Lacrimi și iubire de Ziua Tatălui

Înălțarea Domnului (sau Himmelfahnrt în germană, că să învățați ceva nou :P) e o zi pe care foarte puțini o sărbătoresc religios. Asta pentru că aceeași zi e considerată Ziua Tatălui și a Bărbatului.

Noi suntem plecați de acasă pentru un weekend prelungit, însă e prima oară când asistăm la cum se sărbătorește aceasta zi. Suntem într-o zonă muntoasă, într-un parc național superb (despre care vă povestesc în zilele următoare) și la plimbarea de ieri am întâlnit foarte multe grupuri de bărbați de toate vârstele, veseli nevoie mare, cântând sau purtând o boxă din care urlau ba șlagăre, ba tehno vechi de pe vremea noastră. Ei țineau isonul și cântau toate versurile în timp ce mai sorbeau un pic de bere. Am mai spus că în Germania consumul de acool în public e permis, deci nu ne mai mirăm. Abia ieri am înțeles de ce un fost vecin, care ne-a rămas prieteni, îl tot invita pe Sotz să i se alăture în plimbarea prin pădure cu alți bărbați, prieteni de ai lui. E o tradiție despre care nu știu prea multe, dar aflu acum.

Revenind la Ziua Tatălui, din dorința de a-i face o surpriză sentimentală Sotzului am zis să îi pregătim ceva cu Ada. Am căutat niște întrebări mai emoționante pe internet, le-am tradus și printat și le-am adus acasă să îi prezint ideea mea Adei. Super încântată (îi plac întrebările astea la care trebuie să se gândească și să vorbească despre sentimenele ei) a încercat ea să le descifreze din română și s-a pus pe raspus. Eu eram super obosită și încercam să o îndrum către alte răspunsuri în afară de cele standard pe care le spune în fiecare zi. Totul bine și frumos până la ultimele două întrebări, cele mai importante de altfel.

Cum știi că tatăl tău te iubește?

și

De ce îl iubești pe tatăl tău?

Eu eram deja cu capul pe masă că abia mi-l țineam sus, dar pentru că timpul de gândire era cam lung, mă uit la ea să văd ce face și când ridic privirea, Ada cu lacrimi în ochi. Oh, shit… O întreb care-i baiul, deși îl bănuiam: se emoționase prea tare și încerca să își găsească cuvintele și nu-i ieșeau. Și nu zice nimic, doar dă drumul la șuvoiul de lacrimi. Eu continui cu întrebările și o rog să îmi povestească ce simte. Cu chiu cu vai spune că ea știe că tati o iubește dar nu știe să explice cum știe și de unde. Pur și simplu știe și simte. “Bun răspuns” îi spun, dar completez cu fapte ca să înțeleagă de ce simte iubirea tatălui ei. Îi spun despre cum sare imediat să îi aducă ceva dacă ea cere (comportament pe care eu nu îl încurajez), cum vorbește frumos cu ea când eu mă defectez și încep să ridic tonul, cum îi face toate poftele și nu știe să zică nu, că îi trece repede când se supără, cum se pune în 4 labe să facă pe calul pentru ea etc. Pare că se mai descrețește, dar își amintește de a doua întrebare. Și dă-i și plângi din nou. I-am spus că toate motivele de mai înainte sunt valide și pentru întrebarea asta, dar ea plângea că nu știe să explice și că pur și simplu îl iubește. Lacrimile erau însoțite acum de suspine și puțină furie, așa că s-a răzbunat pe cele două întrebări mâzgâlindu-le pentru că au îndrăznit să îi pună iubirea la îndoială. Și ei și tatălui ei. Am luat-o în brațe și i-am spus că e ok. Atâta timp cât simte că e iubită și îl iubește la rândul ei, totul e în ordine și motivele nu contează. Abia am oprit-o din plâns și n-am mai pomenit nimic a doua zi de teamă să n-o apuce iară.

Însă i-am povestit Sotzului ca să știe ce se ascunde în spatele răspunsurilor. Pe care nu le-a primit de Ziua Tatălui și le citește împreună cu voi pe blog, pentru că am uitat foile cu răspunsurile acasă :)) I-am cerut permisiunea copilului să le postez aici, de asta am poze cu ele, iar acum să vă și traduc răspunsurile, cu mențiunea că Ada poate citi în limba română, însă nu scrie aproape deloc, nu a învățat-o nimeni, pentru că avem alta limbă, afurisită, pe care ne concentram să o stăpânească bine, iar cu româna ne-om ocupa mai tărziu.

1. Să ne ducem la ISTAF (competiție atletică) și Formula E
2. Să mă iubească
3. La desen
4. Elfer Raus (un joc de cărți, al carui nume nu l-a scris niciodată până acuma si se pare ca nici nu l-a citit)
5. Când ne-am jucat în apă în Mallorca
6. N-a găsit nimic de răspuns.
7. Ada mica, Pusilica
8. Că se prostește cu mine (prepozițiile în romana îi dau bătaie de cap, așa cum ne dau nouă în germană)
9. Să îi fac un cadou
10. Îmi dă tot timpul apă când îi cer
11. Îl gâdil în talpă
12. Un calculator care să meargă și care să facă toată treaba pentru tati
13. Că îi (om) bun și e cel mai bun tată
14. Să facem cal (adică despre ce vorbeam mai sus)
15. Să vadă fotbal
16. ———–
17. ————

La mulți ani, tuturor taților!

7 Comments

  • Greta

    E atat de minunat articolul asta, ca ma apuca si pe mine bocitul 🙂

    Ce frumos ai scris, ce minunati sunteti, ce frumoasa e dragostea Adei si a tatalui ei 🙂

    Il iubesc pe tata si ma iubeste si el, si totusi… (pentru ca nu vreau sa-l folosesc pe “dar” in contextul asta)… cand eram de varsta Adei (plus/ minus niste ani), mi-as fi dorit un tata precum Cezar. Tare, tare mult mi-as fi dorit.

    La multi ani tatalui Cezar 🙂
    Greta a scris pe blog despre De Ziua Europei, un semnal de alarmăMy Profile

    • Tomata

      Mereu ne coplesesti cu asa cuvinte frumoase, iti multumesc tare pentru ele.
      Ce norocoasa esti sa il mai ai pe tatal tau 🙂

    • Tomata

      :)) pentru ea c-ul nostru e intotdeauna k si ma amuza foarte tare cum aude ea cuvintele si cum le adapteaza la limba pe care o scrie mai bine.

  • Ruxandra Ioniță

    Foarte frumos dar în același timp interesant că se acordă o atenție specială acestei sărbători, lucru care nu se întâmpla încă la noi. Până la urmă pentru un copil sunt cele mai importante momentele petrecute alături de părinți, sunt lucrurile de care își va aminti întotdeauna. Mi-a plăcut cum ai gestionat emoțiile ei, câteodată este destul de greu să reacționăm potrivit în astfel de situații.
    Ruxandra Ioniță a scris pe blog despre Un moment magic – Kristin Hannah (recenzie)My Profile

    • Tomata

      Asa zic si eu: timpul cu noi e foarte important. Si de multe ori, de exemplu cand avem musafiri, si noi petrecem timp cu adultii si ea cu copiii, vine un moment in care i se face dor de noi si ne intreaba cand pleaca toti ca sa fim numai noi 3 :))
      Am avut emotii si eu cu gestionarea alor ei, pentru ca fiind obosita imi venea sa ii spun ceva de genul: asta nu e motiv de plans. Dupa care mi-am revenit si am inteles ca pentru ea e un moment care trebuie discutat si nu lasat in pom sau ignorat. Daca plangea asa era cu mult patos si important, asa ca i-am acordat timp. Norocul meu a fost ca a adormit destul de repede dupa episodul asta si am putut si eu merge la culcare 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge