Iar am pedalat

Dacă nu era dl. Ioan T. Morar n-aş fi ştiut că azi era zi de pedalat. Ştiam că urmează să fie, da’ am uitat şi nici nu mi-am notat (ca babele) în agenda telefonului să nu care cumva să uit. Bine că am mai răsfoit blogurile şi-am aflat la timp. Aşa că mi-am lăsat durerile facerii de-o parte, mi-am umflat roţile, i-am făcut băiţă Konsuelei şi pe-aici ţi-e drumul până spre platoul Timco de vis-a-vis de Billa. Asta după ce m-am asigurat că am cu cine mă întâlni pe-acolo. Dintre bloggeri au semnat condicuţa Richie, Cristi, Solarian şi Luci. Păcat că nu ne-am strâns mai mulţi, da’ tot e bine şi aşa. Spre deosebire de data trecută (care mi-a plăcut mai mult), ediţia asta a fost mai mediatizată. Multe persoane publice şi politice au participat la marşul bicicliştilor pentru a atrage atenţia autorităţilor timişorene să ne înzestreze trotuarele cu mai multe piste verzi pentru cei ce se deplasează pe două roţi. Începând cu dl. Emil Cristescu, iniţiatorul mişcării Verde pentru biciclete, continuând cu personalităţi politice printre care şi Daciana Sârbu, cu mari sportivi ai României: Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Viorica Luchian şi până la vedete de televiziune: Geanina Corondan, Ernest, Florentina Opriş şi Gabriel Fătu, trecând prin muzica românească reprezentantă de Mihai de la Hi-Q, Celia şi Dinu Maxer, prin muzica populară: Nicoleta Voica şi prin literatură, Ioan T. Morar, Verde pentru biciclete a numărat in jur de 1300 de participanţi. Parcă atâta am auzit eu strigându-se la microfon, dar cifrele exacte le aflam când se termină numărătoarea de pe hârtii. Deşi se poate să nu fie nici ea exactă pentru că, participanţi au fost destui şi nu s-au trecut pe nici o listă şi nici n-au semnat nimic. Printre care şi eu. 😀
Ce pot să mai zic? Mă bucur că se întâmpla chestii de-astea, sper să aibă un ecou şi cei de care depinde schimbarea să o facă posibila.
In imagini cam aşa a arătat:

Biciclete pentru politistii comunitari

Cristi

Luci

Solarian

Emil Cristescu

Daciana Sarbu

Elisabeta Lipa

Doina Ignat

Geanina Corondan

Ernest

Florentina Opris

Mihai de la Hi-Q

Celia

Ioan T. Morar

Richie, imi pare rau, da’ n-am poze cu tine. 🙁 Nici cu mine. 😀 Prin bunăvoinţa lui Cristi, iaca şi poză cu Richie şi cu mine. 🙂

10 Comments

  • another cherry

    Draga Tomata, am venit aici sa multumesc frumos pentru formatia rock pe care mi-ai angajat-o sa-mi cante Happy Birthday de ziua mea:). Mi-a placut tare. Pupupuup.

  • adizzy

    he he uite-l si pe profu meu de publicitate(Luci) 🙂 v-am vazut azi…da cum nu am biti …si eram in extra fuga(cumparaturi rochie banchet..app imi dai cu parerea la ea daca iti trimit poza? ca ai zis ca esti sincera :P)..ma bucur de initiativa verde finnaly ceva concret

  • ddunia

    Eu aflu de la tine, stiam de aceasta initiativa in Bucuresti, dar nu am stiu k se organizeaza si in Timisoara. Nu poate fi decat imbucurator 🙂

  • Tomata

    @ razvan –> Asa am zis si eu. 🙂

    @ another cherry –> 😉 Mi-a facut placere si La multi ani inca o data. 🙂

    @ adizzy –> Aaaa, banchetul, foarte fain. 🙂 Pai trimite poza ca imediat opinez. 😉

    @ Andreea –> Pentru Emil Cristescu in special. 🙂

    @ ddunia –> Actiunea asta din cate stiu eu e doar in Timisoara, adica stiu ca la noi se face pentru pistele de biciclisti, in Bucuresti stiam ca e pentru miscarea eco. :-?? Ma rog, oricum ar fi… bine ca este. 🙂

  • evergreen

    congrats! mie mi-e frica de pe vremea cand era mor intr-un accident.

    eram pe bicicleta, desigur – apoi sant- apoi gard – apoi lesin.

  • Tomata

    @ evergreen –> 🙁 Imi pare rau sa aud asta. Dar e de inteles. Poate ca nici eu nu m-as urca pe bicicleta in conditiile astea. Eu n-am patit-o, asa ca sunt neinfricata. Cu toate astea imi doresc piste pentru biciclete.

    @ TiBi –> Ar fi culmea sa nu-mi stea. :))))

  • Dianora

    Ce fain! Cand a fost o actiune dinasta prin Bucuresti s-a nimerit sa nu fie eu in weekend. 🙁 Si nici nu mai am bicicleta. Eh, macar ma duc acu de 1 mai la munte ca sa simt ca sunt acasa la aer curat:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *