Cât de greșit sunt văzute campaniile pe bloguri?

Chiar dacă există destule voci care se ridică împotriva diverselor campanii pe bloguri sau împotriva bloggerilor care câștigă bani din asta, n-am stat niciodată să plec urechea la ele sau să le bag în seamă, mai mult pentru că niciuna nu se lega de mine. Însă ieri, pe twitter, într-un schimb de replici cu Bogdan, mi-am dat seama că trebuie să fac anumite precizări cu privire la advertorialele pe care le scriu.

Ce m-a deranjat în dialogul cu Bogdan a fost faptul că imediat am fost catalogată (împreună cu alții care scriu advertoriale) că fac orice pentru bani, inclusiv recomand mersul la psiholog într-o campanie. Asta pentru că el considera că nimeni nu are nevoie de astfel de servicii, propriul doctor fiindu-ne noi înșine, și că a recomanda acest obicei înseamnă „specularea slăbiciunii și inducerea soluției.” Dacă e să mă iau după asta, atunci probabil n-ar fi trebuit să vă recomand nici să mergeți la Zumba pentru că vă bănuiam că sunteți vulnerabile și n-ar fi trebuit să vă dau soluția de a face mișcare.

După un schimb de mailuri cu Bogdan, mi-am dat și eu seama (deși o mai auzisem și la alții) că aceste campanii și posturi plătite sunt destul de greșit interpretate. Nu aș vrea să zic că sunt privite cu ciudă, dar adevărul e că de foarte multe ori sunt ironizate sau ignorate pe motiv că „ah, iar a scris pe bani, nu citesc că se vinde.”

Cei care nu știu sau n-au avut ocazia să scrie un articol pentru bani, probabil nu știu că agențiile aleg blogurile pentru campanii pentru a oferi publicului o impresie și o părere personală despre un anumit produs sau serviciu. Niciodată agenția sau clientul nu impune stilul și nu cere bloggerului să scrie de bine despre produsul lui. E riscul pe care și-l asumă. De aici s-a născut și veșnica dilemă „dăm sau nu articolul la validat înainte de publicare?”, dar despre asta poate altădată sau niciodată.

Am simțit nevoia să fac câteva precizări pentru că nu sunt puțini cei care privesc acele articole cu o sprânceană ridicată, cu sictir sau în zeflemea.

Nu, nu mă vând dacă scriu despre Sprider, Farmec, Dove, Praktiker sau Starbucks. Nici un advertorial, din câte am scris eu, nu este copy/paste din comunicatul de presă. Fiecare articol plătit e la fel de muncit ca orice alt articol de pe blogul meu și tot la fel ca orice articol scris de mine, mă conține pe mine. Sunt eu în el, chiar dacă scriu despre bujii, baloane sau croaziere pe mare. Pentru că nu aș putea scrie ceva în care să nu adaug nota personală. N-ar mai fi un articol de blog, ar fi pur și simplu un comunicat de presă sau un articol insipid despre un produs/serviciu. Așa că, dacă ignorați posturile plătite, doar pentru că fac parte din categoria monedă de schimb, vă recomand să citiți pe sărite și veți găsi în fiecare dintre ele o poveste despre mine, o bucată din viața mea. Pentru că, dacă ați uitat, acest blog este extrem de personal și incredibil de subiectiv.

E alegerea fiecăruia dacă citește sau nu advertorialele scrise pe blogul meu sau pe altele, însă ne faceți o mare nedreptate atunci când aruncați cu noroi în munca noastră. Și pentru acele articole se muncește la fel ca pentru orice alt articol, dimpotrivă uneori mai mult pentru că informația trebuie structurată altfel.