“Intre zi si noapte” – Henriette Yvonne Stahl

O reclamă pentru generația nouă ar suna cam așa:

 

Scris în 1942, romanul are în centru un personaj feminin, Zoe, pe care am putea-o lesne caracteriza ca unhinged, cu traume familiale severe, dependențe, abuzuri de toate felurile, cu un trecut și un comportament misterios – magnetul potrivit pentru Ana, o tânără cu complex messianic, hotărâtă să îi fie alături orice ar fi.

 

Felul în care Henriette Yvonne Stahl pătrunde în mintea Anei, prietenia ei cu Ștefan Banea – greu de închipuit la vremea aceea și din cauza diferenței de vârstă și a sincerității cu care își vorbesc – descrierea grotescului și a mizeriei familiei Vrânceanu Mihalcea, relația foarte modernă a Anei cu părinții ei… vă spun mind-blown am fost de cartea asta.

Relația dintre Zoe și Ana – privită de la ani distanță în care am dobândit cunoștințe de psihologie și avem termeni specifici cum ar fi red flags – este o prietenie toxică, în care una dă (idealista) și cealaltă doar cere. Până într-atât încât îi cere Anei să nu pună întrebări pentru că prietenia lor trece “dincolo de fapte”. Însă Ana află până la urmă, iar ultimele capitole sunt … dar nu vă spun 🙂

Ana își are propriile măcinari interioare, nu își găsește rostul în viață, își dorește un scop, e idealistă și deloc interesată de plăcerile lumești ale vremii.

Se vede că îmbătrânesc și mă atrage trecutul mai mult decât prezentul. 😊Henriette Yvonne Stahl, despre care am auzit si chiar invatat cate ceva in liceu, nu era nici măcar aproape de vreuna dintre listele mele cu cărți, însă mi-au fost de ajuns puține cuvinte pentru a întrerupe un alt ebook și a mă apuca de Între zi și noapte.

Ușor plictisită de lecturile obligatorii din gimnaziu și liceu, multă vreme am ignorat literatura română. Poate și ca un gest de răzvrătire, din 2002 și până în 2017, l-am citit pe Preda, La Medeleni și încă vreo două cărți românești. Îmi dau acum seama că literatura romană are cu ce, însă eu nu i-am acordat nici o șansă.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *