Bine că am ajuns cu bine
Excursia din weekendul ăsta a început cu stângul. Am plecat vineri prea târziu, în jur de ora 7 seara. N-am mai plecat la sat la ceasuri de-alea şi cum întunericul nu-mi este prea simpatic, presimţeam că avea să se întâmple ceva aiurea. Mi s-a părut cel mai lung drum de până acuma, deşi l-am făcut de nu ştiu câte ori, da’ probabil din cauză că era o premieră… In mod normal ajung la sat în vreo 3 ore şi asta numai pentru că drumul e destul de rău, că distanta nu e aşa mare, doar 120km.
Buuun, acum că am stabilit datele problemei, nu de alta, da’ să ştiţi şi voi cum e de obicei, să vedeţi ce-am păţit. Prima chestie nasoala e că ne-am rătăcit. 🙁 Unde trebuia să o fac la dreapta, m-am dus tot înainte, pentru că nici n-am văzut indicatorul, care oricum nu îmi arata satul înspre care trebuia să mă duc, da’ măcar era un punct de reper (de care pe timpul zilei nici n-am nevoie). Am ratat indicatorul şi am tot mers. Mă tot văitam eu ca nu cunosc drumul ăla, ca nu arăta aşa ultima dată când am fost eu, că din câte îmi aminteam trebuia să ajungem deja în primul sat. Maica-mea: nu, dă-i înainte că mergem bine… Mergeam bine până am dat de o borna kilometrică ce indica 1 kilometru până la Şilindia. !!!! Whaaat? Ce naiba căutăm la Şilindia, care nu e nici măcar aproape de satul meu. Na bine, hai înapoi. 7 km până unde ne-am rătăcit. Na, asta nu ar fi fost tragic, dacă nu s-ar fi întâmplat după o groapa adâncă luata in plin şi după ce rezervorul mai avea vreo 10 litri de motorină. Groapa asta nu m-a lăsat să dorm vineri noaptea deloc. Îmi imaginam tot felul de accidente cauzate de zborul roţii de la locul ei, tot felul de manevre de evitat coliziunea cu alte vehicule în cazul în care s-ar fi întâmplat asta etc. Sa închei subiectul ăsta, nu ştiu dacă am produs vreo pagubă majoră sau minoră, că de troncănit nu troncăni nimic, roata nu se clatină şi am ajuns cu bine acasă. Dar oricum o să mi-o aud eu pentru asta, pentru că am uitat să spun, n-am fost cu micuţa Polo ci cu maşina lu’ tati. 😀
Pentru faza cu motorina meritam o bătăiţa bună. Iubi tot a încercat să mă convingă să mai punem motorină, că nu se ştie niciodată. Eu, deşteaptă, isteaţă şi atoateştiutoare: „Laaasă, ce să mai cheltuim bani, ne-ajunge asta.” NOT! Am promis că o să ascult de el. 😀
Întorcându-ne la noaptea de vineri, n-am dormit de frica accidentelor şi de frica de a nu mă intoxica cu monoxid de carbon. 🙁 Să-mi bag picioarele în ştirile de la ora 5. Deşi nu mă mai uit la ştiri de la începutul anului, mă urmăresc, îmi dau târcoale şi nu mă lasă să trăiesc. :((( Sâmbăta noaptea am recuperat.
In rest, n-am mai făcut mare lucru. Am avut parte de un timp superb, da’ din păcate foarte răcoros, aşa că singura plimbărică s-a produs sâmbătă după-amiaza şi a fost destul de scurtă. Îndeajuns însă pentru un photo session cu căţeii. 🙂
Duminică am fost la biserică, lucru pe care nu l-am mai făcut demult şi sincer mă bucur. Gândurile mi se învălmăşeau în cap, începeam propoziţii pe care nu le terminam, idei care rămâneau suspendate pe sinapse… poate ar trebui sa merg mai des. Pentru mine şi pentru întrebările mele, nu pentru slujba preotului.
In rest… cum tatăl meu n-a fost cu noi (am fost doar Iubi, mami şi eu), n-am avut apa in casa. Adică n-am avut apa la chiuvetă şi la vană. Că instalaţia aia e cu schepsis şi fiind închisă de dumnealui să nu îngheţe… am încălzit apă pe şpoher şi aşa ne-am făcut treburile. Nu era prima dată, deci n-am suferit prea mult. Atât doar că dura mai mult până se încălzea apa, pana spălam vasele în doua oale mari sau pana să umplu un lighean în care să îmi spăl părţile corpului pe rând. :))) A fost amuzant totuşi.
