Fie… un pic despre 2021

Ma gandeam daca sa incep a rescrie cu o retrospectiva a lui 2021, unul dintre cei mai duri ani din viata mea, sau pur si simplu sa scriu despre acum. Despre ofurile care ma bantuie, despre neplacerile care ma incearca si despre toate chestiile negative pe care le am in suflet. Pentru ca, din nefericire, sunt mai multe acolo cu ne-, in-, dis-, fara si alte prefixe sau prepozitii negative.

Sunt momente in care imi reamintesc sau mi se reaminteste cat de bine imi face scrisul, cati demoni aduna la un loc, ii insira pe hartie si ii expune pentru a fi exorcizati de lumina cand sunt scosi din intunericul sufletului. Si in aceste momente ma intorc la blog. Nu ca atunci cand nu scriu imi merge bine si traiesc o viata de invidiat. Nu. Sau s-ar putea sa fie si asta, insa nu e cazul anului trecut. Am avut o perioada, din 2010 inainte cand anual se intamplau chestii noi si importante in viata mea: multe pierderi, dar si cateva castiguri care au ramas cu mine. Ei, in 2021 au fost atat de multe schimbari incat tot sirul ala de cate o intamplare pe an parea o utopie. Le-am facut fata doar trecand prin ele si luandu-le una cate una, prioritizate, birocratic, fara implicare sentimentala, fara bucurie, fara sa ma detasez si sa le admir. Pentru ca prima jumatate de an a fost condusa de NU-uri, de asteptare, de amanare si de nereusite, in general. Iar a doua, care a coborat ca o avalansa de reusite a fost umbrita de epuizarea emotionala din primele 6 luni.

Si pentru ca m-am apucat de scris fara sa stiu unde ma duce, iata-ma totusi la un soi de retrospectiva:

  • Am incheiat socotelile cu Libraria, fara nici o urma de regret. Nici ca s-a intamplat, nici ca s-a terminat.
  • Am cumparat intr-un final casa dorita, la marginea Berlinului, unde abia asteptam sa vina caldura sa ne putem bucura de tot ce ne ofera curtea si imprejurimile. A fost un proces extenuant, cu lacrimi (nu de bucurie), cu stres enorm si cu darzenie, acum ca ma gandesc. Dar epuizant si frustrant. Nu mai fac niciodata.
  • Copilul meu e deja la scoala. Nu imi vine sa cred uneori ca au trecut anii astia si ca am inceput calatoria asta catre cunoastere si dezvaluire a lumii. Care si ea ma umple de griji, ganduri si frustrari.
  • Am schimbat jobul. In sfarsit cand simteam ca nu mai rezist la fosta firma, ca nu mai suport sila cu care ma duceam acolo, am decis sa imi bag putin picioarele in fluturasii aia de salariu de care aveam nevoie pentru cumpararea casei si sa imi dau demisia. V-am spus ca astrele s-au asezat in asa fel incat fix cand am decis sa imi dau demisia in aceeasi luna am si semnat contractul de cumparare. Mi-am luat doua luni cu gandul sa ma refac, insa numai refacere n-a fost. Am aplicat la 10 joburi, am avut interviu cu 4 firme si am obtinut un alt job in mai putin de doua luni. Ar trebui sa ma impresioneze performanta asta, dar cred ca e doar unul din cazurile alea in care primesti ce ai nevoie cand nu ti-l doresti cu disperare. Eu as mai fi vrut putin timp liber, macar pana la inceputul acestui an, dar na… nu puteam refuza un job.
  • Avem pisica. Din pacate pentru ea, nu ma poate transforma intr-o iubitoare de pisici, pentru ca sufletul meu le apartine pentru vecie cainilor. Chiar daca par sa fiu preferata ei din casa, tot nu-s cu inima plina cum as fi pentru un caine. Ne placem, e ok, dar eu o cam ignor. Mai ales pentru ca Ada e geloasa pe mine si nu intelege ca daca sari si tipi in fata unei pisici traumatizate, n-o sa-i prea intri in gratii. Am adoptat-o din Romania, avea deja 1 an cand a venit la noi si 2 luni si le-a petrecut in singuratate, in beci, pe sauna, fiindu-i frica. Acum abia ne asteapta sa ne reunim toti, se joaca singura, cu noi, toarce ca un motor, se freaca de picioarele noastre, dar tot se mai sperie.
  • Din punct de vedere medical… descoperirea ca nivelul fierului din sange imi poate da viata peste cap a fost una care a rezolvat multe probleme. Insa cea mai importanta decizie medicala de anul trecut a fost sa ma programez la o discutie cu un neurolog si genetician despre posibilitatea ereditatii Alzheimerului in cazul meu. In decembrie am fost la prima discutie, i-am expus temerile si situatia si a spus ca da… daca e ereditar si am genele, Alzheimerul se poate instala devreme. Mai exact intre 35 si 60 de ani. Asa ca in februarie voi afla rezultatele de la testele genetice si pot lua masuri. Cu siguranta va voi tine la curent pentru ca in caz ca am una dintre ele sau mai multe… voi vrea neaparat sa documentez calatoria asta. Pana cand… nu voi mai putea sa o fac. Am luat decizia asta, sa vreau sa aflu, dupa ce am ascultat Alta… si totusi Alice. Mi-a facut sufletul bucatele cartea asta, dar macar m-a impins sa fac ceva si sa nu mai astept sa vad daca se intampla ceva sau nu.
  • Am fost in Romania in singurul concediu de anul trecut, si, desi abia il asteptam, si bucuria asta mi-a fost un pic umbrita de intercalarea semnarii contractului si posibilitatea de a amana concediul daca nu primeam programare la notar in timp util. E foarte aiurea sa ‘iti ploua pe parada’ cand astepti ceva cu nerabdare. Efectiv mi-a luat bucuria. Pana la urma au fost doar gandurile mele cele care mi-au stricat-o, dar ce mai conteaza. Am fost la Baia Mare, in Timisoara si la sat. M-am bucurat sa ii aratam Adei unde si cum a fost viata noastra inainte de Berlin, viata pe care, din cauza pandemiei si a lipsei zborurilor directe ii e cam refuzata.
  • Mi-am facut un tatuaj. Flirtam cu ideea de mult timp, insa nu voiam orice pe pielea mea, doar sa fiu si eu tatuata. Stiu ca fiecare are motivele proprii pentru a se tatua, insa eu am cautat ceva cu insemnatate, sa reprezinte ceva pentru mine. Ceva care imi e atat de drag incat sunt dispusa sa mi-l tatuez pentru eternitate. E pe piciorul drept, in exterior, mai sus de glezna. E evident si pentru voi ce reprezinta? Alta poza inca nu i-am facut decat cea de cand a fost gata.

Cred ca asta ar cam fi de spus despre 2021. In mare, ca in detaliu… nu, chiar nu am energie. De la 2022 nu am asteptari, poate doar speranta de a nu avea acele gene, insa posibilitatea  si probabilitatea ca ca ele sa fie deja acolo invalideaza aceasta speranta.

Inchei cu alta speranta, si anume aceea ca de data asta chiar ma tin de scris pe blog si nu ne mai amagesc pe toti cu promisiuni pe care nu le pot tine.

 

Sa va fie bine in suflet in 2022!