Colectionara

Nu prea obisnuiesc sa colectionez chestii, desi am multe fixuri cu diferite obiecte din care imi place sa am cat mai multe (asta e cazul carnetelor, caietelor si agendelor). Am insa doua colectii la care tin foarte mult. Una e cea a cerceilor, care intre timp s-a mai imbogatit cu cateva perechi, si alta e a paharelelor de tuica. Sau shot-uri, cum am auzit ca li se mai zice (nu bag mana in foc pentru ca eu nu folosesc termenul). Colectia asta e relativ micuta pentru ca am dezvoltat-o doar de anul asta cand am primit primul paharel. Din cele 7 pe care le am pana acum 4 sunt cumparate de mine (Salzburg, Bratislava, Obertraun si Viena). Celelate 3 sunt primite si m-au bucurat foarte mult. Sunt mandra de colectia asta si sper sa o imbogatesc cat mai mult, prin calatorii. 🙂