Roşu ucigaş

Autor: Jeroen Brouwers
Nationalitate: olandez
Titlu original: Bezonken rood
Anul aparitiei: 1981
Premii: Prix Femina 1995
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Prima achizitie de pe net, prima plata online nu putea fi pentru altceva decat pentru o carte. Am comandat Rosu ucigas de la shop.cotidianul.ro pentru ca era prima carte disponibila pe care n-o aveam in colectie. Cum mi-au mai ramas cateva zile pana la Schimb de carti, am si citit-o fiind subtirica.
Rosu ucigas e o carte dura, nici nu are cum sa fie altfel pentru ca subiectul se intampla in perioada celui de-al II-lea razboi mondial. O autobiografie presarata cu atata durere incat „fara simtire”, starea generala a autorului Jeroen Brouwers e doar o dovada a unui unreliable narrator. Nu spun ca nu e posibil sa nu mai simta nimic, avand in vedere ca o trauma cum e aceea a unui copil de 5 ani care traieste si asista la ororile razboiului, are capacitatea de a curma toate simtamintele. Insa pentru un om care nu simte, cartea e mult prea inecata in suferinta.
Romanul incepe cu moartea mamei scriitorului, fata de care, asemeni lui Camus in Strainul, Brouwers n-are nici o tresarire. Ba chiar se declara indiferent la aceasta intamplare, normala la urma urmei. In ciuda acestei indiferente, figura materna este cea care vegheaza asupra a 90% din paginile autobiografiei. Mama e cea care ii zambeste copilului cand e tunsa chilug si tinuta 24 de ore in bataia pustii si a soarelui nemilos al lagarului Tjideng. Mama e ultimul lucru pe care il are cand toti in jurul lui mor sau sunt omorati, e singura speranta, singurul motiv de a nu muri.
Din cauza atrocitatilor la care e martor, a sangelui si a tuturor crimelor pe care le cunoaste mult prea bine ajunge sa considere nasterea propriei sale fiice un lucru scarbos, care nu ii transmite nimic altceva decat amintirea razboiului si a mortilor lui. Orice om chinuit si insangerat la un moment dat, ii provoaca dorinta de lepadare; de aceea o inlocuieste pe sotia lui cu Liza, o amanta de ocazie la care isi doreste sa se reintoarca, si de aceea nu ii pare rau ca mama lui a murit. Devine un om rupt de tot ceea ce ii poate inspira sentimente pozitive, se transforma in umbra unui om ce nu are nici o reactie interioara. Si totusi cea care nu ii da pace e frica. Incearca sa o elimine scriind despre sentimente deja traite, afirmand chiar ca un scriitor isi traieste viata de doua ori, o data cand se intampla si odata cand scrie despre ea.
Pe cat e de scurta, pe atat e de intensa, mi-a prezentat istoria razboiului cu vedere la Tara Soarelui, a lagarului de concentrare japonez, care si-a omorat locuitorii cu aceeasi ura specifica totalitarismului.
Dupa un search pe Google, am gasit completari in Cutiuta cu recenzii, la un Balaur si la Jo.