Bilă albă pentru ambasadă
Hai să nu zic numai de rău de ambasada României, că nu-i frumos și când merită laude, merită.
N-am avut de gând să merg la vot. Odată pentru că nici nu eram la curent cu situația din țară, nu știam când și ce se votează, și a doua oară pentru că numai gândul de a călca din nou pragul ambasadei mă îngrozea. Ar mai fi și o a treia oară, aceea că nemaitrăind în România, să o spun drept și urât, credeam că nu mă mai prea interesează ce se întâmplă acolo. Și mai credeam și că poate nu eu sunt cea care trebuie să decidă sau să influențeze traiul celor de acolo. Doar că mi s-a demonstrat că gândirea asta este greșită, că am plecat din România pentru că m-am săturat să-și bată joc unii și alții de mine, pentru că sistemul sanitar e cum e, cel juridic… vai!, cel administrativ… ioi!!!
Așa că ieri, ieșită fiind oricum din casă, mi-am spus că o să mă duc la ambasadă să văd ce-i pe acolo și dacă pot vota, votez. Mi-a spus o prietenă că trebuie să-mi iau cu mine dovada de rezidență de aici, că altfel nu pot vota. Pe drum către întâlnirea cu șefa mea mi-am dat seama că am uitat-o acasă. Mi-am spus că-l sun pe Sotz să-mi trimită o poză cu hârtia pe whatsapp. Și mă gândeam eu în sinea mea, certându-mă deja cu cei de acolo, că sigur n-or să accepte o poză, că n-or să accepte nici să le fie trimisă pe mail scanată și iată-mă-s deja nervoasă, în imaginația mea desfășurându-se deja o întreagă dramă dătătoare de dureri de cap.
Am ajuns pe Dorotheenstrasse și n-am văzut nici o coadă. „Hmm… măcar nu-i coadă. Da’ oare de ce-i nu-i coadă? N-au venit oamenii să voteze sau i-au întors înapoi că n-au avut una sau ailaltă?” Intru pe ușa mare și văd cam douăzeci de oameni împrăștiați prin tot holul, nu era nimeni nervos, nimeni isteric, destul de liniște, nici o coadă. Întreb o doamnă care citea un panou dacă îmi trebuie Anmeldung-ul, zice că nu știe, că-i venită în vizită la fată. Îmi spune altă doamnă că la prezidențiale nu i-au trebuit. Intru în sală și întreb un oficial, îmi spune că-mi trebuie, dar că, surpriză!!!, dacă nu-l am la mine, e bună si-o poză. „N-are cine să vi-o trimită pe whatsapp sau pe mail?” După ce mi-am adunat mandibula de pe jos, am ieșit în stradă să-mi pun Sotzu’ să-mi trimită poza. Pentru că eu sunt „șefa la acte”, mi-a trimis Anmeldung-ul de la prima adresă. Mă duc triumfătoare cu poza, și când îmi dau seama, ies iar din sală, îl sun să mai caute că nu mi-a trimis ce trebuie, îi spun unde bla, bla, bla și aștept pe coridor. A ieșit cineva să mă întrebe dacă am reușit și dacă intru. Iar mi-a căzut mandibula, că nu mă așteptam să mă cheme să votez și să nu mă împiedice să o fac.
Într-un final primesc ce-mi trebuie, intru și încep să pun întrebări stupide ca și când n-aș mai fi votat în viața mea. „Stați așa, să vă scanez buletinul și vă spun imediat ce trebuie să faceți.” Era o masă de vreo 10-12 persoane și vreo 3 mă chemau la ei să-mi de carnetele de vot. Mă uitam pierdută la toți și nu știam de cine să ascult. Toți zâmbitori, binevoitori, odihniți… eu mă gândeam că am adormit și că sunt într-un vis frumos. Intru în cabină, frunzăresc carnetele, deși știam cu cine votez, pun ștampila, fac poza de mai jos și ies cu ele îndoite să le depun în urne. Mi-am primit buletinul, la revedere, la revedere, a durat două minute și, ieșind din ambasadă, mă simțeam într-o duminică după ce mi-am făcut temele pe toată săptămâna, am învățat toate lecțiile și abia aștept să mă duc la școală. Știți sentimentul, nu?
Da, am reușit să votez rapid, fără să mă enervez, fără urlete, țipete, nervi întinși la maxim și ură pentru funcționarii români. S-a putut. Mă întreb de ce nu se poate tot timpul. Sau măcar mai des.
sursa foto
____________________________________
* Ah, și să știți că în rest, suntem bine. Am avut musafiri din România, multă treabă, multe ieșiri și n-am avut nici timp, nici chef de scris. Mi-a mai revenit cheful.
Dar vai…ce s-o fi întâmplat cu ei?
Pe mine m-a prins vremea in Paris ieri, si eram hotarati sa mergem sa votam. De cand am plecat din hotel ne-am gandit ca nu o sa ne pierdem toata ziua la coada. Ne-am dat un maxim de 2-3 ore. Daca dureaza mai mult renuntam, ca totusi suntem in vizita si nu vrem sa ne pierdem una din cele 2 zile de Paris stand la coada la vot.
Am mers la ambasada pe la 11:30 si in afara de oamenii din comisie si niste voluntari nu mai era nimeni pe acolo. Ca si tine, ne asteptam sa ne puna tot felul de piedici, ca nu suntem rezidenti in Franta, ca nu am buletinul la mine (mi l-am schimbat luna trecuta si nu am apucat sa il ridic pe cel nou) sau mai stiu eu ce motive. Spre surprinderea noastra a mers totul uns. A fost ok si dovada de resedinta in alta tatra decat Franta, a fost ok si Pasaportul, am primit buletinele de vot si stampila, am votat, am urat o zi buna, ne-au urat drum bun inapoi si am plecat.
In cele 5 minute cat am stat in sectia de votare au mai intrat poate 3 oameni sa voteze. Am fost surprinsa si dezamagita de prezenta atat de scazuta.
Nu am fost surprinsa, dar am fost dezamagita si de rezultat.
Iti dai seama ce trista e situatia daca ne asteptam la ce-i mai rau si ne surprinde normalitatea? 🙁
Asta inseamna educatie, eficienta, respect, pana sa le ajunga Romania va mai parcurge multe drumuri pline de noroi. Auzisem ca Germania e fruntasa la organizari, iata o dovada.
Roxana a scris pe blog despre Nu noi alegem pentru tara asta!
Esti sigura c-ai inteles despre ce este vorba in postarea asta, cu exprimare clara si subiect simplu? Hai un rezumat: dupa o experienta neplacuta la Ambasada din Berlin, Andreea a fost placut impresionata sa constate ca de data asta angajatii erau amabili si bine organizati. Acum ia-ti rosiile, ouale stricate si pancarta si protesteaza undeva unde ar fi nevoie.
Draga Diana, am inteles si eu vorbeam de ambasada Romaniei ca si tine, dar si ambasada Romaniei la Berlin se afla in Germania, acolo a invatat ceea ce trebuia sa stie despre organizare. La noi acasa ma indoiesc ca ar fi reusit.
Acum vreo luna erau dezastru chiar daca erau tot in Germania. Acum se pare ca lucrurile s-au mai schimbat deci indraznesc sa sper ca este vorba de bunavointa, nu de organizarea din Germania.
Hopaaaa, ce se intampla??
Roxana, voiam sa spun acelasi lucru ca Diana, dar mai frumos. Faptul ca ambasada Romaniei se afla in Germania nu are nici o legatura cu desfasurarea lucrurilor si cu modul lor de lucru. Am facut si eu greseala sa cred si sa sper asta, dar tind sa cred ca, de fapt, de obicei, asa se lucreaza ca prima oara cand am fost si-am facut cu nervii. Nu stiu ce s-o fi intamplat de data asta, de a mers totul struna, insa chiar sper si-mi doresc sa isi indrepte felul de lucru.
Diana, apreciez comentariile, dar zau daca ironia isi are locul aici. Roxana a crezut, la fel ca mine, ca daca suntem in Germania, si ambasada se conformeaza regulilor si stilului nemtesc. Din pacate nu e asa. 🙁
Nu sint ironica gratuit, ma deranjeaza maxim placerea romanilor de a contesta si a privi cu suspiciune si rezerve orice act de normalitate. Asta, pentru mine, este tot o forma de resemnare, de pesimism si de “a, dar nu trebuie sa ne bucure un semn de normalitate, oricum ne merge rau”. Exact pesimismul si neincrederea in mai bine au stat la baza rezultatelor dezastruoase de la votul de duminica. Eu am sa cred ca atitudinea celor de la Ambasada se datoreaza unor oameni care macar duminica au vrut sa-si faca treaba cit mai corect si civilizat, ca poate nu va fi un caz exceptional si n-am sa gasesc explicatii oculte.
Tomata mea draga, poate experientele de pana acum din diaspora i-au determinat sa se poarte asa. Poate. Indraznesc sa fiu optimista, dar regret ca rigoarea germana nu schimba tot mai multe actiuni oficiale.
Diana, pesimistii nu pot influenta un intreg sistem care e deja putred, nu la pesimisti e problema, pe cuvant.
Roxana a scris pe blog despre Am fost dependenta de telefon, dar m-am tratat
Nu pesimistii, ci resemnatii. Atita timp cit nu mai au reactii si sint vesnic inerti, guvernantii, autoriratile, functionarii marunti ramin convinsi ca n-au ce sa pateasca daca vor continua cu nesimtirea. Si cind auzi pe cineva ca rwpeta ca nimic nu se va schimba, incepi sa crezi si tu daca esti mai slab in convingeri.
Eu încă-s de părere că toată bunăvoința se datorează numărului mic de oameni veniți la vot și mai cred că cei din comisii au fost și “dresați” un pic vizavi de comportament. Și doamnele astea care stăteau la mese aici în Bcn erau toate-un zîmbet, pînă le-a călcat unul pe bătătură și imediat a ridicat tonul una dintre ele (un imbecil, făcea scandal că de ce au domle oamenii nevoie să dovedească reședința – deși el avea dovadă, căuta doar scandal). Dar ar fi fain să mă înșel și lucrurile să meargă în sfîrșit către normal. Eu am măcar satisfacția că în diaspora n-a ieșit psd. (locul1 pnl, locul 2 usr)
roșu vertical a scris pe blog despre Nonfiction November
eu nici macar n-am vazut rezultatele, doar ce s-a vorbit pe grup si parca ceva procentaje aiurea pe Facebook. Ma asteptam cumva, dar tot mai speram. Si cred ca diaspora niciodata nu va vota cu PSD-ul pentru ca toti care au plecat stiu de ce si din cauza cui au plecat.
Bravo tie c-ai fost la vot! Sa fie un exemplu pentru toti resemnatii din tara sau pentru aia care stau in strainatate si-si imagineaza c-au ajuns in rai iar Romania nu mai este decit un loc de privit cu greata.
Diana, din pacate multi oameni privesc asa inspre Romania dupa ce traiesc intr-o tara in care respectul e primul de care dau. Unde nu sunt plimbati de la ghiseu la ghiseu. Cam astea-s primele impresii de care te lovesti si te scarpini in cap si te intrebi de ce la noi nu se poate si vezi cu ochii tai cat de simplu si de uns merge totul. 🙁 Eu, de cand am plecat, nu mai sunt la curent cu ce se intampla in tara. Odata pentru ca n-am televiziune romaneasca aici si a doua pentru ca am dat unsubscribe de la toate site-urile de stiri si la televiziuni. Doar VOcea Romaniei mai urmaresc de pe net. Mi-e bine sa nu aflu de accidente, de crime si de furturi, de nesimtirea guvernantilor si a autoritatilor. Sunt mult mai linistita si ignorance is bliss… 🙁
Andreea, daca as pleca in strainatate si as simti nevoia sa scuip sprea Romania, mi-as pune niste inttebari si m-as gindi ca pina sa ma mut mi-am cam ratat viata intr-un loc mizerabil, ceea ce-ar fi destul de tragic. In legatura cu respectul, iti amintesc ca la postarea anterioara despre Ambasada, o cititoare de-a ta a spus ca si ea a fost exasperata de nesimtirea celor de-acolo dar odata ce s-a vazut cu problemele rezolvate nici nu s-a mai obosit sa se agite cu reclamatii sau sesizari ca, deh, dupa ea potopul. Dupa cum vezi, romanasi mutati in strainatate, cu pretentii dar cu mentalitate de Ro. Cit despre guvernanti, tocmai ce-au fost alesi de spalatii pe creier si de aia care au stat la caldura si n-au votat. Apropo, dupa ce ai fost umilita la Ambasada, tu ce-ai facut in privinta asta? Asa ma gindeam si eu.
Sunt sigura si chiar cunosc oameni care asta simt: ca si-au ratat viata intr-un loc care nu le-a oferit nimic. stiu ca poate suna oribil si loveste in orgoliul national, dar vina e impartita. si poporului si guvernantilor.
cred ca judeci prea dur faptul ca acea cititoare n-a facut nimic. eu pot s-o inteleg si cred ca am mai dat raspunsul (poate chiar tie), dar cu siguranta l-am scris aici. eu am incercat sa fac o gramada de lucruri in tara cand m-am vazut calcata in picioare si cand am incercat tot ce am putut si n-am reusit, m-am simtit ingenuncheata.
cat despre ce am facut eu dupa umilinta de la ambasada, macar am scris un articol si-am facut situatia cunoscuta. ceva infim, dar tot e ceva.
Da, la fel si la noi. Intai de toate nu ne-a venit sa credem ca s-a facut sectie de votare in orasul nostru care nici macar “capitala de Land” nu e. Apoi am decis ca nu mergem in echipa completa la vot, ca ce vina au copiii nostri sa ii punem sa stea la coada, in ingramadeala etc. Asa ca am mers in runda 1 eu, sa cercetez, sa iau pulsul si, Doamne-ajuta!, sa votez. Si da, se poate: sa nu stai la coada (desi as fi stat la o coada decenta numa’ sa simt ca sunt mai multi cei ce voteaza), sa intri intr-o sala aerisita, cu functionari civilizati si sa termini treaba in mai putin de 5 minute. Mai mult a durat sa gasesc loc de parcare. Nu as fi crezut asa ceva. Asa ca am venit acasa si am mai mers o tura toti patru, sa voteze si cel de-al doilea votant si sa vada si copiii cum e la vot (ok… La ultima faza am cam inflorit-o, copiii nu au vazut efectiv sectia de votare, practic l-am asteptat in masina pe tatal lor, de fapt eram in drum catre piata de Craciun).
Dar da, m-am simtit atat de bine ieri ca am iesit si am facut Lucrul Bun…. Ca si cand mi-as fi facut temele pe toata saptamana in avans 🙂
Si inca ceva, Andreea. Ai fost pacalita pe fata de functionara de la banca in Germania, am vazut cu totii cum au votat britanicii la Brexit, ovservam cum cresc in popularitate partidele de extrema dreapta, in toata Europa. Eu m-as stradui sa gasesc respect pentru emigranti dincolo de politetea de la ghisee.