Sa vorbim despre noiembrie |

Iată-ne din nou la articolul recapitulativ despre ce-am mai făcut de când n-am scris. Simt că iar neglijez blogul în favoarea Instagramului și, din păcate, nici nu mă deranjează foarte tare. Dar voi scrie măcar articole de astea lunare ca să las undeva scris. Și recenzii.

Noiembrie a fost luna în care a venit iarna. D’ooh! Spun asta pentru că am avut o toamnă foarte frumoasă, a avut și noiembrie zilele ei cu soare, însă dintr-o dată au venit temperaturile joase. Sub minus doar noaptea, însă or să aibă grijă de ger ianuarie și februarie, nu mă îndoiesc de asta. Noroc că mi-am luat geacă-plapumă astă-vară de la mare :)) Noiembrie n-a fost prea plină de întâmplări.

Pe 7 ianuarie am participat la un eveniment care o avea pe Claudia Pineiro invitată și cu ocazia asta am fost prima oară la Institutul Cervantes din Berlin. Despre eveniment am scris pe Instagram, așa că las mai jos ce am postat. Mi-a plăcut foarte mult și după ce am citit Elena știe, am știut că voi mai citi și altceva de la ea.

În săptămâna următoare, Ada a fost în excursie cu clasa la Potsdam și a fost bucurie mare pentru că a fost prima. Din păcate, în clasele 1‑3, învățătorul nu i-a putut duce niciunde și pentru că e mai în vârstă, dar și pentru ca soția lui este bolnavă. În clasa a 4‑a când am avut un dezastru ambulant de învățătoare nici nu se punea problema (pentru că nu avea chef), dar acum copiii au o învățătoare foarte implicată și faină, așa că în sfârșit s-au bucurat să fie împreună toți și să se distreze.

Timp în care, am profitat în sfârșit și am onorat promisiunea de a merge cu un fost coleg de al Sotzului la un cocktail bar și a fost super. Și super scump, 17 euro cocktailul, dar partea interesantă e că nu au meniu, ci te întreabă care sunt băuturile preferate și de acolo se descurcă ei. Eu le-am spus că-mi plac cocktailurile dulci-acrișoare (gen Wilberry Lillet, Limoncello Spritz, Mojito, Mai Tai etc) și mi-au adus niște bunătăți că aș fi băut întruna :))

Spre sfârșitul lunii, pe 22 mai exact a venit ziua cea mare a susținerii examenului B1 la germană pentru că vrem să depunem actele pentru cetățenie. Ar merita o postare separată, dar având în vedere viteza și cheful cu care scriu pe blog, s-ar putea să nu se întâmple, deci dezvolt aici. Eu m-am dus aproape fluierând, Sotzu’ în schimb a învățat zilnic și s-a stresat în continuu. Norocul meu e că, mergând zilnic la birou, vorbesc germană aproape exclusiv. Am colegi și de alte nații, însă ambele limbi merg și am învățat enorm în cei trei ani de când sunt la firma asta. Sotzu’, pe de altă parte, lucrează de acasă și la birou merge 3 zile pe lună, dar oricum, tot exclusiv engleză vorbește cu toată lumea. Mai încearcă germană și cu vecinii noștri, mai trimite un email tradus, se descurcă, însă a fost cumplit pentru el. Aflăm rezultatele în ianuarie… eu sunt sigură că îl trec, el, săracu’… se perpelește.

Și acum despre examen în sine… Pentru cetățenie e nevoie de nivelul B1, scris, ascultat, citit, vorbit. Ne-am înscris la o școală particulară pentru a da TELC-ul, pentru că acesta este examenul acceptat de comisie. Asta în cazul în care nu faci un curs la o școală de limbă și îl dai la absolvirea lui. Cei care fac la Volkshochschule (VHS) au posibilitatea să dea examenul imediat după terminarea lui, iar dacă e curs de integrare, e chiar obligatoriu (cred). Și tot acolo se poate da și testul de Einbürgerung – care este cel despre cultura și istoria Germaniei. Noi l-am dat pe ăsta în aprilie, Sotzu’ l-a luat cu punctaj maxim, 33 de puncte din 33 – că a învățat iar pe rupte, eu cu 28 că nu mă prea interesa să fiu fruntașă și am trecut o singură dată prin cele 300+ întrebări și atât a fost. Sunt mulțumită.

