Insuportabila ușurătate a ființei

Autor: Milan Kundera
Titlu original: Nesnesitelná lehkost bytí
Nationalitate: ceh
Gen: fictiune filosofica
Anul aparitiei: 1984
Nr. pagini: 345 (Humanitas)
Premii: nu
Ecranizare: The Unbearable Lightness of Being
Nota mea: 3/5
Am mai citit si: –

 

Cărții lui Kundera i-a venit rândul cumva pe neașteptate pentru că se discuta aprins la lucru și fetele mi-au recomandat-o ca fiind foarte faină, le-a plăcut de nu se mai poate. Nu-s întotdeauna foarte deschisă când cineva îmi recomandă o carte cu atâta patos, chiar dacă am dovezi că uneori am făcut bine că am ascultat de vocile din jurul meu. Dar am și dovezi că recomandările înfocate mi-au ridicat așteptările prea sus și am fost cumva dezamăgită să nu găsesc în cărți același lucru ca și ceilalți. Insuportabila ușurătate a ființei se încadrează cam pe aici. Să spun că mi-a displăcut ar fi un pic neadevărat, dar n-aș fi foarte foarte departe de adevăr. E drept că sunt unele aspecte, neîntâlnite până acum în alte cărți care au fost pe gustul meu (cum ar fi întoarcerea la același eveniment și explicat din loc în loc în carte, structura cărții, analiza relației dintre om și câine), dar din păcate nu-s suficiente pentru a așeza romanul lui Kundera pe raftul cărților preferate.

Presărate cu filosofie, analiză și idei politice, crâmpeie de istorie și introspecție psihologică din abundență, cele 2 povești de dragoste s-au zbătut în carte la fel ca în sufletele personajelor. Zic „s-au zbătut” pentru că în toată atmosfera pragheză a celui de-al doilea război mondial, oamenii doar de chinurile amorului n-ar fi avut nevoie, pe lângă toate celelalte conflicte și tensiuni din jurul lor. Tomas, Tereza, Sabina și Franz au toți sufletele rupte între mai multe drame personale astfel încât Insuportabila ușurătate a ființei e o carte foarte apăsătoare. Intri în pielea lor, îi înțelegem și fără să vrem luăm asupra noastră toate trăirile și toate gândurile lor. Îi înțelegem pentru că nu vorbim despre un scriitor amator, ci despre un adevărat maestru al introspecției. Îl înțelegem pe Tomas care o iubește pe Tereza până la a-și da viața pentru ea, dar îl înțelegem și că nu se poate abține de la a o înșela de 2 ori pe zi tot cu altă femeie. În fiecare zi. Îl înțelegem cât de mult înseamnă chirurgia pentru el, dar nu-l condamnăm nici când spălatul geamurilor devine o meserie care îi place. Îl apreciem că ține la principiile lui când vine vorba de semnarea unei declarații pentru a scăpa de urmărirea politică, dar parcă l-am și certa că n-o face pentru a-și relua meseria. De când l-a întâlnit, Tereza trăiește și ea numai pentru Tomas. Îi înțelegem suferința pentru că știe de infidelitatea iubitului ei, dar pricepem și de ce rămâne lângă el mereu. Sufletui îi e chinuit și de amintirea mamei ei, de amprenta pe care aceasta și-a lăsat-o asupra minții ei, de vulgaritatea maternă care îi bântuie comportamentul, chiar și după ce s-a desprins de ea. Sabina, inițial amanta lui Tomas, apoi amanta lui Franz, e urmărită în permanență de figura tatălui său, dar mai mult decât de ea, de dorința de a-l trăda. Orice face, orice instabilitate sentimentală sau fizică se datorează acestei permanente și inconștiente trădări a tot ce reprezenta tatăl ei. Nu se implică, nu se dedică, nu rămâne în același loc sau lângă aceeași persoană. În cazul ei am înțeles cel mai bine noțiunea de ușurătate a ființei – poate și pentru că am mai întâlnit-o și în viață reală. Franz mi-a părut ca un papă lapte, care deși își înșeală nevasta cu nerușinare, are totuși curajul de a i-o spune într-o zi. Zi în care se eliberează de o povară, dar își creează alta. Are nevoie de un motiv puternic pentru a face lucrurile. După ce Sabina îl părăsește, se agață de imaginea ei și tot ce face, face pentru a-i demonstra ei ceva. Deși nu se mai întâlnesc niciodată, dar în mintea lui, acțiunile sunt îndeplinite pentru a o mulțumi pe ea.

E o carte întortocheată al cărei subiect nu e ușor de pus într-o linie dreaptă. Întoarcerile la aceeași întâmplare, introspecțiile și toate ideile filosofice și politice fac cronologia un pic anevoiasă. Dar, la o adică, nici nu prea contează. Insuportabila ușurătate a ființei nu-i o carte groasă, dar se întâmplă atât de multe în ea, cantitatea de informatie e atât de mare că sunt sigură că ar fi un deliciu dacă ar fi studiată la facultate, la un seminar de la o oră târzie de iarnă. Mă rog, așa îmi închipui eu seminariile de literatură.

E o carte cu o încărcătură afectivă colosală, mi-a plăcut faptul că Milan Kundera m-a ajutat să îi îțeleg personajele atât de bine, dar doar pentru că îi recunosc calitatea de carte extraordinar de bine scrisă din punct de vedere tehnic și structural  nu face din Insurportabila ușurătate una dintre cărțile favorite. E o carte de căpătâi, cu toate că lui Kundera îi place cel mai puțin dintre toate scrierile lui. Apropos, ca fapt divers, ecranizarea acestei cărți în care joacă Daniel Day-Lewis și Juliette Binoche, i-a displăcut atât de mult, încât nu își mai dă acordul pentru nici o altă adaptare a romanelor lui.