Despre mutatul impreuna
Zilele astea inspirația mea aleargă liberă pe coclauri, așa cum mi se întâmplă la intervale neregulate de timp. Și când se întâmplă asta, îmi iau blogul la răsfoit pentru a mă inspira. Oh, și în unele cazuri mă amuz bine când citesc ce-am scris acum 4-5 ani.
Așa s-a întâmplat și cu articolul ăsta. Da, da, știu că e legat tot de casă și de același subiect cu care vă tot plictisesc de ceva vreme, da’ dacă numai asta se întâmplă în viața mea acuma, îndurați-vă de mine. Și, în plus, articolul cu pricina e dovada perfectă (alta, că v-am mai dat două exemple: despre plante și despre visele mele) că din 2007 și până acuma, văd altfel lucrurile pe care atunci le susțineam sus și tare.
În 2007 ziceam așa:
„Eu una nu sunt pentru mutat (cu Iubi). Încă. Adică îmi place să petrec câteva zile cu Iubi, îmi place să ne comportăm de parcă am fi mai mult decât iubiți, dar la un moment dat, totul trebuie să revină la normal. La normalul meu. Adică să mă întorc noaptea la 12-1 acasă, somnoroasă, unde mă așteapta patul meu făcut, unde fac duș la mine în baie, unde îmi sunt toate lucrurile așezate în dulapurile unde eu am hotarat ca e locul lor.”
Din 2010, nu mă mai întorc acasă pentru că nu mai plec de-aici. Iubi s-a mutat la mine când a murit tatăl meu, iar mutarea n-a fost nu știu ce pas măreț. Multă lume are impresia și crede (probabil în unele cazuri chiar se întâmplă) că mutatul împreună e ditai angajamentul sau nush ce promisiune. Sau că rămâi fără libertate odată ce iubitul sau iubita îți suflă în ceafă. Ei aș! Nu vorbesc pentru toată lumea, dar în cazul meu și-al lui Iubi nu-i deloc așa. Stăm împreună, dar fiecare are libertatea să facă ce vrea, avem seri sau week-end-uri când unul stă în sufragerie și celălalt în dormitor, fiecare la laptopul lui și vorbim pe mess dacă avem ceva să ne spunem. Alteori stăm în aceeasi cameră, unul stă pe net, altul citește sau se uită la filme/seriale. Nu-i musai să facem ceva sau totul împreună.
Facem de mâncare împreună, facem curățenie, facem cumpărăturile și, din când în când, ne mai uităm și la câte un film. În rest… fiecare cu treaba lui. Mă rog, atâta cât ne permite timpul, care oricum e foarte foarte puțin. Sper însă, că odată cu rezolvarea tuturor problemelor, cu terminatul renovărilor, să găsim timp pentru noi și să stăm mai mult pe-afară, la aer. Că anul trecut am stat numai în casă, fie vară, fie iarnă.
Revenind la articolul din 2007, probabil îmi e mai ușor să zic că nu-i mare lucru mutatul ăsta, pentru că eu n-am plecat nicăieri. Dacă eu eram cea care părăsea cuibul și mă confruntam cu schimbarea atmosferei, probabil mi-ar fi fost mai greu și lucrurile n-ar fi fost atât de simple. Dar, având în vedere că tot ce-a trebuit să fac eu a fost puțin loc în dulapuri… pot zice că am scăpat ușor. 😛 Pentru mine, acasă e acasă de când aveam un an. Și, având în vedere că-s coproprietară, probabil tot acasă va mai fi și pentru următorii ani.
Voi ce experiențe aveți cu mutatul împreună? În altă casă?
surse foto: 1 si 2.
36 Comments
silvia
Oh, Tomata, ce m-ai nimerit 🙂 Tocmai ce o sa ma mut saptamana asta cu iubitul meu intr-o casa noua. Iar eu una ma mut cu precizie de ceasornic, in fiecare an, de vreo 4 ani incoace. Asta dupa ce primii 12 ani din viata i-am petrecut intr-o casa si urmatorii 6, pana la 18 cand am plecat la facultate, in alta casa. Si cei 4 ani de facultate, intr-o alta.
Te-am zapacit? 😀 Si eu sunt, mai ales acum, cand IAR sunt cu pungile si cutiile la usa. Uneori imi doresc casa mea, am obosit, libertatea asta de chirias nu e chiar asa mare branza, de la o varsta incolo, cand tot ce vrei e sa settle down.
Cat despre iubitul meu, pentru amandoi e un pas familiar, amandoi am mai locuit cu altcineva si mie imi place sa cred ca asa ne-am pregatit pentru pasul asta in doi si am invatat din greseli. Probabil ca nu o sa fie mare lucru mutarea asta, probabil ca unele chestii or sa se schimbe, dar pana la urma, eu mi-am trait viata facand ce simt eu ca trebuie sa fac, si acum asta simt ca trebuie sa fac 🙂
Sambata o sa scriu din casa noastra noua, de la etajul 1 🙂
Oricum, sunt de parere ca daca oamenii se muta, e mai bine sa o ia de la capat intr-o casa noua. Vorbesc din experienta mea de chirias, tu ai casuta ta, nu se pune problema la fel.
Tomata
ioi, da, stiu ca tu te muti de numa’. ti-am citit posturile despre drumuri si despre regularitatea cu care o faci. 🙁
ce pot sa zic? iti doresc sa gasesti locsorul ala in care sa fiti fericiti, ca o fi casuta voastra personala sau a altora care o inchiriaza… asta e, dar macar sa nu mai trebuiasca sa va impachetati si despachetati de atatea ori.
silvia
Multumesc, sper sa fie asa. De data asta ma simt tare bine acolo. Am ramas azi noapte si m-am simtit ca acasa 🙂 Iubitul meu e mai norocos, sa zicem. Asta e abia a doua oara cand se muta 😀 Nici nu stie ce-l asteapta, ieri m-am mutat eu doar, el maine.
Adevarul e ca e fain sa stii ca poti sa pleci daca nu iti convine ceva, orice – vecini, zona, facturi la intretinere. E o libertate frumoasa. In acelasi timp, tare e greu sa te muti undeva si sa nu arunci pungile si cutiile, gandindu-te deja ca-ti trebuie la urmatoarea mutare.
Cand o sa vina si timpul potrivit, o sa am si casa mea. A noastra, de fapt 🙂
matei
😀 Heh, eu cu prietena mea, ne-am mutat impreuna la o luna dupa ce ne-am cuplat oficial, asta la circa 3 luni dupa ce ne-am cunoscut. Au trecut aproape 2 ani de atunci si nu e neaparat mare chestie. I mean, daca inveti sa treci peste anumite conceptii, e chiar mai ok in 2.
Si da, cam asa sunt si activitatile noastre… fiecare cu laptop-ul lui, eu cu sportul, ea cu papica -apropo de asta, o sa vedeti ce proiect tare o sa initieze in cateva saptamani – dar cu toate astea, inca mai petrecem destul de mult timp impreuna.
Demonica
Eu momentan sunt ca tiganu cu cortu. Dorm ba la el, ba la mine. Dar visam sa ne mutam impreuna curand si nu am emotii referitor la asta, fiindca parintii imi raman in Timisoara si ma pot duce oricand acasa. 😀
maria
Este aceeasi chestie ca si semnatul de hartii la primarie. Important este ca cei doi din cuplu sa ramana neschimbati si sa isi vada si de ei nu conteaza unde se muta. Iar uneori mutatul impreuna poate responsabiliza baietii.
CristinaTM
Esti o norocoasa, Tommy. Daca te mutai tu la el, ti-ar fi luat o vreme pana sa-ti gasesti locul, sa-ti organizezi lucrurile pe sistemul altcuiva si sa te obisnuiesti cu ideea ca nu mai esti la tine acasa ci la voi acasa. Am observat in randul prietenelor mele ca, in general, daca se muta EA la EL nu iese mereu bine. Dar daca se muta EL la EA, de cele mai multe ori (5 pana acum in randul cunostintelor mele) se lasa cu nunti.
Sa fie intr-un ceas bun!
crinutza
Imi place statistica asta :))
Tomata
probabil asa ar fi fost. plus ca mie mi-ar fi trebuit o gramada de dulapuri pentru toate prostiile :))
Roșcata
Prietenul meu tot la mine s-a mutat, deci pentru mine nu a fost cine stie ce. Pentru el a fost un pas mare pentru ca nu mai locuise pana atunci cu nici o alta femeie. A fost ciudat la inceput, el incercand sa nu faca nimic gresit, intrebandu-ma mereu ce si cum sa faca, dar acum e totul ok. 🙂
Jocul orb - Olivia
Cand am facut un an de studentie la Paris in 2001, am constatat ca studentii se mutau impreuna, de desparteau si se mutau cu altcineva intr-un fel de joc cotidian. Statul oferea multe avantaje financiare cuplurilor in ‘concubinaj’ asa ca acesta devenise un fel de sinonim cu termenul de pereche chiar daca dura 6 luni, un an, 6 ani.
Pentru mine, mai conservatoare atat cu valorile cat si cu libertatea mea personala, dar si destul de tanara ca varsta, chestia asta era departe de a fi un ideal.
Cativa ani mai tarziu mutatul impreuna a venit ca o evolutivitate fireasca si treptata. N-a fost un gest de o singura zi. Am detestat mereu obiceiul catorva femei de a pune mana pe “el” lasandu-si mereu obiecte ca sa aiba de ce sa se intoarca. N-am procedat deci nici asa. Primele obiecte pe care le-am avut la el au fost luate de el, tocmai ca sa existe o continuitate a mea in casa lui. Apoi restul a venit firesc. Tot firesc a venit si sfarsitul doar ca aici ne-am separat lucrurile mai rapid. Am avut energia oamenilor hotariti, carora nu le place sa treneze in situatii inutile.
A doua oara s-a intamplat cam la fel doar ca pe un fel de teren neutru. Probabil ca e mai bine cand cei doi gasesc pana la urma un loc al lor (stiu ca sunt multe considerente la mijloc care pot fi greu de depasit: financiare, sociale, geografice etc). Totusi terenul neutru e mai repede al “cuplului”, nu mai e nici “al ei”, nici “al lui”.
Tomata
terenul neutru e ideal, pe nicicare nu-l incearca sentimentul de posesivitate si nici de egoism. numai ca nu e intotdeauna posibil sa gasesti un teren neutru, doar daca nici unul dintre ei n-are casa lui.
Ioana
Noi doi stam impreuna la parintii lui si asta inca de la inceputul relatiei. Nu este o situatie ideala, am pus de multe ori problema mutatului singuri, in chirie. Insa suntem calatori si mereu se iveste un proiect nou, ne facem bagajele si plecam prin lume. Deci, pana una alta, este mai bine asa:) Iar ce spuneai tu despre faptul ca fiecare face ce vrea, asa e si la noi. Eu la laptop, el la TV sau la compul din alta camera. Nu as putea sa traiesc separat, desi uneori mi-am dorit acest lucru 😀
Tomata
uuuui, statul cu parintii poate fi foarte dureros. nu pentru toata lumea insa. stiu cazuri unde coabitarea cu “socrii” e foarte misto, dar de cele mai multe ori se lasa cu certuri si cu reprosuri. dar cazul vostru e misto, daca nu trebuie sa stati prea mult pe-acasa (motiv pentru care va invidiez :P)
Ioana
“Socrii” sunt oameni f misto. Insa se mai tulbura apele din cand in cand… este si normal. Cand sunt plecata imi doresc sa ajung acasa, iar dupa 3 zile de cand am ajuns de abia astept sa plec:))
Oana
Mie imi place la nebunie ca m-am mutat, ca suntem numai noi doi, ca avem libertatea noastra, ca nu mai tot plecam de la unul la altul, ca nu ne mai trezim devreme sa ajungem la joburi sau nu stim cum sa facem sa ne dam cheile daca unul a dormit prea mult la celalt. Eu stau cu el de 6 luni si e mult mai bine decat inainte, asteptam de mult sa facem pasul asta si cand s-a ivit ocazia, nu am ratat-o. Chiar daca nici la noi nu a fost cine stie ce schimbare pentru ca aproape tot timpul liber ni-l petreceam ori la el ori la mine. Acuma suntem la noi si facem ce vrem noi :). And it feels so good!
DUHUL
Living together test: D – The glass is twice sized as it should be 😛 (engineer answer)
Ciupercutza
Pentru mine a fost mai dificil la inceput pentru ca m-am mutat eu la el. Si situatia era inca putin incurcata. Dar acum nu ma mai vad locuind singura nici macar o secunda. Sentimentul ca ma duc acasa si il gasesc acolo, ca ne trezim impreuna dimineata … este priceless.
M-a ajutat foarte mult faptul ca el a spus chiar de la inceput “acasa la noi”, nu “acasa la mine”. 😉
brontozaurel
Mutatul de la ai mei in alta casa? Acum zece ani, nu m-am uitat inapoi, n-as putea sa ma intorc.
Mutatul impreuna? Am incercat-o de mai multe ori, dupa jumatate de saptamana simteam ca turbez, ma enervau chestii si nu voiam decat sa enervez si eu ca raspuns. Nu-mi mai trebuie vreodata.
Tomata
:)) atunci o sa fie cam greu sa-ti intemeiezi o familie 😛
diana
Vai, draga mea tomata, ce intrebare imi pui! Daca ai avut o leaca de timp sa poposesti la mine pe blog, ai vazut ca m-am mutat de mi-au sarit capacele. Nici nu stiu ce-i aia sa ai casa ta sau mai bine zis ce inseamna sa fii proprietar si sa nu trebuiasca sa te muti niciodata decat daca vinzi… Of, of, mai, mai… La mine a fost greu. M-am mutat de vreo 12 ori, dar niciodata singura, doar cu omul meu dupa mine (sau eu dupa el, nici nu mai stiu cum a fost). Sincera sa fie, la mine mutatul impreuna a mers ca uns. Ne-am potrivit. Am si invatat unul de la altul, dar am incercat de la bun inceput sa respectam spatiul celuilalt. Acum nici nu-mi imaginez cum ar fi sa stau singura.
Tomata
daaa, am citit acel post despre mutarile tale. 🙁 cred ca ti-am si comentat. am simtit frustrarea ta si imi pare tare rau ca nu va gasiti un loc stabil, unde sa locuiti mai mult timp…
strumfa bucatareste
al meu s-a mutat la mine pana si-a luat apartament, asta a durat cam jumatate de an si apoi ne-am mutat in casa lui nou achizitionata, nu a fost mare schimbare pt mine, pt el da, ca cica mananca mai mult =))
dojo
Io m-am mutat la ‘soare’ de 6 luni. Cat am fost pe coclauri am stat impreuna, cand veneam in tara, ne mutam fiecare in cotetul lui. Nu simt nicio chestie ‘speciala’, asa cum zici, nu suntem legati de buric. Stam impreuna toata ziua, dar si iesim separat, avem prieteni separati etc. Oricum e mai placut asa.
matei
Dupa ce-am citit comentariile de mai sus, am asa un sentiment de “faith in humanity restored”:D
The green fairy
La mine problema se pune mai romantic 🙂
De cand ne-am “cuplat” la mare, am venit amandoi impreuna, si am stat fie la el, fie la mine, dar numai impreuna.
El avea in chirie o garsoniera de o camera, mica, ingusta, in care am stat cam 2 luni, eu stateam intr-un apart. cu doua camere, cu o persoana atat de insuportabila, incat, desi era mai usor petnru amandoi sa stam la mine, am preferat sa ne inghesuim in garsoniera lui.
Apoi vrajitoarea de colega a mea de apart a plecat, pentru ca nu ii convenea situarea in spatiu a blocului (lasandu-ma pe mine sa platesc mare parte din facturi, dupa cele 2 luni in care a stat singura) si noi ne-am mutat in acel spatiu minunat unde stam si acum. Si in curand, peste mai putin de o luna, vom muta toate proprietatile intr-un apartament personal, pe care il vom plati pana la sfarsitul vietii noastre.
Cat despre senzatie, lui i-a fost usor sa ma primeasca pe mine in cuibul lui, a fost calm si tolerant, iar eu , in primele zile de cand a venit el la mine, eram turbata cu lucrurile mele, puse unde stiu eu ca trebuie puse. Mi-a trecut dupa saptamana aia. Si nu am mai avut probleme. Si ma bucur, pentru ca prezentul cu el este minunat 🙂
nina
Ce-mi place subiectul asta,mi se pare ca e de femei 🙂 Noi am stat de la inceput impreuna,adica dupa 2 saptamani m-am mutat la el,eu inca mai plateam chirie unde am stat inainte. Dupa 2 luni ne-am mutat impreuna in apartamentul nostru inchiriat (inca mai plateam chirie la celalalt). Vreo 3 luni tot am platit chirie la apartamentul unde stateam inainte cu prietena mea ca sa fiu eu sigura :))))
Moldoveanca
Hehehe, am citit eu postul tau de acum 4 ani, dar la momentul respectiv mi-am muscat limba, sa nu spun vreo prostie :))) Saraca de tine n-aveai nici o vina, iti exprimai o parere, dar la momentul respectiv toata lumea incerca sa ma convinga ca “o fomeie independenta isi traieste viata, nu sta sa spele izmenele aceluias barbat”, asa ca eram foarte “jumpy” pe tot ce cadea in subiectul asta
Noi ne-am mutat impreuna acum… hm… 9 ani :)))) Aveam 19 ani cand am facut pasul, si toata lumea era oripilata – cuuuuuuuum, asa de tanara te legi la caaaaaaap! Toti imi bagau argumente care mai de care mai crete, de la “te bate dumnezeu” pana la “da ar trebui sa incerci si alti barbati, nu te lega de tanara de unul singur”. Dar cum eu nu sunt genul care sa repare o masinarie care merge bine merci, tot ca mine am facut, si am dat din bine in excelent.
Nu ne-am mutat la unul sau la altul, ci amandoi in casa noua, atat cat ne tinea buzunarul la momentul respectiv. Eu am resimtit-o ca pe o schimbare, pentru ca era putin diferit fata de la tata acasa. Adica daca ne era foame ne faceam, nu aveam la cine sa plangem sa ne faca :). La fel si cu spalatul rufelor, curatenia, platitul intretinerii, etc.
Nu mi se pare deloc ca-ti ingradeste “libertatea” – orice ar insemna asta. Eu cu iubitul meu suntem o echipa in tot ce facem. Eu gatesc, el spala vasele; eu strang boarfele, el da cu aspiratorul; si tot asa.
Cu mutatul asta – e important si sa stii sa lucrezi in echipa. Si sa fii dispus sa-ti inghiti limba atunci cand stii ca ai avut o zi mai proasta. La fel de important e sa nu tii scorul – de cate ori a spalat el geamurile si de cate ori le-ai spalat tu 🙂
Tomata
iuuuu, de asa multa vreme ma citesti? :* multumesc.
da, pai io-s o balanta adevarata si ma razgandesc intr-o mie de situatii, asa ca de-asta am luat blogul la puricat… sa vad cum gandeam acu 4-5 ani. ;))
ioana
Noi locuim impreuna aproape de la inceput, cam cum zicea cineva mai sus. La inceput eram un pic precum tiganii, ne mutam cortulc and la el, cand la mine. El prefera la el ptr ca la mine colocatarele nu erau tocmai simpatice, in plus nu rupea o vorba romaneste si era cam singurul mascul. Eu nu prea agream frigul de la el (la un momentdat a trerbuit sa sparga gheata din parau ca sa avem apa in casa, locuiam in Franta, la tara) si nici murdaria din bucatarie, gratie domnisoarelor rusoaice care locuiau acolo pe langa el si colocatarul uzbec (care insa e o comoara, inca tinem legatura). Pana la urma am ramas la el toate cele 4 luni petrecute in oraselul acela.
Apoi a urmat o perioada de 6 luni in care am locuit cam la 3 ore de autostrada departare. Si acum, de 2 ani jumate locuim impreuna si e foarte normal si natural, facem totul impreuna, lumea zice ca nu se poate asa ceva si e partial adevarat pentru ca amandoi avem independenta noastra si facem si lucruri separat dar the main things le facem impreuna.
Chiar ne utiam la un film in weekend, Mariage cu Jean Dujardin care spunea ca nu casnicia omoara dragostea ci viata in doi. Dupa mine, trebuie sa-ti pastrezi individualitatea si sa stii sa fii singur chiar cu altcineva alaturi.
Anda
Acum vreo doi ani gandeam la fel ca in postul tau vechi… nu ma vedeam mutata de acasa, nici nu concepeam sa ma mut cu iubitul.
Dar bineinteles ca m-am indragostit super rapid, si in 3 luni de la relatie ne era greu unul fara altul (mai ales ca aveam amandoi niste programe foarte dificile, si trebuia practic sa “furam” timp ca sa ne vedem) asa ca ne-am mutat impreuna… in chirie, la 7 minute de ai mei. Toti mi-au zis ca-s dusa cu pluta 😀
M-am obisnuit neasteptat de repede cu noua situatie si mi-e greu acum sa-mi imaginez cum ar fi sa nu mai locuiesc cu el. Atata doar ca mi-ar place sa avem apartamentul nostru, ce e enervant la chirie este faptul ca nu-i pot aduce prea multe modificari.
lala
noi ne am mutat impreuna in urma cu 5 ani, nu unul la altul ci in chirie, ca sa zic asa….
cand am hotarat sa facem acest pas toata lumea ne a sarit in cap dar nu am bagat in seama nimic si ne am urmarit scopul si nu ne pare rau.a fost o experienta frumoasa care ne a apropiat mult si ne a facut sa fim cei mai buni prieteni. 🙂
Oana S.
La mine nu a venit (încă) momentul, dar am o vagă presimţire că o să se întâmple şi chestia asta în următorii 2 ani. Nu-i vorba de teamă de angajament la nici unul din noi, dar până nu ne găsim slujbe relativ OK, nu facem pasul ăsta.
Gabriela
Noi suntem de 5 luni impreuna, si tot de atunci facem cu randul cand la mine, cand la el. La el a fost prea frig in iarna, la mine e deja prea cald acum. Platesc chirie pentru o garsoniera foarte mica, dar ma sperie ideea sa ma mut la el definitiv. Imi place sa am un back*up. Cand voi simti ca e momentul, ma voi opri si din inchiriat diverse:D.
Cristina
mai intai v m.a ajutat s m mut, a 2.a zi dupa seara n care ne.am cunoscut deja m.a ajutat la carat 🙂 apoi primele 2 luni am stat ba el la mine la inceput, ba eu la el..si la un mom dar m gandeam cate zile s stau in fiecare loc, cand si unde s dorm acasa, nu m stiam unde imi sunt lucrurile, eram cu gentile n masina si chiar daca la inceput imi zicea ca nu vrea sa stam impreuna fiind de cateva luni iesit dintr.o relatie lunga, pana la urma tot la asta s.a ajuns, ezitat un pic cand m.a intrebat, m ales obisnuita s stau singura dar stiam ca nu se m poate continua asa impartita intre 2 case. si d atunci e frumos, suntem o familie si facem multe impreuna, dar reusim sa avem si un program individual, e placut sa stii ca celalat e langa tine aproape 🙂 acum de 2 luni am venit impreuna in Germ si stam intr.o camera mica de camin. si n invartim unul in jurul celuilalt si ne amintim de zilele frumoase de acasa cand aveam 2 camere si cateodata m creste tensiunea so e frumos impreuna dar abia astept sa ne mutam undeva m larg :))
Pingback: