Stramoasa lui Orwell

Demult, da’ nu tare demult, va povesteam de capacitatile mele scenaritice. (<-- cuvant inventat)
Aseara, facand dus, mi-am amintit de o alta piesa pe care o foloseam destul de des pentru a-mi ocupa singuratatea. Imi amintesc de mine adolescenta ca fiind mai tot timpul indragostita. Fie de un tip cu care ajungeam sa ma combin, fie de vreunul pe care mi-l doream din suflet, da’ nu era reciproc simtamantul. Am precizat detaliile astea pentru a stabili elementele componente ale desfasurarii filmului din capul meu. Si, fiind eu amorezata de vreun Fat Frumos care in viata reala nu ma baga in seama, traiam povestea in lumea imaginatiei. Si in povestea mea, chiar daca nu eram practic impreuna, el era obligatoriu indragostit de mine, si ar fi facut orice sa ma aiba.
Inclusiv sa ma spioneze pe geam. :-s
Si cand n-aveam de invatat pentru scoala, cand eram singura acasa, ma purtam de parca eram privita (pe geam, bineinteles) de iubitul ce fremata de dragoste. Si nu numai atat, ca ma vedea, dar stiam chiar si ce ar putea simti cand eu fac dus, cand invat (ca doar eram fata silitoare), cand ma uit la televizor sau cand citesc o carte. O avalansa de admiratie, stupoare, adoratie, incantare si idolatrie navalea in sufletul lui. Asa ca, oriunde eram, chiar daca nu exista niciun geam, ma purtam de parca as fi fost urmarita. In mod normal asta e o chestie care ar trebui sa te sperie. Pe mine insa ma facea sa ma simt admirata (de ochi invizibili). /:)
Trec ceva ani, imi trec si mie aburii ce imi dezvolta imaginatia si ce credeti ca apare la televizor? BIG BROTHER. 😮 Fascinata de show, mirata de lipsa de intimitate, discut si eu cu fetele la scoala, emitem pareri total aberante, barfim, si bineinteles apare in discutie intrebarea: “Tu cum ai reactiona daca ai fi urmarita de cineva in tot ce faci?” Eu deja stiam si eram obisnuita sa flirtez cu “camerele”, da’ nu le-am zis nimic atunci.
Altadata stand la taclale cu alte prietene, aflu ca nu sunt singura careia i se intampla asa ceva. Atunci am inteles ca sunt un om normal si ca imaginatie e buna. Daca ramane la nivelul unde poti distinge intre ea si realitate, poate deveni constructiva. E mai rau cand nu te trezesti din vis.