(In)semn de cititor
Ideile vin mai greu de când m-am întors, dar oricum am vrut să vă las să vă bucuraţi de poze. 🙂 Trebuie să raspund la zecile de comentarii şi mai ales să văd cum fac să mai golesc din reader. Cred că îs peste 2000 de posturi acolo, dacă nu sunt chiar 3000. Pâna una alta, până ma mai dezmeticesc, vă propun o nouă expoziţie. Aşa cum anunţam în comentariile de la postul ăsta, va fi o expoziţie dedicată în special cititorilor, dar chiar şi cei care nu citesc de rup pot participa. 🙂
Expoziţia asta se va ocupa de semnele de carte. 🙂 Unii ziceau că cel mai bun semn e hartia igienică, alţii ziceau ca au câte un semn preferat, alţii ca nu lasă cărţile din mână până nu le termină, deci n-au nevoie de semn de carte. Dar ştiu eu că aproape orice cititor are măcar un semn pe care îl invit să îl pozeze/scaneze ssi să mi-l trimită să îl lipesc la expoziţie. Eu, dessi aveam unul singur care îmi plăcea mult de tot, cred că o să mă apuc de colecţionat pentru că excursia de la Barcelona mi-a adus deja două semne de carte. 🙂 Vi le arăt când le primesc şi pe ale voastre.
Aştept pozele voastre până pe 30 august, în 31 urmând să public ce mi-aţi trimis. Mă aştept să fie o expoziţie bogată. 🙂
18 Comments
nicoleta dragan
Ma duc sa-mi pozez semnu’. E cel mai frumos din lume! 🙂
evergreen
😀 ooook! Pun pe mail zilele astea.
Alina
io n-am semn de carte stabil, folosesc tot felu, de la o bucata de hartie, la o chitanta, o poza, cateodata un semn de carte primit de undeva-dar acu nu cred ca as gasi vreunul in casa de as cauta fugitiv-
Mi-ar place sa am timpu necesar-nu sa caut semnu de carte cum poate crezi tu-, ci sa citesc cartile fara sa ma opresc, astfel incat sa nu folosesc semn de carte!!!
n-am auzit pe nimeni pana acuma facand asta….dar suna al naibii de atragator 🙂
fleurdulys
Uf, o sa te dezamagesc, dar eu n-am semn de carte deloc. Ori le folosesc pe cele cu care vin cartile din dotare, ori… retin pagina la care am ramas. Da, am memorie de elefant, doar ca tin minte aproximativ doar lucruri inutile. Insa atunci cand citesc, e o calitate la care n-as renunta. 😛
Arana
Ouf, eu cred ca mi-am pierdut semnul de carte adus din Barcelona 🙁 Asa ca am ramas cu 2 magnetice, si iti trimit poze cand vin de la mare.
Maya
Buna, am acelasi semn de carte ca si al tau, acelasi zambaret de la cotidianul;)…
Maya
revin pff “acelasi”, “acelasi” ..sorry.. emotiile!
Kay
Of, eu aveam o colectie intreaga dar nu am idee pe unde o mai fi acum saraca…
Oricum macar o poza e musai sa trimit 🙂
Sirg
o sa iti trimit un semn de carte, sau doua
Tomata
Pingback:
Laura
Ti-am trimis si eu poza cu semnul meu de carte 😀
Pingback:
Tomata
spi-oana
vorba unui amic : dacă-i musai cu plăcere. O sa îţi arăt semnu meu + încă nişte poze pe care le tot promit. hihi
Uana
Buna. In postul tau scrie ca astepti pozele pana in 30 august, mai am timp 1h si 30 de min ca sa iti trimit un mail cu poza , nu ? 🙂
Fac repede o poza la semnul meu de carte facut manual, cu flori presate si colorate si am sa iti trimit un mail .
Tomata
Pingback: