Vegetariana

Autor: Han Kang
Titlu original: –
Traducere: din coreeană – Iolanda Prodan (Editura Art), citită în engleză
Naționalitate: sud-coreeană
Gen: ficțiune
Anul apariției: 2007
Nr. pagini: 183
Ecranizare: Vegetarian (2009)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4,5/5
 

Gasită prin toate topurile și recomandată de mulți dintre cei în a căror părere mă încred, era doar o chestiune de timp ca Vegetariana să îmi cadă în mâini. Momentul a fost grăbit de un Secret Santa care mi-a trimis-o din România și căruia îi mulțumesc, dar și de discuțiile de pe un grup literar în care lumea o citea pe rând și nu se zgârcea cu superlativele.

Prima carte din 2017 m-a lăsat cam bulversată, având senzația că mi-a scăpat ceva. M-am apucat să citesc recenzii ale unor oameni mai deștepți, dar în timp ce aceea din The Guardian nu zice mare lucru decât ce am înțeles și eu, cea din The New York Times e cam zeflemitoare pentru gustul meu și nici ea nu aruncă niscaiva lumină peste metafora care e această carte.

Așa că nu-mi rămâne decât să recunosc că pe ici pe colo libertatea de a interpreta mă dezamăgește, pentru că efectiv nu reușesc să înțeleg ce-a vrut poetul să spună. O lume vegetală și animală, o luptă pentru moarte sau viață, depinde cum privești, o traumă din copilărie „rezolvată” la maturitate, momente pe care le înțelegi doar pentru că te ajută autoarea, dar dacă ar fi să fii martor la ce i se întâmplă lui Yeong-hye și la manifestările ei ai fi complet îndreptățit să spui că-i nebună. Ce altceva ai putea crede dacă ai auzi-o spunând că își desface picioarele către soare ca să îi înflorească flori dintre ele? Sau că a devenit vegetariană doar pentru că a avut un vis, despre care nu-i prea darnică cu detaliile, dar nici cei din jur nu se înghesuie să afle despre ce e acest vis.

Atenție, urmează spoilere.

Un roman în trei acte, așa cum e descris pe coperta IV, Vegetariana are 3 personaje în prim plan, deși toate se învât în jurul ei, personajul principal. Fiecare act e povestit sau centrat pe unul din ele, primul fiind scris chiar la persoana I, prin vocea insipidului soț al lui Yeong-hye. Ah, câte sunt de spus despre nenorocitul ăsta. Fără a-i fi făcut ceva în mod deosebit sau s-o jignească într-un fel, decât… s-o violeze de câteva ori când lucrurile o iau la vale (dar, oricât de urât sună asta, violul e aproape imperceptibil în toată atitudinea lui față de ea), greșește atât de mult încât e revoltător. Fiind obișnuit cu o soție total mediocră, care nu iese cu nimic în evidență, când Yeong-hye devine vegetariană și aruncă toata carnea din frigider, lucrurile încep să degenereze. Și obiceiul ăla prost al ei de a nu purta sutien pe sub hainele transparente sau subțiri! Sau acela de a se dezbrăca din senin și-a sta cu bustul la soare, fără intenția de a se bronza! O duce la o cină cu colegii și șefii lui, unde nu poate fi umilită mai mult numai dacă ar fi început să o scuipe. Discuții de genul: „Vai, dar nu mănânci carne?” până la „N-aș putea sta la masă cu cineva care găsește carnea respingătoare” – sau ceva de genul. Ce face bărbatu-său? Nimic? Doar simte că intră în pământ de rușine în fața colegilor, nu cumva să îi ia apărarea. Ah, ba da, minte că are o boală gastrointestinală și din cauza asta a devenit vegetariană. Oricum, rolul ei e acela al femeii de la începutul vremii: să facă de mâncare, să spele, să calce, să nu iasă din cuvântul lui, să nu-l facă de rușine, să n-aibă păreri și reacții proprii. În secolul 21.
Ce face ea? Tot nimic. Nu se apără, nu se simte ofensată, doar stă acolo.

