Plajele din Bali și Oceanul Indian

Cred că pe mine, ce m-a mânat în lupta pentru a face o vacanță în Bali au fost plajele. Am văzut sute de poze cu ape turcoaz, cristaline și nisipuri albe, palmieri direct pe plajă, ape liniștite, știți și voi că le-am văzut toți. După cum se vede în poza de mai jos, am umplut harta cu pin-uri pe plaje și mi le-am marcat chiar și cu notițe referitoare la culoarea nisipului: alb, negru, auriu, chiar și roz pe insula Lomok (către care aș fi vrut să iau și avionul numai să văd nisip roz).

Știți pe câte am fost în realitate? Pe trei, dacă o luăm în considerare și pe cea de la poalele resortului. Motivul a fost comoditatea și lipsa chefului de a petrece ore în trafic pentru a ajunge la ele. Cu toate astea, n-am suferit prea mult, că m-a consolat piscina din resort și apa caldă a Oceanului Indian atunci când ne-am întâlnit.

Încep cu plaja Pantai Segara, cea de lângă resort pe care am cam ignorat-o pentru că în prima zi când m-am dus s-o văd, oceanul era agitat, nisipul era plin de resturi de plastic, nu părea un loc unde să vreau să îmi întind prosopul. Adevărul e că plaja făină era la câteva zeci de metri mai încolo, la poalele altui resort, dar nu m-am deranjat să mă duc până acolo. M-am întors, însă, după câteva zile împreună cu Ada și o fetiță cu care se împrietenise, când valurile erau mici de tot și oceanul calm. Mareea era joasă și ne-am bucurat să înaintăm destul de mult în larg, să sărim ușor peste valurile mici și să ne minunăm de modelele pe care crabii minusculi le lăsau pe nisip. Găurile alea mici sunt căsuțele lor.

Tot în apropierea resortului era un dig mai departe de mal, dar și acolo ne-am dus prea târziu, în antepenultima seară, să vedem măcar un apus în Bali. Lumea își făcea poze cu soarele, cu digul, cu valurile; i-am făcut și noi Adei.

În ultima zi, chiar înainte să părăsim hotelul, am mai dat o raită rapidă cu Ada și ne-am dus împreună până la el, l-am urcat, am făcut din nou poze și ne-am luat rămas bun de la locul ăla pe care îl vom mai vedea doar în poze de acum înainte.

Nici măcar nu mai știu dacă Dreamland Beach era pe lista cu nisipuri albe sau am adăugat-o chiar în Bali (pentru că tot mai descopeream locuri de văzut), dar am ales-o că era relativ aproape de noi. E o superbitate de plajă, însă oceanul a fost năprasnic tare în ziua aia. Spectaculos, dar nu ne-am putut bucura de o baie îndelungată, ba chiar după ce am convins-o pe Ada să intre cu mine, ne-a trăznit un val de ne-a nenorocit. Ada s-a lovit la genunchi iar eu am rămas fără ochelari că îi aveam pe nas. Am mai intrat singură o dată, dar am ieșit extenuată după 5 minute de lupta cu valurile care mă trăgeau înapoi. Când s-a mai calmat cât de cât, am pornit la photo shooting cu stâncile, cu valurile, cu surferii. Am prins și acolo apusul, însă nu până la capăt că un nor a mâncat soarele mult mai repede decât orizontul.

Însă cel și cel mai tare m-am bucurat de plaja cu nisip negru. Nu mai văzusem până atunci decât în poze, știam că în Tenerife e din abundență, dar eu n-am fost încă acolo, deci plaja Keramas a fost pentru mine și Ada bucurie pură. Înainte să coborâm la ea am mâncat bine la restaurantul Swan, unde am avut loc lângă ferestrele larg deschise către plajă și eu nu-mi puteam lua ochii de la ea și de la valuri.

 

A urmat apoi o bălăceală, Ada n-a fost la Techirghiol vreodată, dar s-a îmbrăcat în nisip de parcă era la Marea Neagră, după care a urmat o plimbare lungă și o vânătoare de scoici și melci.

Doar trei, dar nu le vom uita.