Când blogul a ajuns pe ultimul loc
Era o vreme în care nu mă culcam în nici o seară fără să scriu pe blog. O vreme în care verificam statistici, mă chinuiam să găsesc un subiect despre care să scriu, o vreme în care blogul era o prioritate, un număr 1. E limpede că vremea aia a apus. Am încercat să țin o evidență a noii vieți în Berlin, să notez tot ce se întâmplă, dar mai ales cum se întâmplă, să compar cu ce-a fost, să mă bucur de scris. A durat puțin, după care s-a tot estompat și trec zile după zile, săptămâni după săptămâni până să mă pun eu să scriu. Nu-i că n-am ce, dar stau atât de puțin pe net să-mi fac damblalele, nu să lucrez, încât prefer ca în timpul ăla să trec razant pe lângă notificările de pe Facebook, să mai updatez Goodreads-ul, să mai citesc un articol din Paște-n Crăciun.
Se întâmplă prea multe lucruri care îmi necesită atenția și prezența, că netul, blogul și alte plăceri de-astea de pierdut vremea îmi sunt aproape străine. Nu aș vrea să spun că blogul era o pierdere de timp, dar clar aveam foarte mult timp liber în comparație cu ce se întâmplă acuma în viața noastră.
Și nu se întâmplă ceva nemaipomenit, însă Ada e prioritatea și pentru că nu mai e un bebeluș care să stea într-un loc și eu să pot face ce-mi place, renunț la orice și fac chestii pentru a o distra și pentru a-i ține de urât. Una peste alta, a început grădinița de două saptămâni, timp în care eu am fost cu ea în fiecare zi câte o oră ca să se adapteze. Nu prea s-a adaptat, a plâns în fiecare zi, doar de ieri am lăsat-o acolo aproape trei ore și am plecat acasă. Mâine la fel și de joi încearcă să o și culce acolo. Plânge după mine și mă șochează reacția asta pentru că nu credeam că îi pasă atât de tare dacă sunt cu ea sau nu. O puteam lăsa cu mamele la întâlniri și nici nu-i păsa că nu-s acolo. Cu grădinița e altfel, aparent. Încet, încet se obișnuiește și plânge tot mai puțin, dar pe mine mă termină psihic. Plus că n-am mai fost la lucru de când a început totul și, din păcate, se vede. Am făcut greșeli, am uitat să fac chestii, să trimit mailuri, să verific treburi… Știu că le e greu fără manager în Berlin, așa că nu mă dau afară. Cel puțin nu cred. Peste toate astea am trecut printr-un weekend în care am dormit câte 3 ore pe noapte din cauza unui nenorocit de canin (da, iar m-am lăudat degeaba, dați cu roșii), când Ada se trezea în răgete de două ori pe noapte. Se posta în față ușii de la intrare și ragea de ziceai ca o despicam. Ne-a terminat nervos pe amândoi, bine că a trecut și că si-a revenit la normal. Dormim toți trei ca bebelușii acuma.
Lucrurile încep să se așeze, dar a fost o lună de foc cum sper să nu mai avem prea curând. Plus că nu mai vine o dată primăvara și soarele, măcar să ne dea poftă de viață, să ieșim din casă și să nu mă mai uit la ceas cu ochii în lacrimi așteptând ora 19 când vine soțul acasă.
Revenind la titlu… sper și-mi doresc să-mi revină pofta de scris și timpul liber. Că-i păcat să nu trec în revistă mai multe evenimente, să vă povestesc cât de greu se obține aici un loc la grădiniță și alte chestii care poate mai ajută pe unii și alții când emigrează în Germania.
Deci, mai treceți pe aici, că tare-mi doresc să ne recitim.
sursa foto > n-am timp > Shutterstock
Sănătate multă tuturor din jurul tău, odihnește-te bine, ca să dai randament ca mamă, soție, prietenă dar și la job și pe Goodreads (și anexele 🙂 )
De aici de la Paris zic că e și întunericul de vină, în cazul meu, dar văd că și alții din Ro au lăsat-o mai moale. Așa sunt vremurile!
Monica a scris pe blog despre Paris: cărți și culoare
Am cap pătrat și roz 🙁
Monica a scris pe blog despre Paris: cărți și culoare
Trecem, trecem. Uite, cum ai scris am si venit 🙂
Era o vreme-cand plecasem de la serviciu, in care ajunsesem la concluzia ca omul ori are timp si nu are bani, ori are bani si nu are timp. Acuma pot extinde si mai mult situatiile, ele se pot combina mereu in moduri neasteptate, alt exemplu este acela in care ai copil si nimic altceva nu mai conteaza 🙂 Asadar, nu iti face griji cu blogul, noua ne e dor de voi si o sa te citim cand o sa poti sa scrii. Perioada prin care treceti este foarte solicitanta, cand se linistesc lucrurile scrii tu despre ce consideri ca e cel mai important. In timp, uneori se modifica si perspectiva. Sunt foc de intelegatoare si le azi le spun adanc 🙂 Va imbratisam, o sa fie mai usor cand se va acomoda la gradi. Succes!
Mihaela Damaceanu a scris pe blog despre Miniorganizare si multe flori
Eu trec mereu 🙂 Știu cum e, nici eu n-am mereu energie de scris – deși nu sunt nici pe departe la nivelul tău cu blogul, dar încerc să-l țin sus, cât pot. Însă în viață sunt perioade și perioade, iar blogul e parte din viața noastră, deci e cumva absolut firesc ce se întâmplă uneori 🙂
La bună recitire! 🙂
Greta a scris pe blog despre Balsam de suflet
same here. cu scolar si bebelus. cand prind o zi buna adun toate ideile pe care le am rumegat zile la rand si scriu trei patru articole odata, le las in draft si apoi le dau drumul cate unul pe saptamana, ca atat imi ia apoi sa le cizelez si sa le public :))).
se schimba prioritatiile cand vin copiii dar e bine ca e asa.
Eu și fără copil și tot nu reușesc să scriu prea des, așa că, no worries noi suntem aici chiar dacă nu mai ești atât de prezentă online 🙂
Bookish a scris pe blog despre The Portable Veblen
A fost ceva in aer, cred. Si eu am avut o luna agitata, cu evenimente imprevizibile si multa energie consumata.
Una peste alta, spor in toate si sa mai scrii!
Noi te așteptăm cu drag, sa ne scrii.
Toti avem momente bune si mai putin bune. Timpul le va rezolva pe toate iar cu timpul iti va revenii pofta si motivatia de a scrie noi subiecte.
Atunci cand ai familie este mai greu sa te imparti intre viata de familie, servici, sa te mai si relaxezi, sa mai ai si vreo pasiune cum e blogul. Nu degeaba se spune ca mamele sunt eroine.