După 9 ani de Berlin

Noroc că am mai deschis feedly-ul și am citit la DanaRozmarin despre aniversarea celor 14 ani ai ei în Olanda.

Pe 8 ianuarie am împlinit și noi 9 ani de Germania, și nu neapărat că aș fi vrut să marchez momentul nefiind o cifră rotundă (dar totuși e numărul meu preferat), dar mi-am spus că e un motiv bun să îmi pun memoria la lucru și să scotocesc prin suflet pentru a pune pe hârtia virtuală, ce înseamnă acest număr pentru mine.

* În primul rând înseamnă că am un copil 80% german și 20% român. În nici o închipuire de a mea dinainte de nașterea Adei nu m-am gândit că prima limbă a copilului meu va fi vreodată germana. Sau că eu voi vorbi cu acest copil în limba asta. Încă am momente când mă opresc din a o asculta când trăncănește amestecat în drumurile noastre cu mașina și mă tot mir că sunt cuvinte în română pe care ea nu le-a întâlnit niciodată sau că folosește cuvinte în germană pe care le înțeleg dar eu nu le-am folosit niciodată. Nu știu cât va dura această mirare, însă mă aștept să nu mă obișnuiesc cu ea deloc.

* Pot conduce demult fără GPS prin Berlin, însă nu rețin nume de străzi. Îmi place semi-ordinea în care se circulă, respectarea regulilor nescrise, respectul de pe autostradă, aplicarea amenzilor indiferent de cine ești și ce statut ai. Nu e perfect, însă dacă e să aleg o țară dintre toate prin care am condus sau am fost cu altcineva în mașină, aia e Germania.

* Mi-am însușit anumite comportamente, gesturi și atitudini nemțești, cum ar fi lepădarea de serviabilitatea românească. Nu mă mai fac luntre și punte să îi mulțumesc pe alții dacă îmi e peste mâna sau prea complicat. Desigur, nu se aplică tuturor. Nici nu mai sunt disponibilă după orele de program pentru treburi de la birou (cu foarte puține excepții).

* Îmi las ghiozdane și plase în mașină fără să mă mai tem că cineva îmi va sparge mașina să mi le ia. Mi-am uitat și telefonul la vedere, portofelul și cheile cu orele și nu s-a întâmplat nimic. Nu fac asta intenționat, însă nu mai sunt atât de atentă să nu uit ceva ce s-ar putea solda cu un geam spart. Deși ar trebui să menționez că furtul de mașini și spargerea caselor e la ordinea zilei – zilnic citesc pe grupul de cartier că s-a intrat în casa de pe strada cutare sau strada de lângă fratele cuiva…

* Limba germană continuă să îmi dea bătăi de cap, însă nu înseamnă că nu pot avea o conversație sau rezolva treburi sau chiar lucra în limba asta. Regret amarnic timpul pierdut degeaba când aveam Librăria pe care puteam să îl folosesc să fac școala de limbă. Acum nu se mai poate pentru că lucrez și școala e zilnic 4 ore… Însă mi-ar plăcea tare să am timpul să o învăț așa cum mi-aș dori să o vorbesc.

* În casa cumpărată acum 3 ani încă nu mă simt acasă. Spun asta pentru că ne-am dedicat timpul călătoriilor, descoperirii orașului (încă mai avem mult de descoperit), ieșirilor și activităților de toate felurile și am investit banii altundeva, nu în a o face pe ea “acasă”. Însă asta se va schimba anul ăsta.

* Prieteni și cunoștințe avem destui și români și germani, iar colegii mei sunt, în sfârșit, dintr-aceia cu care mă simt bine zilnic și care mă fac să îmi doresc să rămân la locul ăsta de muncă. Mă înțeleg bine și cu câteva dintre mamele din clasa Adei, deci nu duc lipsă de socializare, dimpotrivă, uneori mi-aș dori mai puțină.

* Îmi e dor de România, de unii oameni de acolo, de unele obiceiuri, locuri și de complicitate. De faptul să suntem la fel și simt că aparțin… cui sau unde nu mai știu, dar simt apartenența. Nu m-aș muta niciodată înapoi pentru că nu m-aș mai potrivi în peisaj și lipsa de acceptare și de evoluare a unora m-ar face să mă simt foarte frustrată. Grija pentru capra vecinului și amestecul în viețile celorlați e ceva ce nu am suportat niciodată, darămite acum când nu mai am parte de asta de ani buni de zile.

* Pentru cetățenie încă nu am aplicat, dar suntem în proces. Avem examene de dat, programări foarte greu de găsit, dar se va întâmpla și asta, sper eu că curând. Mai mult pentru că recentele întâmplări cu alegerile m-au speriat foarte tare și aș vrea să am o plasă de siguranță.

Mi-or fi scăpat aspecte dar s-a blocat sursa și atât am putut îngăima în 10 minute în care cuvintele și ideile au curs din degete. Dacă aveți întrebări, m-aș bucura să vă răspund.

sursa imagine