurile (şi intri în comă) vei visa mai vivid ca nimeni altcineva!
Din fericire pentru noi toţi, omul este înzestrat cu posibilităţi nelimitate…
evergreen
aaaaaaa. nu vreau sa ma gandesc. mi se pare ingrozitor orice. orbire, surzire, paralizie si acum cat sunt sanatoasa imi zic ca as invinge orice si m-as face bine, dar cine stie ce te napadeste atunci
asa ca mai bine sa nu ne gandim.
aetana
cel mai bine dupa ce te gandesti la asa ceva este sa te bucuri ca le ai pe toate si esti sanatoasacam asta ar trebui sa faca fiecare om si nu sa se puna in diferite situatii de gen pt ca pana nu le patesti nu prea ai de unde sa stii.
Nu o spun cu rautate, am timpanoplastie la ambele urechi, pot spune ca aud normal acum,dar numai cu o ureche,au fost momente in care nu am auzit nici cu ea si este absolut oribil,toata perceptia ta este dusa pe ama sambetei si toate celelalte simturi ti se schimba, nici macar nu poate fi traspusa in cuvinte senzatia 🙂
Tomata
Maria
Ce am încercat eu să spun este că nu ajută pe nimeni un astfel de exerciţiu de imaginaţie. Nici pe cel care-l face, pentru că nu e ca şi cum, dacă doamne fereşte s-ar întâmpla ceva, ar lua toată povestea cu o mai mare lejeritate, pentru simplul motiv că şi-a imaginat cum ar fi. Ca atare, şocul n-ar fi prea mare. No way, aşa ceva nu este posibil.
Pe de altă parte, nu ajută nici pe cei care chiar trăiesc o astfel de situaţie, zi de zi. Dacă m-aş duce să-i spun unui nevăzător că am încercat să-mi imaginez cum ar fi dacă, de mâine… şi eu aş rămâne fără vedere, s-ar putea să nu-i pice prea bine.
Nu ştiu, e părerea mea. După cum a zis Fanfan, mai bine să mulţumim pentru cum suntem. Adică sănătoşi.
Pingback: