Azi nu

Am tot stat pe ganduri despre ce as putea scrie, ce strigate surde as putea trimite in eterul www-ului pentru ca cineva sa se dezmeticeasca din ce se intampla in tara noastra. Acum 19 ani, pentru cu totul alte motive au murit oameni nevinovati, pentru tara asta, pentru ca noi, cei de acum sa putem sa ne batem joc de ea asa cum o facem.

Andreea le multumeste martirilor pentru libertatea pe care au castigat-o cu pretul vietii pentru niste vremuri viitoare in care credeau. Au murit pentru ca noi sa putem sa ne exprimam liber, asa cum o facem astazi. Pentru dreptate, pentru egalitate si pentru a trai mai bine. Dar oare traim mai bine? Avem intr-adevar mai multe posibilitati, mai multa independenta, mai multe ocazii. Dar uitati-va in jur si trageti singuri concluziile. Nu aveti oarecum senzatia ca acei oameni au murit degeaba? Uitati-va la nefericirea din jurul vostru, la tristetea de pe fata trecatorilor, la durerea unor nedreptatiti de legea intr-o tara in care banul e justitia suprema. Uitati-va la mainile voastre legate de firul neputintei cand oameni dragi voua sau cunoscuti se lupta cu morile de vant pentru o farama de dreptate.

Daca as fi scris articolul asta acum cateva zile, cand inca nu apucasem sa scriu despre asta, probabil acesta ar fi fost unul naiv, magulitor la adresa Romaniei. Pana cum cateva zile eram patrioata. Insa azi nu pot, azi am senzatia ca Timisoara iese in strada degeaba. Nu mai are nici o putere, nu o mai ia nimeni in seama, pentru ca au uitat. Au uitat ca pentru binele lor, unii oameni au murit.
Azi e prima zi cand dragostea pentru tara mea se stinge. Si probabil va continua sa se stinga pana nu va mai ramane nimic.

Asa mi-am petrecut eu revolutia.