Ne-am programat amândoi în aceeași zi și primele 3 probe: citit, ascultat, scris au durat de la 9:30 până la 12:20. Am fost împreună în aceeași sală, chiar masă lângă masă. El spune că a fost mai greu decât cele pe care le rezolvase el acasă, eu cred că m-am descurcat bine, însă nu fără greșeală. Cel mai mult mi-au displăcut exercițiile cu completarea spațiilor libere, deși se dădeau variante, și probă de ascultat. După probele astea, urma vorbitul. Ei… el a fost norocos că a fost programat la 13:40, eu a trebuit să aștept să intru la 15:00. Îmi venea să mă dau cu capul de pereți. L-am trimis acasă ca Ada era la o prietenă de a ei și nu voiam să abuzeze de ospitalitatea familiei. Eu n-am intrat la 15:00 ci la 15:40. Eram moartă de oboseală, dar partenera mea, o chinezoaică care învățase puțin germană în China și singură de când venise la Berlin, era foarte vorbăreață și plină de entuziasm, dar nu prea înțelegeam ce spune. Probele la oral au fost 3: o introducere sub formă de dialog – de unde suntem, unde stăm, ce limbi mai vorbim etc, apoi fiecare avea un articol foarte scurt de ziar care vorbea despre același lucru, însă părerile erau contrare – trebuia să menționăm ce spune articolul și să ne dăm cu părerea fiecare; al treilea punct: trebuia să plănuim montarea unei căsuțe pentru copii în curtea casei. Partenera mea nu a înțeles prea bine și sigur nu prea știa câte opțiuni sunt, dar norocul meu era că noi făcusem așa ceva pentru Ada. Am cumpărat o casă de lemn pe care să o montăm noi și asta a fost sugestia mea, însă dacă îi spuneam că e cam ca mobila de la IKEA era mai simplu să înțeleagă, dar nu mi-a dat prin cap. S-a încurcat puțin și mi-a părut rău că poate am contribuit puțin la dezorientarea ei, dar până la urmă s-a descurcat și a propus și alte soluții.

Acum așteptăm.

A doua zi după am fost la clubul de carte organizat cu româncele din Berlin unde s-a discutat cartea Ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat. O începusem prea târziu deci nu era terminată până la discuții, însă nici nu am mai terminat-o după (oricum aflasem tot ce se întâmplă). Cred că a fost cartea care a atins limita cărților despre comunismul din România și nu m-a încurajat nici blocul de text cu discurs indirect, așa că m-am simțit ușurată să o las de-o parte.

Ca în fiecare an, am făcut fursecuri pentru petrecerea de Crăciun de la școală și în ziua cu pricina am însoțit copilul să facă diverse proiecte de lucru manual. Am înghețat de frig în timp ce clasa lor cânta pe scenă în curtea școlii și când au terminat, am fugit la mașină ca niște cuburi de gheață amândouă.

În ultimul weekend din noiembrie ne-am invitat prietenii români la grill pentru că ne rămăsese în congelator niște carne de mici din vară și nu voiam să o aruncăm și nici să o ținem până la vara viitoare că tot la gunoi ajungea. Așa că am grill-uit, am mâncat mici și multe alte feluri de carne, am povestit despre de toate și ne-a fost bine.

Duminică a fost Sf. Andrei și am profitat la maxim: am rămas în pijama de când m-am trezit și nu m-am mișcat de pe canapea (decât să mănânc și să merg la toaletă) până seara. Eu și Sotzu’ ne-am uitat la un film de Crăciun care Adei nu îi plăcea (The Jingle Bell Heist), apoi am chemat-o să ne uităm la Merry Little Ex-Mas, apoi ea și-a văzut de treabă în camera ei până ne-am uitat noi doi la The Family Plan, iar pentru The Family Plan 2 am chemat-o și pe ea.