E “Love is Blind” pentru copii?

Depinde de la ce vârstă.

Eu îi dau voie Adei să se uite de anul trecut, deci de când avea 8 spre 9 ani. Vă veți mira cum s-au mai mirat și alte prietene, dar stați că vă explic.

În primul rând, nu se uita singură ci cu mine, chiar și cu Sotzu’ la Love is Blind Germany. În al doilea, ne ia cel puțin o jumătate de oră în plus să vedem un episod pentru că facem multe pauze pentru a discuta situațiile. E un studiu social foarte ofertant, care naște niște discuții excelente și are ocazia să vadă exemple reale din care poate învăța o grămadă de lucruri. E prea mică? Poate, dar nu știți ce conversații avem noi și despre câte subiecte povestim. N-o tratez ca pe un copil de 5 ani când ea are 9 si jumatate, nu o mint cu nimic, îi răspund la aproape orice întrebare (am totuși limite) și încerc să o echipez cu cât mai multe informații pentru că nu se știe niciodată când poate rămâne fără mine. Sotzu’ nu e persoana de la care să primească toate răspunsurile pe care le dorește (și are destule întrebări incomode) și nici modificate sau incomplete nu vreau să le afle de la alți copii. Plus că vreau să îi clădesc încrederea că mereu sunt acolo pentru ea, pregătită cu înțelegere, că nimic nu e off limits și că nu o voi minți niciodată. Și când nu am răspunsurile, le caut și i le dau.

Școala ajută mult pentru că și acolo se vorbește despre subiecte sensibile (am scris despre educația sexuală din clasa a III-a), bibliotecile au cărți pe diverse subiecte delicate și pentru toate vârstele. Citim acum o carte cu zeci de subiecte printre care există o pagină despre abuzul sexual și alta despre reacția necesară când ești bullied. E scrisă pe înțelesul lor și pe lângă toate cele citite, ea are întrebările proprii.

Dar revenind la Love is Blind, au fost situații când unii participanți au avut reacția corectă într-o situație incomodă, dar le-au provocat suferință altora – a fost un moment oportun să îi explc de ce sinceritatea e mai sănătoasă decât minciuna, chiar și cu riscul de a răni pe cineva. Sau că uneori iubirea se stinge și e OK să termini o relație, însă ce NU E OK e să îți bați joc de celălalt mințindu-l, complotând pe la spatele lui sau înșelându-l. I-am spus și că nu e tocmai realist să intri într-o căsătorie fiind sigur sau bazându-te că va dăinui până la moarte. E mai safe să iei în calcul și că se poate să nu meargă și dacă ești OK cu asta să faci marele pas. (Și cred cu adevărat în asta pentru că atunci când am decis să mă mărit, nu mi-am spus nici o clipă că va fi pentru toată viața și am decis să merg până la capăt. Mi-am asumat posibilitatea că după câțiva ani iubirea se poate stinge și ne vom îndepărta unul de altul… de ce să stăm împreună nefericiți până la moarte? Si după aproape 20 de ani împreună nu pare că ne vom despărți vreodată, dar te poți baza 100% pe asta?). Despre sexul dinaintea căsătoriei nici nu pomenesc aici (deși am vorbit cu Ada) că o să mă răstigniți pe toate crucile pentru desfrânare.

Articolul asta nu e scris ca exemplu de ‘așa da’, nu vă îndemn la nimic, luați din el ce doriți.

 

Însă vă pot spune că să NU știi e mai rău decât să știi, în primul rând pentru că nu ști la ce să te aștepți. Oamenilor le e frică de ce nu știu, când nu au detalii și răspunsuri sau, și mai rău, acționează fără să se gândească la consecințe. Iar copiii și adolescenții sunt primii care se aruncă cu capul înainte fără să gândească. Dacă nu au la ce să se gândească nu e numai vina lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *