Pasari de tabla
Aveam vreo 10-11 ani cand tatal meu m-a dus la un miting aviatic la aeroportul din Timisoara. Nu stiam la ce sa ma astept si nici ce e aia un miting aviatic. Nu stiu nici macar cat a durat, pentru ca n-aveam notiunea timpului prea bine definita. Stiu doar ca n-o sa uit niciodata ce am vazut acolo si cat de uimita am fost cand am plecat. Zgomote infernale, huruituri ce te asurzeau de la mare departare, metri intregi de tabla si elice cat doua-trei intaltimi de-ale mele puse cap la cap. Erau avioane de razboi, avioane greu de manevrat, avioane cum nu vezi oricand si oriunde. 
Adica Sukhoi, MiG-uri si
altele pe care nu le retin. Imi amintesc dârele de fum pe care le lasau in urma lor si sperietura pe care am tras-o cand am vazut ca fumul nu era doar alb ci si colorat. Am crezut ca patise ceva pilotul si urmeaza sa se prabuseasca. Am auzit pentru prima data cuvinte precum “carlinga” si “catapultare”. Sper din tot sufletul sa mai vad un asemenea spectacol si pana atunci il pastrez in minte pe acela. Imi plac avioanele. Desi n-am zburat niciodata cu unul.V-am vorbit despre acel miting ca introducere la un altul la care am fost azi. Nu se compara cu amploarea aceluia, cu uimirea si cu fastuozitatea, dar a fost placut sa vad si micile avionase “de scoala” facand acrobatii in aer.
Din pacate, din cauza lipsei masinii proprii si a mijloacelor de transport in comun din Timisoara, am ratat prima parte, cea a prestatiei elicopterelor. Am mai 
prins foarte putin din exercitiul lor. Nu o sa scap ocazia sa ma plang aici de proasta organizare si de lipsa de interes a Primariei Timisoara, care desi a anuntat la gazeta ca a prelungit liniile de autobuze de pe ruta ce duce spre aeroportul utilitar, a uitat sa mentioneze ca acestea circula din ora in ora. Nu stiu insa de ce ma mir, ca nici macar nu i-au facut reclama acestui eveniment, nu ca ar fi fost el iesit din comun.
Au mai fost si ceva parasutisti care au reusit sa aterizeze unde trebuia si nu peste public.
In fine… vorbarie multa, saracia omului.
Uitati-va la poze.
Din pacate, din cauza lipsei masinii proprii si a mijloacelor de transport in comun din Timisoara, am ratat prima parte, cea a prestatiei elicopterelor. Am mai 
prins foarte putin din exercitiul lor. Nu o sa scap ocazia sa ma plang aici de proasta organizare si de lipsa de interes a Primariei Timisoara, care desi a anuntat la gazeta ca a prelungit liniile de autobuze de pe ruta ce duce spre aeroportul utilitar, a uitat sa mentioneze ca acestea circula din ora in ora. Nu stiu insa de ce ma mir, ca nici macar nu i-au facut reclama acestui eveniment, nu ca ar fi fost el iesit din comun.Au mai fost si ceva parasutisti care au reusit sa aterizeze unde trebuia si nu peste public.
In fine… vorbarie multa, saracia omului.
Uitati-va la poze.
Din pacate pe data de 30 august 2007, a muri in urma unui accident aviatic,un om minunat pe care pot zice ca am avut ocazia sa il cunosc. Sigur e frumos sa zbori, e minunat, ajungi sa fi doar tu cu cerul. Dar din pacate nu cred ca este cel mai sigur mod de a iti petrece timpul liber.
ce poze dragute, si mie imi plac avioanele. eu zbor cu planorul 😉