Pentru ca Moneasa nu e departe de satul meu, pe care by the way îl cheamă Minişu de Sus şi e la dracu’n praznic, la cucuieţii din deal, in the middle of nowhere, plănuisem o escapada acolo. Da’ credeţi că mi-a mai ars de plimbări cu maşina după peripeţiile de vineri? Bine că am ajuns cu bine acasă. 😀
PS. Deşi pozele vă lasă impresia că satul e părăsit, că toate casele stau să se huluie, aproape ca aveţi dreptate. Da’ o singură dată sa călcaţi pe-acolo şi o să vreţi sa reveniţi. 🙂
16 Comments
Ama
offf cat sunt de dragalasi ei cu urechiutele falfaind in vant 🙂
aseara si noi ne-am plimbat o gramada in parc si aldo a facut spctacol cu o minge de tenis :))) pacat ca eu nu aveam aparatul cu mine 🙁
Raluca
Satul asta e Minishul de Sus (jud. Arad)cumva?
carlitos
frumoase fotografii…
printr-o placuta coincidenta, se pare ca imediat ce dau 3 raze de lumina si caldura, toata lumea iese la pozat… 😛
Alina
Ce dor mi s-a facut de satul bunicilor mei citind postul tau!…
Cat despre “casele stau sa se huluie”, la mine la sat se zice “casele stau sa se huruie”. Regionalism. Oare nu doar in Banat se foloseste cuvantul huluie/huruie? Cititorii tai de prin alte parti inteleg despre ce e vorba? 🙂
Andrea
Eu inca ma mai gandesc cu drag la zilele petrecute acolo…la fazanul pe formatii, baietii de la baraj, CD-ul ala pe care l-am ascultat pana la refuz si semnalul din vf de deal 🙂
alina
Hehe, de cand n-am mai auzit cuvintul “a se hului”. Cred ca a fost inlocuit cu “a se îmburda” 🙂
andreea
mi-ai facut pofta sa merg la sat. eu nu am avut niciodata sat, bunicii locuiesc la orsova, dar avem ceva rude indepartate undeva in Arges si doar acolo pot sa spun ca am fost la sat. dar e asa fain 🙂
ambasadoarea
Foarte misto pozele 😉 Chiar asta am facut si eu duminica si ma miram ca odata ajunsa pe strada bunicii am vazut o gramada de masini, semn ca toti au fost ademeniti de vremea superba.
Sirg
Pozele sunt foarte reusite, surprind pitorescul satului romanesc, daca reusesti sa ascunzi saracia (ceea ce ai facut).
Rox
Si pe mine ma bantuie stirile de la ora 5, dar nu in ce ma priveste pe mine, ci pe ceilalti. In fiecare zi ma sperii macar o data, si daca trece o salvare sau masina de pompieri ma gandesc daca poate sa vina sau sa mearga intr-o directie in care sunt ai mei. Si cum sunt imprastiati prin tot orasul, e destul de nasol.
Ma bucur a ai ajuns cu bine acolo si inapoi si pozele sunt foarte frumoase 🙂
Tomata
Dianora
Dar chiar arata interesant! Arată totuşi ca un loc prin care timpul a trecut mai cu forţă dar cam atât. Mi s-a făcut şi mie dor acuma de casa bunicii. Cum se cheamă satul tău?
Foarte faine pozele! Cât despre accidente şi dinastea, te înţeleg perfect. Am fost în maşină la vreo 6 accidente până acum, aşa că mi-am dezvoltat o mică frică de maşină şi de volan. Deaia nici nu mă grăbesc să dau de carnet.
Tomata
Dianora
Mai demult ma faceai pe mine plimbareata, dar momentan tu “castigi” ;)) se pare. Ai fost la plimbare mult mai des ca mine, nu-i bai.. recuperez si postez si eu poze.. ca tot vine primavara si fraieresc eu pe cineva cu carnet la o plimbarica. 😀 Si cred ca de Paste ajung si eu pe acasa in Valea Jiului.
Stefan
Pozele sunt SUPER! La fel si gama variata de “manechine”. Le-ai platit bine ca sa “pozeze”? 😉
Tomata