Momentul culminant, însă, din prima parte e acela în care familia ei (parinți, frați, cumnați) îi vizitează și taică-său, indignat la culme că nu mai mănâncă animale moarte, încearcă să îi îndese o bucată de friptură pe gât și pentru că o scuipă, o pleznește de față cu toată lumea. Iar ea ia un cuțit și își taie venele. Să nu mai pomenesc de veșnica grijă pentru ce vor spune ceilalți sau, cum spune mama ei la telefon: „ce-o să zică Dl. Cheong (soțul ei)? Îl faci de rușine!” Nu sunt foarte familiară cu regulile sociale și educația în Coreea de Sud, dar relațiile de familie din cartea de față sunt anapoda rău de tot, vestigii (sau poate nu) ale secolelor trecute în total dezacord cu regulile de parenting ale secolului nostru. Comunicare – ce-i aia? Discuții ca să înțelegem ce se întâmplă, de fapt, cu o persoană dragă? Nici pomenire. Nici din partea soțului, nici a părinților, nici a fraților. Cam asemănător cu ce se întâmplă prin lumea arabă, dar nu chiar atât de drastic.

A doua parte începe ca și când n-ar avea legătură cu prima. Am avut chiar bănuiala că ar fi 3 povestiri, fiecare cu titlul și personajele ei, dar după câteva pagini mi-am dat seama că personajul central e cumnatul lui Yeong-hye, cel căruia nu i s-a acordat prea multă importanță în prima parte. Un artist fără prea mult succes, își găsește inspirația într-un semn de naștere de pe fundul fiului său de 5 ani, când soția lui îi spune că lui Yeong-hye, sora ei, nu i-a trecut nici acum, deși e adultă. Brusc, cumnatul e cuprins de o obsesie pentru corpul ei și un nou proiect îi înflorește în minte. Pe lângă dorința de a se culca cu ea. Își concentrează toate eforturile în a-și îndeplini noua operă de artă, nu îi ia mult să o convingă să îi fie model și după multe mustrări de consțiință și procese morale, nu doar că reușeste să se culce cu ea, dar își distruge și viața, așa cum a bănuit. Dar, încă o dată, dorința e mult mai puternică decât rațiunea. La fel ca și soțul lui Yeong-hye, cumnatul ei începe să aibă aceeași atitudine și aceleași sentimente pentru soția lui: repulsie și înstrăinare. Începe să-l enerveze orice la ea, de la vocea ei supusă, până la resemnarea ei în fața mofturilor lui. Nici el nu e mai breaz decât Dl. Cheong pentru că atunci  când vine vorba să-i ia apărarea lui Yeong-hye, să îi fie alături, el încearcă să se sinucidă, lăsând-o pe ea cu demonii ei. Și pe soția lui de asemenea.

Ultima parte o găsește pe Yeong-hye într-un spital psihiatric, acolo unde toată lumea ar duce-o după ce ar afla că a renunțat să manânce cu totul, după ce spune tot felul de tâmpenii de genul că vrea să devină un pom. Desigur, ca cititori, înțelegem de ce i se întâmplă ce i se întâmplă, ce-a declanșat nebunia, răzvrătirea, revolta, schimbarea. Însă dacă am privi-o și-am asculta-o din afară, fără să-i știm povestea, clar am zice că-i nebună. Ce om normal se dezbracă de la brâu în jos, se duce în padure și așteaptă să fie înghițit de pământ, pentru că își dorește să devină pom și trebuie să fie înrădăcinat? Însă printr-o dramă nu trece doar ea, ci si sora ei In-hye, care despărțită de soț, își dă seama că de fapt n-a trăit niciodată cu adevărat pentru ea, ci și-a îndurat existența. A trăit pentru a-i mulțumi pe alții, respectând normele sociale, comportându-se cum se așteptau ceilalți de la ea. Încearcă să o înțeleagă pe sora ei, să caute vinovați sau cauzele care au avut ca efect această nebunie din care n-o poate salva.

Finalul e…, pentru mine, deconcertant. N-am primit nici un răspuns, n-am avut parte de closure. Nu l-am înțeles și, din păcate, nici recenziile pe care le-am citit (e drept că prea puține) nu mi-au oferit o explicație. Nu pot spune, nici dacă aș vrea, cum se termină acest roman.

De citit? Da, cu siguranță. E altceva, poate o ieșire din zona de confort.

11 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge