Paștele pe meleaguri străine
Hristos a înviat!
În ultimii câțiva ani, mi-am pierdut complet entuziasmul pentru Paște, în special de când a murit tatăl meu, chiar în preajma acestor Sărbători. De fiecare dată mi-am dorit să treacă cât mai repede, iar faptul că ultimii 5 ani l-am sărbătorit, fără prea multă diversitate, la Baia Mare, n-a ajutat deloc.
Acum, la 1.172km de casă, într-o țară de-o altă religie, Paștele a ajuns să treacă neobservat. Să nu mai însemne mare lucru, oricât de blasfemic vă sună ce scriu.
Și totuși cum l-am petrecut? Am fost invitați la masă la o familie de români pe care i-am cunoscut aici. Am avut ouă înroșite în frunze de ceapă și ouă gata fierte și colorate pentru că aici se găsesc de-astea pe toată durata anului. Eu n-am făcut pentru că n-am fost suficient de fâșneață să cumpăr vopsea la Paștele catolic și suficient de uitucă încât să cumpăr de-alea gata vopsite. În schimb, am făcut pentru prima dată în viața mea drob. De pui și cu rucola în loc de mărar și usturoi verde. Nu știu dacă mesenii au fost doar drăguți sau chiar le-a plăcut, dar drobul meu a fost apreciat. Nu și de mine, că eu nu mă prea dau în vânt după el.
Paștele, așa cum nu s-a simțit el aici, a fost totuși o zi frumoasă petrecută cu niște oameni plăcuți, în jurul unei mese mai mult decât îmbelșugate și cu conversație destinsă. Și-am petrecut până când Ada, lipsită de somnul de la ora 12, a început să plângă și n-a fost chip să o calmăm. Abia în mașină, după 150ml de lapte și în brațe la taică-su, s-a potolit. Iar acasă, parcă era pe energizant, pentru că somnul fusese dat uitării și înlocuit cu chiote și tentative de ridicat în două picioare.
Aș fi vrut să mergem la biserică, măcar de dimineață că poate așa reușeam să simțim ceva, însă trebuia să fac drobul și, pe deasupra, Biserica Ortodoxă din Berlin e la vreo 40 de minute de mers cu mașina de la noi și nu ne-am fi încadrat în timp. Poate cu altă ocazie.
A fost o zi frumoasă, o obișnuită zi de duminică, dar nu pot spune că aș fi vrut să fie altfel.
sursa foto: ouă de Paște via Shutterstock
13 Comments
Daria
Da, strainatatea schimba un pic traditiile si sarbatorile noastre romanesti.
Eu recunosc ca de cand m-am mutat pe meleaguri straine am abordat problema asta extrem de relaxat: am chef sa fac ceva traditional, fac. Nu am chef, nu fac.
Acasa in schimb mi se pare ca e presiunea sociala/din familie extrem de mare. Toata lumea se agita, munceste, cumpara…zici ca au target la facut X lucru.
E frumos si e de admirat sa iti pastrezi traditia dar cateodata mi-ar placea sa vad oamenii ca prefera sa faca o plimbare la iarba verde si sa manance un sandvis decat sa se oboseasca si streseze cu cinspe feluri de mancare diferita, 20 de vizite oficiale pe la neamuri etc. Macar o data la cativa ani sa aiba in mintea lor ideea de “pot sa aleg sa stau si sa ma uit la soare”.
Pentru ca…nu-i asa ca parca simti lucrurile altfel cand le faci DOAR din placere?! Iar sarbatoarea ar trebui sa fie momentul ala in care mai important este sa fii fericit langa cei apropiati.
Ati avut niste sarbatori frumoase si linistite langa oameni dragi…asta e cel mai important 🙂
Tomata
cred ca si faptul ca ai familia aproape te indeamna sa ii vizitezi sau sa petreci in numar cat mai mare si formatie completa. la urma urmei e si frumos. chestia e ca eu nu mai am familie (ma rog, nu mai am parinti), asa ca oricum si in tara era destul de trist…
dar dum zice cineva mai jos, cand Ada o sa creasca, o sa am chef sa tin sarbatorile pentru bucuria ei.
Livia
Asa gindesc si eu la 52 de ani din care 26 petrecuti si munciti in Stuttgart – vino sa te pup si sa iesim impreuna la o plimbare.
Tomata
🙂 nu stiu cand avem drum prin Stuttgart, dar sigur dau un semn.
iar cand vii la Berlin, sunt intotdeauna disponibila pentru o cafea 😉
Alina
E bine totusi ca ati marcat o intr un fel sau altul. 🙂 Adevarat a inviat!
Tomata
pai chiar sa o lasam sa treaca complet neobservata nu se punea problema. 🙂
andreea
Hristos a inviat!
S-ar putea ca peste ani sa doresti sa sarbatoresti mai intens, mai vizibil de dragul Adei. Sau nu. Multi adulti pastreaza printre amintirile cele mai de pret aroma si bucuria sarbatorilor…..Eu de la gandul acesta am plecat cand am inceput sa ma ocup de sarbatori….Pana sa am copii, nici nu imi bateam capul cu lucrurile astea. Sa decorez casa de Craciun si Paste? As fi ras probabil-banii, timpul si energia erau investite in altceva. Acum, de dragul lor, fac toate lucrurile astea. Masa si casa decorate, prajituri facute in casa, oua vopsite, mers la biserica la impartasit si sa luam lumina… Le place, sunt bucurosi sa fie implicati, le stralucesc ochisorii ca “e sarbatoare”….
Tomata
da, la asta m-am gandit si eu, ca atunci cand o sa fie Ada mai mare o sa vopsim oua impreuna si-o sa ne pregatim impreuna pentru Iepuras, Mos Craciun si pentru alte sarbatori.
acuma nu prea am avut chef sa ma pregatesc.
ana
Mi-e foarte familiar ceea ce scrii. La mine s-a intamplat la fel cu mama, nu-mi placeau nici inainte sarbatorile , iar acum cu atat mai mult.
Singur efort pe care l-am facut in acest an a fost pasca.
Maya
Ai dreptate cu sarbatorile in alta tara. Aici am simtit mai mult ca e Paste de cel catolic.
In Nürnberg biserica e aproape de noi dar noaptea de Inviere din pacate a reprezentat multe din motivele pentru care am plecat din tara. Sincer a fost prima data cand mi.a fost rusine ca suntem romani.
Desi sunt foarte multi straini in Germania nemtii tot au reticenta fata de romani. Si au dreptate pentru si aici multi se comporta necivilizat.
Alina Albin
Sa stii ca si eu m-am mobilizat greu, dar imi plac mult traditiile de acasa asa ca am tras de mine si am vopsit oua si am facut un chec. Sper ca la anu’ sa il putem petrece in Romania. 🙂
Tomata
daaa, am vazut pe Facebook ca te-i pregatit frumos si de Craciun si de Paste 🙂
eu n-am gasit mobilizarea aici, nu stiu de ce. Sper ca la Craciun sa fie altfel 😛
Mara
Eu nu am simtit nimic deosebit in perioada sarbatorilor, de mic copil. In capul meu sarbatori = oameni dragi alaturi, doar atat, fara falsitate.